Trei ”grei” din PSD, cu ochii pe funcția de prim-ministru
Social-democrații caută de pe acum un șef de Guvern în cazul în care Victor Ponta va ajunge în toamnă la Cotroceni. Liviu Dragnea, Dan Șova și Valeriu Zgonea sunt principalii contracandidați la funcția de prim-ministru, scrie stiripesurse.ro
Informaţiile din interior arată că Dan Şova ar avea susţinerea lui Victor Ponta, aşadar şi cele mai mari şanse să-l urmeze la şefia PSD. Presa scrie că actualul ministru a fost coleg de facultate cu premierul. El a intrat în politica de la vârf a partidului odată cu venirea lui Victor Ponta la cârma formaţiunii. A fost purtător de cuvânt al PSD, ministru pentru Relaţia cu Parlamentul, ministrul Proiectelor de Infrastructură, iar acum are un portofoliu extrem de important, pe cel al Transporturilor.
Liviu Dragnea şi-ar dori şi el şefia PSD. Actualul preşedinte executiv al partidului are o relaţie foarte bună cu mulţi lideri din teritoriu. Liviu Dragnea a reuşit să facă din Teleorman un judeţ în care partidul său are un scor foarte bun. Are experienţă în administraţie, experienţă pe care a folosit-o pentru a reprezenta interesele liderilor locali. Aşa a reuşit să-şi apropie mulţi şefi de filiale judeţene şi locale, primari, consilieri locali şi judeţeni. În plus, vicepremierul conduce Ministerul Dezvoltării, cel care gestionează fondurile pentru comunităţile locale. Cu o susţinere puternică venită din teritoriu, Liviu Dragnea ar putea întoarce situaţia în favoarea sa, chiar dacă premierul nu l-ar sprijini.
Pe tuşă se încălzeşte discret şi Valeriu Zgonea, a cărei ascensiune în epoca Victor Ponta este evidentă. Odată cu preluarea şefiei PSD de către acesta din urmă, Valeriu Zgonea a primit cea mai înaltă funcţie din cariera sa şi a treia din stat – preşedinte al Camerei Deputaţilor. Totuşi, sursele din PSD spun că Dan Şova ar fi prima alegere a premierului, aşa că liderul deputaţilor ar fi a doua opţiune. În plus, nu are o susţinere a filialelor la fel de mare precum Liviu Dragnea, arată stiripesurse.ro
În articolul 103, la alineatul 1 din Constituția României se arată modul de investitură a prim-ministrului. ”Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament.”
Potrivit ultimelor sondaje, Victor Ponta este prezidențiabilul cu cele mai mari șanse de a ajunge la Cotroceni.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Marius Hațegan: „Impunem reguli clare de urbanism și amenajarea teritoriului în judetul Alba. Orice compromis este exclus!”
Marius Hațegan: „Impunem reguli clare de urbanism și amenajarea teritoriului în judetul Alba. Orice compromis este exclus!” La sediul Consiliului Județean a avut loc, miercuri, 14 ianuarie 2026, o întâlnire a vicepreședintelui Consiliului Județean Alba, Marius Hațegan, cu reprezentanți din Alba ai ACOR (Asociația Comunelor din România). S-a discutat despre modul în care se construiește […]
Gruia Bumbu, participant la Global Ties U.S. National Meeting 2026 – eveniment-cheie al aniversării „America at 250”
Gruia Bumbu, participant la Global Ties U.S. National Meeting 2026 – eveniment-cheie al aniversării „America at 250” Anul 2026 marchează un moment istoric major pentru Statele Unite ale Americii: 250 de ani de la Declarația de Independență, aniversare cunoscută oficial sub denumirea America at 250. Acest reper simbolic inaugurează o amplă serie de evenimente dedicate […]
Proiecte de anvergură în Alba, în 2026: Finalizarea Drumului Mănăstirilor, modernizarea DJ 705 Zlatna – Almașu Mare și a mai multor poduri din județ, pe agenda administrației județene
Proiecte de anvergură în Alba, în 2026: Finalizarea Drumului Mănăstirilor, modernizarea DJ 705 Zlatna – Almașu Mare și a mai multor poduri din județ, pe agenda administrației județene Consiliul Județean Alba continuă și în 2026 cu proiecte de anvergură. Printre ele se numără și finalizarea Drumului Mănăstirilor, modernizarea DJ 705 Zlatna – Almașu Mare și […]