Trupul neînsufleţit al militarului Claudiu Popa, căzut la datorie în Afganistan, va ajunge mâine dimineaţă la Alba Iulia
Vasile Claudiu Popa, militarul din Alba Iulia care şi-a pierdut viaţa duminică în timpul îndeplinirii unei misiuni în Afganistan va fi astăzi repatriat. Trupul neînsufleţit al bărbatului va ajunge în municipiul Alba Iulia joi dimineaţa şi va fi depus la Cercul Militar din Cetate, unde joi şi vineri vor fi organizate seri de priveghere. Slujba de înmormântare va avea loc sâmbătă, la ora 12.00, la Cercul Militar, soldatul (p.m.) Claudiu Popa, urmând să fie înhumat cu onoruri militare în Cimitirul Eroilor, unde Primăria Alba Iulia i-a atribuit loc de veci.
Potrivit unui comunicat MAPN, “trupurile neînsufleţite ale sublocotenenţilor post-mortem Vasile Claudiu Popa şi Adrian Postelnicu, căzuţi la datorie în timpul îndeplinirii unei misiuni în Afganistan, vor fi repatriate cu o aeronavă militară a Forţelor Aeriene Române care va ateriza miercuri, în jurul orei 17.30, la Flotila 90 Transport Aerian din Otopeni. Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, şi şeful Statului Major General, general-locotenent Ştefan Dănilă, vor fi prezenţi la ceremonie.”
Aşa după cum ne-a informat cumnata mamei bărbatului – Elena Ghircu, corpul neînsufleţit al bărbatului va ajunge doar mâine dimineaţă la Alba Iulia şi va fi depus la Cercul Militar din Cetate, în apropierea Statuii ecvestre a lui Mihai Viteazul. Aici, în zilele de joi şi vineri vor fi organizate seri de priveghere la căpătâiul militarului, pentru ca rudele, prietenii şi foştii colegi să-şi poată lua rămas bun.
Reamintim că Vasile Claudiu Popa şi-a pierdut viaţa în Afganistan, împreună cu un alt coleg, duminică în jurul orei 22.00. În timp ce patrulau, blindatul în care se aflau a trecut peste o o bombă artizanală, care a explodat. Soldaţii au fost transportaţi, cu un elicopter de evacuare medicală, la spital, însă, din cauza rănilor deosebit de grave, nu au mai putut fi salvaţi.
Maistrul militar clasa a III-a Vasile Claudiu Popa, de 28 de ani, era căsătorit şi se afla în a doua misiune în Afganistan. Popa locuia în Alba Iulia, într-un bloc situat pe Bulevardul Transilvaniei nr. 23 C., iar la 14 ani a rămas orfan de tată. Tânărul se mutase cu serviciul, împreună cu soţia lui (albaiuliancă), la Constanţa. El a terminat Şcoala Generală “Ion Agârbiceanu” şi a absolvit Liceul Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia în anul 2004, iar apoi a urmat Şcoala de Maiştri a Forţelor Navale din Constanţa. Era angajat al Ministerului Apărării Naţionale din 2006 şi a fost decorat cu Emblema de Onoare a Statului Major General, Medalia NATO article V şi cu Emblema de Onoare a Forţelor Navale.
Militarul Claudiu Popa a fost pentru ultima dată acasă la Alba Iulia în data de 9 iunie, la botezul unui nepoţel.
Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa a semnat ordinele de avansare la gradul de sublocotenent post-mortem a plutonierului Adrian Postelnicu şi la gradul de aspirant a maistrului militar clasa a III-a Vasile Claudiu Popa, care şi-au pierdut viaţa sub culorile Drapelului naţional, în timpul executării unei misiuni de luptă în teatrul de operaţii din Afganistan. De asemenea, ministrul Apărării Naţionale a înaintat Preşedintelui României propunerea de decorare a celor doi ofiţeri post-mortem cu Ordinul Naţional “Steaua României” în grad de Cavaler, pentru militari, cu însemn de război.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Vârstnic din Albac, reținut de polițiști după ce le-a propus unor adolescente, de 15 și 17 ani, să întrețină relații sexuale cu el. Este cercetat pentru corupere de minori și agresiune sexuală
Vârstnic din Albac, reținut de polițiști după ce le-a propus unor adolescente, de 15 și 17 ani, să întrețină relații sexuale cu el. Este cercetat pentru corupere de minori și agresiune sexuală Un vârstnic de 65 de ani, din Albac, a fost reținut de polițiști pentru săvârșirea infracțiunilor de coruperea sexuală a minorilor, racolarea minorilor […]
VIDEO | După ce în această iarnă 50.000 de familii din Apuseni au rămas fără curent, electricienii ,,își fac vara sanie”: Intervenție de toaletare a vegetației în preajma liniilor de electricitate
După ce în această iarnă 50.000 de familii din Apuseni au rămas fără curent, electricienii ,,își fac vara sanie”: Intervenție de toaletare a vegetației în preajma liniilor de electricitate O acțiune de amploare pentru toaletarea vegetației din proximitatea liniilor electrice are loc astăzi, 5 august 2026, în județul Alba. Intervențiile de astăzi au loc pe […]
VIDEO | Mesaj emoționant de mulțumire de la familia din Dolj, salvată de jandarmii montani din Șugag, după ce s-au rătăcit și rămas blocați pe un drum forestier: ,,Doi oameni pe care îi vom purta mereu în suflet”
Mesaj emoționant de mulțumire de la familia din Dolj, salvată de jandarmii montani din Șugag, după ce s-au rătăcit și rămas blocați pe un drum forestier: ,,Doi oameni pe care îi vom purta mereu în suflet” Familia din Dolj care a fost salvată în noaptea de duminică spre luni de jandarmii montani Șugag, după ce […]