Curier Județean

Turiști blocați cu mașinile în zăpadă, pe Transalpina. Jandarmii montani au intervenit pentru salvarea acestora

Alexandra Mates

Publicat

în

turisti inzapeziti alba001Din cauza stratului gros de zăpadă, două autovehicule au rămas, vineri, imobilizate pe Transalpina. Ocupanţii acestora au avut nevoie de ajutorul jandarmilor pentru a se deplasa în siguranţă la o cabană din zonă.

Petrecerea Divorțaților

Jandarmeria Alba a fost informată telefonic, vineri, 27 ianuarie a.c., la ora 02.30, despre faptul că doi bărbaţi au nevoie de ajutor deoarece maşina în care se aflau a rămas imobilizată pe drumul naţional 67 C (Transalpina). Cei doi se aflau în segmentul cuprins între Barajul Oaşa şi Obârşia Lotrului, închis circulaţiei pe timp de iarnă, iar în sprijinul acestora a acţionat imediat un echipaj din cadrul Postului de Jandarmi Montan Şugag. Din cauza stratului de zapadă de aproximativ 70 cm, o parte din deplasare s-a efectuat pe jos, fapt care a îngreunat foarte tare intervenţia jandarmilor.

turisti inzapeziti alba002 Cei doi ocupanţi ai autovehiculului s-au cazat la o cabană din zonă, iar de la aceştia s-a primit informaţia conform căreia alte patru persoane se aflau în dificultate. Este vorba de două femei şi doi bărbaţi al căror autoturism rămăsese suspendat în zăpadă. În cooperare cu un echipaj din cadrul Jandarmeriei Vâlcea, jandarmii montani i-au ajutat pe turişti să ajungă în siguranţă la o cabană, iar la ora 07.00 aceştia se aflau în afara oricărui pericol.

Jandarmeria Alba reamintește turiștilor că accesul spre Domeniul Schiabil Şurianu este posibil doar dinspre municipiul Sebeş, celelalte comunicaţii fiind impracticabile. Astfel, până la Barajul Oaşa, se poate urca pe drumul naţional 67 C (Transalpina), după care va trebui urmat drumul judeţean 704 până la Luncile Prigoanei, iar de acolo drumul judeţean 709 K, până la baza domeniului schiabil. Foarte important de reţinut este faptul că drumul naţional 67 C (Transalpina) este închis circulaţiei, de la Barajul Oaşa spre Obârşia Lotrului.

Totodată cetățenii pot apela cu încredere, în orice situaţie, la ajutorul echipajelor de jandarmerie, atât prin contact direct cât şi prin apelarea numărului unic de urgenţe – 112.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

O conductă de apă dintr-un oraș din Alba, veche și în prezent nefolosită, din cauza avariilor frecvente, va fi înlocuită: De ce este importantă investiția

Ioana Oprean

Publicat

în

O conductă de apă dintr-un oraș din Alba, veche și în prezent nefolosită, din cauza avariilor frecvente, va fi înlocuită: De ce este importantă investiția S.C. APA CTTA S.A. Alba a depus solicitare de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Reabilitare conductă de transport apă brută și apă tratată în sistemele zonale de alimentare […]

Citește mai mult

Curier Județean

Foto | „Trofeul Memoriei” 2026, competiție de fotbal în onoarea veteranilor din Teatrele de Operații, la Alba Iulia: Participanți și… laureați

Lucian Dărămuș

Publicat

în

„Trofeul Memoriei” 2026, competiție de fotbal în onoarea veteranilor din Teatrele de Operații, la Alba Iulia: Participanți și… laureați Manifestările dedicate Zilei Veteranilor din Teatrele de Operații au debutat la Alba Iulia cu cea de-a doua ediție a turneului de fotbal „Trofeul Memoriei”, organizat de AMVVD – Sucursala Alba, la Baza Sportivă Micești. Opt echipe […]

Citește mai mult

Curier Județean

Video | Varianta ocolitoare a Blajului: A fost deschisă circulația în zona Girației 3 pe sectorul restabilit al DN 14B

Ioana Oprean

Publicat

în

Varianta ocolitoare a Blajului: A fost deschisă circulația în zona Girației 3 pe sectorul restabilit al DN 14B Luni, 2 noiembrie 2026 a fost deschisă circulația pe sectorul restabilit al DN14B, în zona noului sens giratoriu Girația 3, au anunțat reprezentanții antreprenorului Prenis. Traficul rutier a fost transferat de pe traseul provizoriu pe noua configurație […]

Citește mai mult