Curier Județean

Un bărbat din Aiudul de Sus a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după ce a ÎNJUNGHIAT o persoană pe fondul băuturilor alcoolice. Măsurile Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba

Ioana Oprean

Publicat

în

Un bărbat din Aiudul de Sus a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după ce a ÎNJUNGHIAT o persoană pe fondul băuturilor alcoolice. Măsurile Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba

Procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba a dispus, la data de 22.02.2020, punerea în mișcare a acțiunii penale faţă de un inculpat în vârstă de 60 de ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la omor, portul fără drept de obiecte periculoase şi folosirea fără drept de obiecte periculoase.

Petrecerea Divorțaților

În fapt, s-a reținut că, la data de 21.02.2020, în jurul orelor 21:10, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice într-un local din localitatea Aiudul de Sus, judeţul Alba, inculpatul a lovit un bărbat cu un briceag în zona inimii, cauzându-i o plagă înjunghiată precordială, care necesită un număr de 7-8 zile de îngrijiri medicale.

S-a solicitat arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 30 de zile, măsură care a fost dispusă, la data de 22.02.2020, de către judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Alba.

Cercetările au fost efectuate cu sprijinul Poliţiei Municipiului Aiud şi Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Alba – Serviciul de Investigaţii Criminale.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, sub nici o formă, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

O conductă de apă dintr-un oraș din Alba, veche și în prezent nefolosită, din cauza avariilor frecvente, va fi înlocuită: De ce este importantă investiția

Ioana Oprean

Publicat

în

O conductă de apă dintr-un oraș din Alba, veche și în prezent nefolosită, din cauza avariilor frecvente, va fi înlocuită: De ce este importantă investiția S.C. APA CTTA S.A. Alba a depus solicitare de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Reabilitare conductă de transport apă brută și apă tratată în sistemele zonale de alimentare […]

Citește mai mult

Curier Județean

Foto | „Trofeul Memoriei” 2026, competiție de fotbal în onoarea veteranilor din Teatrele de Operații, la Alba Iulia: Participanți și… laureați

Lucian Dărămuș

Publicat

în

„Trofeul Memoriei” 2026, competiție de fotbal în onoarea veteranilor din Teatrele de Operații, la Alba Iulia: Participanți și… laureați Manifestările dedicate Zilei Veteranilor din Teatrele de Operații au debutat la Alba Iulia cu cea de-a doua ediție a turneului de fotbal „Trofeul Memoriei”, organizat de AMVVD – Sucursala Alba, la Baza Sportivă Micești. Opt echipe […]

Citește mai mult

Curier Județean

Video | Varianta ocolitoare a Blajului: A fost deschisă circulația în zona Girației 3 pe sectorul restabilit al DN 14B

Ioana Oprean

Publicat

în

Varianta ocolitoare a Blajului: A fost deschisă circulația în zona Girației 3 pe sectorul restabilit al DN 14B Luni, 2 noiembrie 2026 a fost deschisă circulația pe sectorul restabilit al DN14B, în zona noului sens giratoriu Girația 3, au anunțat reprezentanții antreprenorului Prenis. Traficul rutier a fost transferat de pe traseul provizoriu pe noua configurație […]

Citește mai mult