Un altfel de mărțișor la Spitalul Orășenesc „Dr. Alexandru Borza” Abrud: 50 de paturi au fost donate de Clubul Rotary Abrud – Câmpeni „Floare de Colț”
Un altfel de mărțișor la Spitalul Orășenesc „Dr. Alexandru Borza” Abrud: 50 de paturi au fost donate de Clubul Rotary Abrud – Câmpeni „Floare de Colț”
Luni după amiază a sosit la Spitalul Orășenesc „Dr. Alexandru Borza” Abrud un autotren cu 50 de paturi, acesta fiind primul transport dintr-un proiect inițiat și derulat de Clubul Rotary Abrud – Câmpeni „Floare de Colț”, prin care se vor dota spitalele din Abrud și Câmpeni.
Autotrenul plin cu paturi a venit din Italia, acestea sunt primite ca donație din regiunea Veneto, iar la sosirea transportului au asistat membri ai Clubului Rotary din Apuseni, Ionela Anca – managerul spitalului, medicul Eliza Mocanu, Cristian Alexandru Albu și Sergiu Simina – primarul, respectiv viceprimarul orașului Abrud.
Referitor la transportul de paturi sosite luni, președintele Rotary Club Abrud – Câmpeni „Floare de Colț”, Mihai Gligor, a menționat următoarele: „Este primul pas din cadrul unui proiect mai amplu de dotare a spitalelor din Abrud și Câmpeni cu un număr de 150 paturi de spital moderne. Pe această cale adresăm deosebite mulțumiri Clubului Rotary Padova – partenerul nostru de proiect și regiunii Veneto din Italia, precum și abrudencei Camelia Leach – cadru medical la Spitalul Universitar din Padova, al cărei sprijin a fost esențial.
De asemenea, clubul nostru dorește să le mulțumească sponsorilor, donatorilor persoane fizice sau juridice, pentru că au înțeles să sprijine proiectele noastre în beneficul spitalelor din Apuseni și implicit în favorul locuitorilor Țării Moților. În calitate de președinte, vreau să mulțumesc colegilor de club pentru munca depusă, pentru dăruirea lor și pentru că deviza rotaryană „A servi mai presus de tine însăți” în cazul lor înseamnă fapte! O primăvară frumoasă!” a concluzionat acesta.
[nggallery id=8109]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Bărbat din Jidvei, prins în timp ce tăia arbori ilegal, REȚINUT după ce a amenințat cu moartea un bărbat aflat la vânătoare
Bărbat din Jidvei, prins în timp ce tăia arbori ilegal, REȚINUT după ce a amenințat cu moartea un bărbat aflat la vânătoare Un bărbat de 39 de ani din comuna Jidvei a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru tâlhărie și tăiere ilegală de arbori din fondul forestier național, după ce […]
FOTO | Trotuarele, aleile pietonale și străzile secundare din Alba Iulia, în „epoca de gheață”: O dimineață infernală pentru pietoni
Trotuarele, aleile pietonale și străzile secundare din Alba Iulia, în „epoca de gheață”: O dimineață infernală pentru pietoni Dimineața de vineri, 16 ianuarie 2026, este infernală pentru cei care iau la pas trotuarele, aleile pietonale și străzile secundare din Alba Iulia. Acestea au fost luate în stăpânire de pojghița de gheață formată pe fondul precipitațiilor mixte […]
Weekend cu GER în Alba: Recomandări ISU Alba pentru perioada cu temperaturi scăzute în județ
Weekend cu GER în Alba: Recomandări ISU Alba pentru perioada cu temperaturi scăzute în județ Urmează un weekend cu temperaturi scăzute în județul Alba, fapt pentru care ISU Alba vine cu o serie de recomandări pentru cetățeni pentru a fi protejați de gerul de afară și a trece cu mine peste acest episod de iarnă. […]