Rămâi conectat

Ştirea zilei

Un bărbat din Alba care a împușcat calul unui vecin cu o armă cu aer comprimat și-a primit pedepsa: Ce a hotărât instanța

Publicat

în

Un bărbat din Alba care a împușcat calul unui vecin cu o armă cu aer comprimat și-a primit pedepsa: Ce a hotărât instanța

Dosar penal şi o condamnare la închisoare cu suspendare, în prima instanţă, după ce a împuşcat un cal cu o armă neletală pe care o deţinea ilegal, pentru un bărbat în vârstă de 67 de ani din Ocna Mureş.

B. Emil a primit pedeapsa rezultantă de 6 luni de închisoare, cu suspendare sub supraveghere pe o perioadă de 2 ani pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, uz de armă fără drept şi rănirea sau schingiurea animalelor.

Fapta a avut loc 20 iunie 2018, în satul Căptălan unde, inculpatul, deţine o locuinţă şi unde stă pe perioada verii. În ultimii ani, acesta a intrat în conflict cu un vecin care îşi lega animalele pe păşunea din faţa casei sale, el fiind, astfel, nevoit să-şi mute maşina parcată în apropiere pentru a nu fi avariată de animale.

Electrica Furnizare Discount

”În data de 20 iunie 2018, întrucât inculpatul a constatat că, din nou, pe păşunea persoanei vătămate G. D. se aflau animale s-a enervat şi a luat arma neletală pe care o deţine fără drept şi a ieşit cu ea afară, trăgând mai multe gloanţe asupra animalului cabalin, rănindu-l. Inculpatul arată că intenţia sa a fost să-l sperie, nu să-l rănească şi mai menţionează că ştia faptul că arma este supusă autorizării însă a neglijat acest aspect, recunoscând şi regretând faptele comise”, se precizează în rechizitoriul Parchetului.

Proprietarul calului rănit a depus plângere şi a fost deschis un deosar penal. În cauză, s-a dispus efectuarea unor percheziţii domiciliare la casa din localitatea Căptălan, pentru ridicarea armei şi a cartuşelor deţinute fără drept de către B. Emil. Acesta a declarat că deţine arma din anul 1994, când a găsit-o în vechiul poligon din Cugir, unde locuia, armă pe care în cursul lunii ianuarie – februarie 2018 a dus-o la casa părintească din Căptălan. Expertiza criminalistică realizată asupra armei de tir cu aer comprimat a arătat că a fost fabricată în 1976 şi era în stare de funcţionare. Pentru deţinerea acesteia era, însă, nevoie de autorizaţie de la Poliţie.

”Din declaraţia persoanei vătămate rezultă că acesta a aratat că obişnuieşte să-şi lase calul la păşunat în păşunea pe care o deţine în baza, fiind legat cu pripon pentru a nu fi un pericol pentru persoane şi bunuri. Persoana vătămată a mai arătat că la data comiterii faptei a observat că animalul era agitat, de obicei fiind un animal blând, iar când s-a apropiat de acesta a observat că avea mici umflături pe corp şi în zona capului constatând doar a doua zi că animalul avea un glonţ de armă neletală în zona capului şi a realizat că umflăturile de pe corpul animalului provin tot de la gloanţe de armă neletală, realizând că au fost trase de către B. E., despre care cunoaşte că deţine fără drept o armă neletală”, se mai susţine în rechizitoriu.

Un martor a afirmat că, din spusele lui B. Emil, cunoaşte că acesta a intenţionat să împuşte o vulpe ”care a venit la găinile lui” însă gloanţele au ricoşat dintr-un stâlp în calul persoanei vătămate. Declaraţia a fost eliminate mai ales că agresorul a recunoscut comiterea faptei. Decizia de condamnare a acestuia la 6 luni de închisoare cu suspendare a fost pronunţată în 20 noiembrie 2019, fiind contestată la Curtea de Apel de către proprietarul calului nemulţumit că nu a primit despăgubiri. Instanţa a mai dispus confiscarea armei şi i-a interzis bărbatului să mai deţină sau să mai folosească orice tip de arme.

sursa: adevarul.ro

Publicitate

Ştirea zilei

VIDEO| Noile PREȚURI PLAFONATE, la energie și gaze: Cât vor plăti românii pentru un kilowat de la 1 februarie. Anunțul premierului

Publicat

în

VIDEO| Noile PREȚURI PLAFONATE, la energie și gaze: Cât vor plăti românii pentru un kilowat de la 1 februarie. Anunțul premierului

În cursul seri de luni, 17 ianuarie, primul ministru Nicolae Ciucă a anunțat noile prețuri plafonate în energie care se vor aplica de la 1 februarie.

„Am reușit să ajungem la un acord, plafon la energia electrică de la 1 leu la 0,8 lei per kilowat, iar consumul crește de la 200 kilowați la 500 de kilowați. Va însemna că la consumatori se va cere 0,68 lei per kilowat.

Electrica Furnizare Discount

La gaz plafonul va scădea de la 0,37 la 0, 31, iar consumul va crește de la 1000 la 1500 kilowați. Plafonarea va fi de la 1 februarie”, a spus premierul.

Sursa: stiripesurse.ro

 

 

Citește mai mult

Ştirea zilei

Utilaj modern pentru întreținerea spațiilor verzi din Blaj: Licitația de peste 230.000 de lei pentru achiziționarea unei autostropitoare, lansată în SEAP

Publicat

în

Utilaj modern pentru întreținerea spațiilor verzi din Blaj: Licitația de peste 230.000 de lei pentru achiziționarea unei autostropitoare, lansată în SEAP

Primăria Municipiului Blaj a început demersurile pentru achiziționarea unei noi autostropitoare pentru întreținerea spațiilor verzi.

Primăria a lansat recent în Sistemul Electronic de Achiziții Publice o licitație pentru achiziția unei autostropitoare pentru spațiile verzi din oraș.

Valoarea totală estimată a investiției este de 232.000 de lei, fără TVA.

Electrica Furnizare Discount

În perioada 2018-2020 au fost achiziționate: un buldoexcavator și un utilaj multifuncțional pentru spălat străzi, trotuare, autobasculantă Ford, automaturatoare Scarab, automaturatoare Green Machines, maturatoarea Comae, 2 remorci, tractor multifuncțional, tractor pt salubritate.

Primaria Municipiului Blaj Serviciul Public de Gospodărie Comunala dorește achiziționarea a unei Autostropitoare spatii verzi pentru a facilita irigarea spatiilor verzi aflate in sensurile giratorii, a jardinierelor așezata in suporți pe marginea șoselelor, a ghivecelor de flori montate pe suporți la inaltime, pentru întreținerea sanatatii plantelor, arbuștilor si imbunatatirea calitatii mediului urban si revitalizarea estetica a Municipiului Blaj.

Automăturatoarea trotuare trebuie să fie acoperită de garanție pentru cel puțin 4 ani pentru autoșasiu și minim un an de la data livrării pentru suprastructură, care nu va implică cheltuieli suplimentare din partea beneficiarului cu excepția consumabilelor, manoperei, pieselor și materialelor aferente reviziilor.

Citește mai mult

Ştirea zilei

Simulare BACALAUREAT și EVALUARE NAȚIONALĂ 2022: Când au loc PROBELE pentru candidați. CALENDAR

Publicat

în

Simulare BACALAUREAT și EVALUARE NAȚIONALĂ 2022: Când au loc PROBELE pentru candidați. CALENDAR

Simulările pentru examenul de Bacalaureat 2022 au loc în perioada 28-31 martie, iar cele pentru Evaluarea Națională între 4-6 aprilie, potrivit surselor din ministerul Educației. Rezultatele vor fi afișate pe 14 aprilie pentru ambele simulări.

  • Până la publicarea în Monitorul Oficial a ordinului de ministru cu actualul calendar pentru simulările examenelor naționale, datele de mai jos pot suferi modificări.

Calendarul simulărilor pentru BAC 2022:

  • 28 martie 2022 – Simulare proba E a) – Limba și literatura română;
  • 29 martie 2022 – Simulare proba E c) – Matematică sau Istorie;
  • 30 martie 2022 – Simulare proba E d) – disciplina la alegere a profilului și specializării
  • 31 martie 2022 – Simulare proba E b) – Limba și literatura maternă;
  • 14 aprilie – afișarea rezultatelor

Calendarul simulărilor pentru Evaluarea Națională 2022, pentru elevii de clasa a VIII-a

Electrica Furnizare Discount
  • 4 aprilie 2022 – Simulare proba Limba şi literatura română
  • 5 aprilie 2022 – Simulare proba Matematică;
  • 6 aprilie 2022 – Simulare proba Limba maternă;
  • 14 aprilie 2022 – afișarea rezultatelor

Citește și: CALENDAR BACALAUREAT 2022: Programul probelor pentru sesiunile din VARĂ și din TOAMNĂ

Simulările pentru examenele de BAC și Evaluare Națională se vor susține cu prezența fizică. În 2021 au fost reluate simulările, după ce în 2020 nu au fost susținute din cauza pandemiei.

Calendarul primei sesiuni de BAC 2022 (iunie – iulie 2022)

  • 23 – 27 mai 2022 Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen
  • 27 mai 2022 Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
  • 6 – 8 iunie 2022 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română — proba A
  • 8 – 9 iunie 2022 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă — proba B
  • 9 – 10 iunie 2022 Evaluarea competențelor digitale — proba D
  • 13 – 15 iunie 2022 Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională — proba C

Citește și: ADMITERE la colegiile militare 2022: CALENDARUL probelor birourile de RECRUTARE. La Colegiul Militar Mihai Viteazul Alba Iulia, 120 de posturi sunt scoase la CONCURS

  • 20 iunie 2022 Limba și literatura română — proba E.a) — proba scrisă
  • 21 iunie 2022 Proba obligatorie a profilului — proba E.c) — proba scrisă
  • 22 iunie 2022 Proba la alegere a profilului și specializării — proba E.d) — proba scrisă
  • 23 iunie 2022 Limba și literatura maternă — proba E.b) — proba scrisă
  • 27 iunie 2022 Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12:00 – 18:00
  • 28 – 30 iunie 2022: Rezolvarea contestațiilor
  • 1 iulie 2022: Afișarea rezultatelor finale

Calendarul probelor și rezultatelor de la Evaluarea Națională 2022

  • 30 mai – 3 iunie 2022: Înscrierea la evaluarea națională
  • 3 iunie 2022: Încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a
  • 14 iunie 2022: Limba și literatura română — probă scrisă
  • 16 iunie 2022: Matematica — probă scrisă
  • 17 iunie 2022: Limba și literatura maternă — probă scrisă
  • 23 iunie 2022 (până la ora 14,00): Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor
  • 23 iunie 2022 (ora 16:00 – ora 19:00): Depunerea contestațiilor
  • 24 iunie 2022 (ora 8:00 – ora 12:00): Depunerea contestațiilor
  • 24 iunie – 29 iunie 2022: Soluționarea contestațiilor
  • 30 iunie 2022: Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor

Citește mai mult

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Știrea Ta

Politică Administrație

Sport

Monden

Opinii Comentarii

Articole Similare