Curier Județean

Tribunalul Alba a dat câştig de cauză Sindicatului „Asistentul Personal” Aiud

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Tribunalul Alba a admis cererea de suspendare a HCL Aiud  nr. 37/2011 privind încetarea contractelor de muncă ale asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap cu începere de la data de 1 aprilie 2011, formulată de către Sindicatul „Asistentul Personal” Aiud.  Suspendarea aprobată de instanţă are durată limitată de 60 de zile, conform art. 14 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ, care prevede că suspendarea încetează de drept şi fără nicio formalitate dacă persoana vătămată nu introduce acţiunea în anularea actului. Nu în ultimul rând, administraţia publică locală a municipiului Aiud nu are nicio nelinişte cu privire la legalitatea HCL nr. 37/12011, ca urmare este optimistă în ceea ce priveşte o hotărâre ulterioară, definitivă şi irevocabilă, a instanţei, întrucât are dovezi cu privire la faptul că fondurile de care dispune nu pot acoperi salariile asistenţilor personali.
„Este inutil, cred eu, să repet faptul că nu mi-am dorit să fiu nevoit să iau o astfel de decizie. Sindicatul pretinde că prefectul judeţului Alba i-ar fi spus că s-a obţinut modificarea plafonului maxim al cheltuielilor cu salariile şi pentru municipiul Aiud exact cu suma de care e nevoie pentru plata asistenţilor personali. Este adevărat că s-a modificat Ordinul nr. 7/57/2011, prin care, pentru municipiul Aiud, plafonul a fost suplimentat pe HÂRTIE, cu suma de 3.144 lei. Aş fi sperat, în măsura în care domnul Ştefan Bardan a avut o astfel de discuţie cu liderii Sindicatului „Asistentul Personal” Aiud şi le-a comunicat faptul că domnia sa «a făcut rost de bani» de la Guvern pentru ca asistenţii personali din Aiud să nu mai fie trimişi în şomaj, domnia sa, în calitate de prefect şi amic al Guvernului Boc, să fi explicat că vorbim aici de sume teoretice, nu de veniturile concrete ale Aiudului, care nu mai pot susţine o asemenea cheltuială. Dacă domnul prefect ar fi fost atât de sensibil la aceste probleme, ar fi trebuit să convingă Guvernul să trimită sumele de bani necesare plăţii salariilor asistenţilor personali din cotele defalcate pe TVA, nu să îi îmbete pe bieţii oameni cu apă rece. Anexa acelui ordin poate fi modificată din pix de oricine doreşte, problema reală este că nu există efectiv bani pentru plata acestor salarii. Nu ştiu dacă a existat o asemenea discuţie cu reprezentanţii sindicatului, dar noi ne raportam aici nu la sumele născute din pixul guvernanţilor, ci la banii pe care Guvernul nu îi trimite la bugetul local, conform solicitărilor exprese în acest sens, pe care le-am făcut”, a declarat primarul municipiului Aiud, Horaţiu Josan. (R.G.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Foto | Accident pe DN 74: Autoturism răsturnat în râu la Bucium Cerbu

Ioana Oprean

Publicat

în

Accident pe DN 74: Autoturism răsturnat în râu la Bucium Cerbu Secția de pompieri Câmpeni a fost solicitată să intervină pentru asigurarea masurilor specifice la un accident rutier produs in loc. Bucium Cerbu DN74. În accident a fost implicat 1 autoturism rasturnat in rau, fara persoane incarcerate. „Ca urmare a accidentului, o persoană a fost […]

Citește mai mult

Curier Județean

Cum va fi marcată Înălțarea Sfintei Cruci 2026 la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia: Programul liturgic complet

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum va fi marcată Înălțarea Sfintei Cruci 2026 la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia: Programul liturgic complet În calendarul ortodox, Înălțarea Sfintei Cruci se prăznuiește în fiecare an pe 14 septembrie și este unul dintre cele mai importante praznice împărătești. Sărbătoarea amintește în primul rând de aflarea Sfintei Cruci la Ierusalim de către Sfânta Împărăteasă […]

Citește mai mult

Curier Județean

20 septembrie 2026 | „Bogățiile Toamnei” la Blaj, locul de întâlnire al roadelor pământului, al hărniciei gospodarilor și al cântecului popular românesc. Programul

Ioana Oprean

Publicat

în

„Bogățiile Toamnei” la Blaj, locul de întâlnire al roadelor pământului, al hărniciei gospodarilor și al cântecului popular românesc. Programul Duminică, 20 septembrie 2026, începând cu ora 10:00, Piața Mare din Blaj devine locul de întâlnire al roadelor pământului, al hărniciei gospodarilor și al cântecului popular românesc, în cadrul celei de-a XXVII-a ediții a proiectului „Bogățiile […]

Citește mai mult