Ştirea zilei

Tribunalul Alba: 32 de inculpați condamnați la pedepse între 2 și 12 ani închisoare pentru înșelăciuni cu mașini de cusut Singer

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

La Tribunalul Alba a fost pronunţată, în şedinţa publică din data de 13 octombrie a.c., sentinţa penală prin care 32 de inculpați, judecați pentru înșelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi uz de fals, au fost condamnaţi Ia pedepse cuprinse între 2 şi 12 ani închisoare (28 dintre aceștia vor executa detenție iar 4 au primit pedepse cu suspendare sub supraveghere).

Petrecerea Divorțaților

Potrivit reprezentantului instanței, prin hotărârea pronunţată inculpaţii au fost obligaţi la despăgubiri civile în favoarea a aproximativ 180 părţi vătămate şi s-a dispus confiscarea de bunuri, bani şi arme.

Reamintim faptul că cei 32 de inculpați au fost acuzați că în perioada 2007-2008 au constituit o grupare infracţională organizată de mari dimensiuni pentru a obţine venituri ilicite prin înşelarea cetățenilor cu privire la achiziţionare de maşini de cusut marca „SINGER”. Gruparea a acţionat până în anul 2009 când în urma acţiunilor poliţieneşti de mare amploare gruparea a fost destructurată iar membrii mai importanţi au fost arestaţi.

S-a stabilit că au fost înşelate 1.748 persoane vătămate care au fost determinate să depună sume de bani în conturi deschise la diferite bănci, până la momentul destructurării grupării fiind efectuate depuneri în valoare de aproximativ 2.420.000 lei.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Bărbatul care a intrat cu o armă și o grenadă de airsoft în sediul Poliției Alba Iulia, arestat preventiv pentru 30 de zile

Ioana Oprean

Publicat

în

Bărbatul care a intrat cu o armă și o grenadă de airsoft în sediul Poliției Alba Iulia, arestat preventiv pentru 30 de zile Bărbatul în vârstă de 43 de ani care a provocat un incident la sediul Poliției Municipiului Alba Iulia, după ce ar fi intrat cu o armă de tip airsoft și o grenadă […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Nicolae Furdui Iancu, 71 de ani: Glasul Țării Moților care a dus cântecul românesc mai departe

Ioana Oprean

Publicat

în

Nicolae Furdui Iancu, 71 de ani: Glasul Țării Moților care a dus cântecul românesc mai departe Există voci care trec dincolo de scenă și devin parte din memoria afectivă a publicului. Pentru Nicolae Furdui Iancu, cântecul înseamnă legătura cu locurile natale, cu lumea satului transilvănean și cu o tradiție pe care a purtat-o, de-a lungul […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Foto | Tânăr de 22 de ani, blocat în abrupt pe Colții Trascăului: Salvamontiștii din Alba l-au coborât în rapel

Ioana Oprean

Publicat

în

Tânăr de 22 de ani, blocat în abrupt pe Colții Trascăului: Salvamontiștii din Alba l-au coborât în rapel Un tânăr de 22 de ani din Cluj-Napoca, plecat singur pe munte, a rămas blocat duminică după-amiază, 25 octombrie 2026, în abruptul Colților Trascăului. Acesta a cerut ajutor printr-un apel la 112, iar salvamontiștii din Rimetea au […]

Citește mai mult