Tribunalul Alba: Pedepse de 1 an și 4 luni închisoare cu suspendare pentru 6 inculpați dintr-un dosar de înșelăciune pe internet
Șase tineri din Sibiu, Vâlcea și Olt au fost condamnați, luni, 7 aprilie, de Tribunalul Alba, la câte 1 an și 4 luni de închisoare cu suspendare condiționată, pentru înșelăciuni pe internet.
Constantinescu Mihai Alin, Mătuşescu Cristian, Nedelcu Mihai, Andrei Alexandru Marius, Gheorghe Petre Iulian, Stoica Iulian, tineri cu vârste între 23 și 32 de ani, au fost trimiși în judecată, alături de alți 5 inculpați.
Procurorii au stabilit că aceștia au înșelat zeci de persoane din străinătate prin postarea de anunțuri false pe un site de vânzări pe internet. Prejudiciul creat depășește 80.000 de euro.
În același dosar Tribunalul Alba i-a condamnat, în data de 20 ianuarie 2014, pe alți 3 inculpați: Vlăducu Costinel Alberto – la 2 ani de închisoare cu executare; Mîndrescu Viorel Cosmin şi Tudor Gheorghe Claudiu – 2 ani de închisoare cu suspendare.
Inculpații fac parte dintr-o grupare infracțională destructurată de DIICOT Alba în 2009, formată din 11 persoane. Ceilalți inculpați care își așteaptă sentința sunt: Nedelcu Mihai și Mehedinţu Constantin Adrian.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Circulație rutieră închisă pe DN 7C – Transfăgărășan din cauza ninsorilor și a ceții: Redeschiderea drumului depinde de evoluția vremii
Circulație rutieră închisă pe DN 7C – Transfăgărășan din cauza ninsorilor și a ceții: Redeschiderea drumului depinde de evoluția vremii Circulația rutieră pe Transfăgărășan a fost închisă temporar de marți, 27 octombrie 2026, din cauza ninsorilor, a ceții și a temperaturilor scăzute. Măsura vizează sectorul cuprins între Piscul Negru și Bâlea Cascadă. Potrivit Companiei Naționale […]
FOTO | Accident în Dej, provocat de un șofer de 35 de ani, din Alba: Bărbatul a intrat pe contrasens și s-a izbit de o mașină care circula regulamentar
Accident în Dej, provocat de un șofer de 35 de ani, din Alba: Bărbatul a intrat pe contrasens și s-a izbit de o mașină care circula regulamentar Un accident rutier s-a produs marți seara, în jurul orei 20.20, pe strada Vâlcele din municipiul Dej. În evenimentul rutier a fost implicat și un șofer din Alba. […]
Reparații la masca barajului Oașa: De ce sunt necesare lucrările. Aviz de mediu solicitat pentru proiect
Reparații la masca barajului Oașa: De ce sunt necesare lucrările. Aviz de mediu solicitat pentru proiect S.P.E.E.H. Hidroelectrica S.A., Sucursala Hidrocentrale Sebeș, a depus solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Lucrări de reparații la masca barajului Oașa – Organizare de șantier”. Proiectul este propus pe teritoriul comunei Șugag (CF nr. 108818, județul […]
