Trei veterani de război au primit „Onoare şi respect” din partea Asociaţiei PRO Cugir
La primele ore ale dimineţii zilei de 1 ianuarie, câţiva membri ai Asociaţiei PRO-Cugir s-au deplasat la domiciliile a trei veterani de război din localitate, foşti ostaşi pe câmpul de luptă în cel de-al doilea Război Mondial pentru a-i felicita şi a le oferi daruri cu prilejul aniversării în cursul acestei luni a zilei lor de naştere.
Oameni cu vârste cuprinse intre 86 şi 90 de ani care trăiesc modest din veniturile pe care le primesc, n-au cerut şi nu cer nimic, mulţumindu-se cu ceea ce guvernele vremelnic aflate la putere le-au oferit şi le oferă. Este meritul unor oameni cu suflet mare care din anul 2009 au iniţiat şi continuat Programul ,,Onoare şi respect veteranilor de război cugireni” oferindu-se să aducă o raza de bucurie puţinilor veterani care se află în viaţă şi au domiciliile în localităţile Cugir, Vinerea sau in satele de munte arondate oraşului Cugir.
În semn de preţuire, veteranii au primit prin intermediul Asociaţiei „PRO Cugir” condusă de ing. Aurel Voicu, daruri constând în alimente, dulciuri, fructe şi medicamente oferite de patronii unor firme locale,oameni de bine care au dorit ca şi de aceasta dată să-şi arate sprijinul faţă de acei care merita tot respectul şi consideraţia lor.
După cum am aflat de la preşedintele PRO Cugir cei trei bravi ostaşi ai tranşeelor sunt: Duvlea D. Nicolae, 86 de ani, fost Conductor mecanizate, domiciliat pe strada Nicolae Bălcescu din Cugir, medaliat cu „Crucea comemorativă a celui de-al doilea Război Mondial 1941-1945” şi cu „Medalia de Onoare a Oraşului Cugir” din anul 2009; Ştefănescu Gheorghe, 89 ani, fost artilerist, domiciliat pe strada „Dealului”, în Cugir, medaliat cu ,,Crucea comemorativa a celui de-al doilea Război Mondial 1941-1945” şi „Medalia de Onoare a Oraşului Cugir” din anul 2009; Crăciun Ştefan, 90 ani, fost Infanterist, domiciliat în Vinerea-Cugir, strada Principala nr. 399, medaliat cu „Crucea comemorativă a celui de-al doilea Război Mondial 1941-1945” şi cu „Medalia de Onoare a Oraşului Cugir” din anul 2009; (Veteranul nu a fost găsit la domiciliu fiind internat temporar, într-un sanatoriu pentru bătrâni).
„Cel mai preţios lucru pentru noi este faptul că reuşim cu sprijinul unor oameni de suflet să acordam respectul care se cuvine celor care n-au precupeţit nicio clipă să-şi apere cu preţul vieţii ţara şi să arătam că ei sunt o adevărata pilda pentru generaţiile tinere”, ne-a declarat preşedintele PRO Cugir, Aurel Voicu.
Autor: Constantin PREDESCU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Lucrări de defrișare pe un sector cu arbori foarte înclinați de pe un drum dintr-o comună din Alba. Viceprimar: „La fiecare furtună sau vânt puternic au căzut copaci pe carosabil”
Lucrări de defrișare pe un sector cu arbori foarte înclinați de pe un drum dintr-o comună din Alba De miercuri, 11 februarie 2026, vor începe lucrările de defrișare (bandă de aproximativ 10 metri) pe sectorul de drum Pianu de Sus (Vichentea) – Strungari (Tricu), au anunțat autoritățile locale din comuna Pianu. „Zona a reprezentat un […]
FOTO | Facilități noi la Centrul de Logistică Medicală și Depozit Sanitar Nord Sebeș: Sală de mese cu peste 100 de locuri și dotări moderne
Facilități noi la Centrul de Logistică Medicală și Depozit Sanitar Nord Sebeș: Sală de mese cu peste 100 de locuri și dotări moderne Centrul de Logistică Medicală și Depozit Sanitar Nord Sebeș dispune de facilități moderne de hrănire, destinate atât personalului propriu, cât și cursanților și studenților militari aflați în etapa de instruire. Noua clădire […]
VIDEO | Ansamblul folcloric din Alba care a câștigat ediția 2025 a show-ului tv „The Ticket” își extinde activitatea: Grupă pentru copii în Alba Iulia
Ansamblul folcloric din Alba care a câștigat ediția 2025 a show-ului tv „The Ticket” își extinde activitatea: Grupă pentru copii în Alba Iulia Ansamblul folcloric din Blaj laureat al ediției 2025 a show-ului tv „The Ticket” își extinde activitatea. Astfel, Ansamblul „Valea Târnavelor” va avea o grupă pentru copii în Alba Iulia. „Ansamblul „Valea Târnavelor” […]