Curier Județean

Un bărbat din Alba a privit pe geamul casei cum hoții îi golesc rezervorul camionului. Polițiștii au intervenit

Bogdan Presecan

Publicat

în

Poliţiştii Postului de Poliție Ighiu au fost  sesizați luni noapte, la ora 3.00, de către un cetăţean din localitatea Ţelna, cu privire la faptul că mai multe persoane sustrag motorină din rezervorul camionului său, ce era parcat în faţa casei.

Petrecerea Divorțaților

Potrivit IPJ Alba, “poliţiştii s-au deplasat imediat înspre localitatea Ţelna iar pe DJ 107 H, pe raza localităţii Şard, au identificat un autoturism în care se aflau L.D., de 46 de ani, L.S., de 20 de ani, L.L., de 20 de ani din Alba Iulia şi M.A., de 18 ani, din comuna Sântimbru, persoane despre care exista suspiciunea că sunt autorii furtului de motorină.

Cu ocazia controlului efectuat, în autoturism au fost găsite 8 canistre din plastic (două dintre ele fiind cu motorină), un levier, o mască, o pereche de mănuși și un furtun din cauciuc, bunuri despre care există suspiciunea că au fost folosite în activitatea infracţională a celor 4 bărbaţi.

Pe numele celor 4 a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat iar în cursul zilei de ieri au fost prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia care a dispus cercetarea lor în stare de libertate.

Cercetările sunt continuate, în vederea stabilirii întregii lor activităţi infracționale.”


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Venituri din arendă în 2027 în Alba: Care sunt prețurile medii la principalele produse agricole propuse în vederea calculării

Ioana Oprean

Publicat

în

Venituri din arendă în 2027 în Alba: Care sunt prețurile medii la principalele produse agricole propuse în vederea calculării Consiliul Judeţean Alba a pus în consultare publică proiectul de hotărâre nr. 256/27 octombrie 2026 privind stabilirea preţurilor medii la principalele produse agricole pe baza cărora se calculează veniturile din arendă în anul 2027 în judeţul […]

Citește mai mult

Curier Județean

Cât vor plăti locuitorii județului Alba în 2027 pentru certificate de urbanism și autorizații de construire: Taxele propuse de Consiliul Județean

Ioana Oprean

Publicat

în

Cât vor plăti locuitorii județului Alba în 2027 pentru certificate de urbanism și autorizații de construire: Taxele propuse de Consiliul Județean Locuitorii județului Alba care vor solicita în 2027 certificate de urbanism, avize sau autorizații de construire ar putea achita taxe cuprinse între câțiva lei și un procent din valoarea lucrărilor, în funcție de documentul […]

Citește mai mult

Curier Județean

31 octombrie – 1 noiembrie 2026 | Radare de WEEKEND în județul Alba: Drumurile monitorizate de Poliția Rutieră la sfârșit de săptămână

Ioana Oprean

Publicat

în

31 octombrie – 1 noiembrie 2026 | Radare de WEEKEND în județul Alba: Drumurile monitorizate de Poliția Rutieră la sfârșit de săptămână Inspectoratul de Poliție Județean Alba a comunicat amplasarea radarelor pe drumurile din județ, în perioada 31 octombrie – 1 noiembrie 2026. Șoferii sunt îndemnați să circule cu prudență și să respecte limitele de […]

Citește mai mult