Un apel la 112 le-a adus un „bonus” de 5 000 de lei. Minori amendați pentru apelarea falsă la numărul unic de urgență
Un apel la 112 le-a adus un „bonus” de 5 000 de lei. Minori amendați pentru apelarea falsă la numărul unic de urgență
Seara trecută, 22 de polițiști și jandarmi din Blaj au fost alertați după ce, printr-un apel prin 112, o
persoană a reclamat că a fost violată și închisă într-o celulă. Telefonul de pe care s-a sunat a fost închis, însă investigațiile făcute de polițiști, în mod operativ, au dus la identificarea persoanei care a făcut apelul, acesta dovedindu-se a fi unul fals. Au fost aplicate amenzi în valoare de 5.000 de lei.
La data de 20 februarie 2020, în jurul orei 22,43, Poliția Municipiului Blaj a fost sesizată, prin 112, de către o persoană de sex masculin, care nu și-a declinat identitatea, cu privire la faptul că a fost violată și închisă într-o celulă. Apelantul a întrerupt convorbirea fără a oferi detalii legate de locul în care se află sau identitatea eventualilor agresori.
Ulterior, un polițist a apelat numărul de telefon de pe care s-a făcut sesizarea, iar persoana care a răspuns și-a dat o identitate falsă, a unui bărbat care locuiește pe strada Plopilor din Blaj, după care a închis telefonul și nu a mai putut fi contactat.
Un număr de 18 polițiști și 4 jandarmi au fost mobilizați și au început investigațiile, fiind patrulate străzile municipiului și în special cartierul unde se află strada Plopilor.
Elementul care a i-a ajutat pe polițiști a fost faptul că, cu ocazia convorbirii în care presupusa victimă și-a dat un nume fals, pe fundal, s-a auzit gălăgie și muzică.
Indiciul i-a condus spre o locuință unde avea loc o petrecere. Acolo, în jurul orei 00,45, a fost identificat un minor, în vârstă de 13 ani, din Blaj, care ar fi folosit telefonul unui prieten.
În locuința respectivă mai erau doi minori de 16 și 17 ani și un tânăr de 18 ani, cărora polițiștii le-au aplicat amenzi în valoare totală de 4.500 de lei, pentru apelare falsă a agențiilor specializate de intervenție, în conformitate cu prevederile OUG 34 din 2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Unic de Urgență.
O amendă în valoare de 500 de lei a fost aplicată mamei minorului de 13 ani, pentru că l-a lăsat fără supraveghere.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Video | Varianta ocolitoare a Blajului: A fost deschisă circulația în zona Girației 3 pe sectorul restabilit al DN 14B
Varianta ocolitoare a Blajului: A fost deschisă circulația în zona Girației 3 pe sectorul restabilit al DN 14B Luni, 2 noiembrie 2026 a fost deschisă circulația pe sectorul restabilit al DN14B, în zona noului sens giratoriu Girația 3, au anunțat reprezentanții antreprenorului Prenis. Traficul rutier a fost transferat de pe traseul provizoriu pe noua configurație […]
Scenariu de film la Alba după ce un fugar a stat ascuns într-o șură în Munții Apuseni timp de 8 luni: Mascații l-au ridicat pe loc și l-au dus direct după gratii
Scenariu de film la Alba după ce un fugar a stat ascuns într-o șură în Munții Apuseni timp de 8 luni: Mascații l-au ridicat pe loc și l-au dus direct după gratii Un bărbat de 54 de ani, dat în urmărire generală după ce a refuzat să se mai întoarcă la Penitenciarul Giurgiu, acolo unde […]
2 noiembrie 2026 | Prețurile la benzină și motorină în Alba Iulia: Cât costă carburanții astăzi la cele mai cunoscute benzinării din oraș
Prețurile la benzină și motorină în Alba Iulia: Cât costă carburanții astăzi la cele mai cunoscute benzinării din oraș Prețurile carburanților se mențin la un nivel ridicat în Alba Iulia, luni, 2 noiembrie 2026. La principalele benzinării din oraș, benzina costă în medie aproximativ 10,06 lei pe litru, în timp ce prețul mediu al motorinei […]
