Curier Județean

Un albaiulian care a introdus ilegal în ţară un pistol militar letal, a mers să-l predea Poliţiei și a ajuns direct în arest

Ioana Oprean

Publicat

în

Un bărbat din Alba Iulia, care a introdus ilegal în ţară un pistol un pistol militar letal, pe care l-a predat ulterior la Poliţie, a fost condamnat la închisoare cu supendare pentru contrabandă calificată şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

Decizia a fost pronunţată în luna februarie şi a fost motivată de către completul de judecată, fiind în prezent, definitivă. În actul de sesizare al instanţei, în sarcina inculpatului M. N. s-a reţinut în esenţă că, în luna februarie 2018, în autoturismul marca Dacia Duster, proprietate personală, avariat şi transportat pe un trailer pe la vama Nădlac, din Franţa în România, a introdus ilegal în ţară un pistol letal marca Luger Parabellum, model P08 şi 16 cartuşe cu capsele nepercutate şi sertizate, aferente armei.

De la acea dată şi până la data de 31.07.2018, arma şi muniţia aferentă acesteia au fost păstrate de către acesta la domiciliul său, situat în municipiul Alba Iulia, fără a fi deţinător legal de arme şi muniţii, astfel cum s-a stabilit în urma verificărilor care au fost efectuate în evidenţele Poliţiei.

Bărbatul s-a prezentat în data de 31 iulie 2018, la ofiţerul de serviciu de la Poliţia municipiului Alba Iulia şi a predat un pistolul letal şi cartuşele aferente armei pe care a cumpărat-o de la o persoană din Franţa. La momentul respectiv a şi fost reţinut pentru o perioadă de 24 de ore. Fiind audiat în cauză, în cursul urmăririi penale, în calitate de suspect, şi ulterior, în calitate de inculpat, acesta a recunoscut fapta şi a declarat că arma şi muniţia au fost cumpărate în anul 2011 sau 2012 de la un cetăţean francez în vârstă de aproximativ 50 de ani contra sumei de 300 de euro.

Un raport de expertiză criminalistică a stabilit că pistolul este o armă de foc, cu ţeavă scurtă, de provenienţă industrială, făcând parte din categoria armelor militare şi este în stare de funcţionare, iar cele 16 cartuşe reprezintă muniţie de fabricaţie industrială destinată armelor de foc letale, de calibru 9 mm. S-a stabilit totodată că sunt în stare de funcţionare şi cele trei cartuşe calibru 9×19 mm, folosite cu ocazia stabilirii stării de funcţionare a pistolului. De asemenea, autorul expertizei a precuzat că arma face parte din categoria celor supuse autorizării, aceasta şi muniţia aferentă fiind depuse la Camera de Corpuri Delicte din cadrul IPJ Alba. În cauză a fost încuviinţată de către un judecător şi efectuarea unei percheziţii domiciliare la domiciliul inculpatului pentru a se verifica dacă acesta deţine şi alte arme sau muniţii, în urma efectuării acesteia concluzionându-se că nu au fost găsite astfel de bunuri.

”(…) Inculpatul a arătat că recunoaşte învinuirea aşa cum i s-a adus prin actul de sesizare al instanţei, fiind de acord ca judecata să aibă loc doar pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale. (…) Instanţa se raportează şi la importanţa valorii sociale ocrotite şi pericolul social concret al infracţiunii, la modul de comitere a infracţiunii apreciind că pronunţarea unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii constituie un avertisment suficient pentru inculpat şi considerând că scopul pedepsei poate fi atins chiar şi fără privarea de libertate a inculpatului şi că aplicarea pedepsei constituie un avertisment suficient pentru a atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor faptelor sale astfel încât îndreptarea acestuia se poate realiza şi fără executarea efectivă a pedepsei, instanţa va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere”, se precizează în motivarea hotărârii completului de judecată. În final, pedeapsa a fost de 2 ani şi 3 luni de închisoare cu suspendare, sub supraveghere, pe o perioadă de 3 ani. Pe parcursul termenului de supraveghere, bărbatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

10 septembrie 2026 | Avarie la apă în Alba Iulia: Ce cartier este afectat și când este estimată reluarea alimentării

Ioana Oprean

Publicat

în

Avarie la apă în Alba Iulia: Ce cartier este afectat și când este estimată reluarea alimentării SC APA CTTA SA – Sucursala Alba Iulia a anunțat joi, 10 septembrie 2026, în jurul orei 22.00, întreruperea furnizării apei potabile în municipiul Alba Iulia, cartierul Ampoi 3, pe tronsonul cuprins între Transeuro și intersecția cu strada Emil […]

Citește mai mult

Curier Județean

Incendiu în Poșaga: Focul a cuprins vegetație uscată și litieră de pădure

Ioana Oprean

Publicat

în

Incendiu în Poșaga: Focul a cuprins vegetație uscată și litieră de pădure Un incendiu s-a produs în seara zilei de joi, 10 septembrie 2026, în localitatea Poșaga. Focul a cuprins litieră de pădure. „Secția de pompieri Câmpeni intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit la vegetația uscată și litieră de pădure în localitatea Poșaga. Forțe alocate:1 […]

Citește mai mult

Curier Județean

Video | Tânărul albaiulian Darius Bălăneanu și-a lansat primul volum de poezie, „(Ne)încântat de cunoștință”: Eveniment găzduit de Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan”

Dan HENEGAR

Publicat

în

Tânărul albaiulian Darius Bălăneanu și-a lansat primul volum de poezie, „(Ne)încântat de cunoștință”, la Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Darius Bălăneanu, un tânăr poet din Alba care va împlini 20 de ani pe 12 septembrie 2026, și-a lansat joi, 10 septembrie 2026 primul volum de poezie, intitulat „(Ne)încântat de cunoștință”. Acesta este de fapt […]

Citește mai mult