Actualitate

Banii pentru Programul „Anghel Saligny” s-au terminat: Plățile se suspendă din 11 septembrie 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Banii pentru Programul „Anghel Saligny” s-au terminat: Plățile se suspendă din 11 septembrie 2026

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației informează beneficiarii Programului Național de Investiții „Anghel Saligny” că fondurile bugetare alocate programului pentru anul în curs au fost epuizate, se arată într-un comunicat de presă dat publicității în seara zilei de joi, 10 septembrie 2026.

Petrecerea Divorțaților

„În aceste condiții, depunerea solicitărilor de transfer prin platforma digitală investiții.mdlpa.ro este suspendată din data de 11 septembrie 2026, urmând să fie reluată dacă vor fi suplimentate creditele bugetare aferente programului.

Măsura nu se aplică beneficiarilor care se încadrează în prevederile OUG nr. 87/2025 pentru stabilirea unor măsuri bugetare privind implementarea programelor naţionale din domeniul lucrărilor publice și care au încărcat în platformă hotărârile consiliilor locale sau județene, prin care au aprobat plata din bugetele proprii a procentului de 20% din suma estimată. Pentru acești beneficiari, sumele necesare au fost rezervate.

Pentru proiectele aflate în execuție, autoritățile locale pot continua lucrările prin utilizarea fondurilor proprii sau a altor surse legal constituite ori pot decide sistarea acestora, astfel încât să evite acumularea de arierate. În cazul suplimentării bugetului programului în cursul acestui an, Ministerul Dezvoltării va informa beneficiarii și va relua transferurile.

Totodată, sumele aferente contribuției de la bugetul de stat care sunt achitate temporar din fondurile proprii ale beneficiarilor vor putea fi solicitate ulterior de la Ministerul Dezvoltării, pe perioada de valabilitate a contractelor de finanțare.

După cum este cunoscut, prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” se finanțează investiții de infrastructură locală aflate în diferite stadii de implementare, iar continuitatea acestora depinde de asigurarea resurselor bugetare necesare”, se precizează în comunicatul de presă amintit.

foto: arhivă 9cu rol ilustrativ)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Fraudă de peste 1,1 milioane de lei cu mașini second-hand: O persoană a vândut 75 de autoturisme ilegal. Ce a descoperit ANAF

Bogdan Ilea

Publicat

în

Fraudă de peste 1,1 milioane de lei cu mașini second-hand: O persoană a vândut 75 de autoturisme ilegal. Ce a descoperit ANAF ANAF verifică inclusiv anunțurile publicate online pentru a identifica vânzările nedeclarate de autoturisme second-hand. În urma controalelor, inspectorii au descoperit în Argeș o persoană care ar fi vândut 75 de mașini, în valoare […]

Citește mai mult

Actualitate

VIDEO | Iarnă adevărată pe Transfăgărășan: Ninge abundent, iar zăpada s-a depus în strat consistent. Se intervine pentru deszăpezirea drumului

Ioana Oprean

Publicat

în

Iarnă adevărată pe Transfăgărășan: Ninge abundent, iar zăpada s-a depus în strat consistent. Se intervine pentru deszăpezirea drumului Ninsorile abundente din ultimele ore au dus la depunerea unui strat consistent de zăpadă pe Transfăgărășan. Autoritățile intervin pentru deszăpezirea drumului și recomandă șoferilor să nu circule fără mașini echipate pentru condiții de iarnă. Citește și: Video […]

Citește mai mult

Actualitate

27-28 octombrie 2026 | Ploi, ninsori la munte și rafale de vânt de până la 80 km/h în România: Anunțul de ultimă oră al meteorologilor

Ioana Oprean

Publicat

în

Ploi, ninsori la munte și rafale de vânt de până la 80 km/h în România: Anunțul de ultimă oră al meteorologilor România este sub incidența unui episod de vreme instabilă, cu ploi de până la 30 l/mp în sudul și estul țării, precipitații mixte și depuneri de zăpadă la altitudini de peste 1.700 de metri. […]

Citește mai mult