Tratamentele stomatologice, aproape de a deveni gratuite și în sistemul public. Serviciile medicale vor fi decontate atât pentru copii cât și pentru adulți pri programul AP-STOMA
Tratamentele stomatologice, aproape de a deveni gratuite și în sistemul public. Serviciile medicale vor fi decontate atât pentru copii cât și pentru adulți pri programul AP-STOMA
Pentru foarte mulți români, intervenţiile stomatologice sunt un lux, dar acest lucru s-ar putea schimba, iar tratamentele dentare, printre cele mai scumpe servicii medicale din România, ar putea deveni accesibile și în sistemul public. Ministerul Sănătății anunță un program prin care acestea vor fi decontate în spitalele de stat.
Toate tipurile de intervenții stomatologice ar urma să fie decontate din bugetul de stat în spitalele care accesează fonduri prin intermediul acestui program. Se cheamă AP-STOMA, este asemănător cu AP-ATI, iar fondurile vin de la Ministerul Sănătății și din bugetul de stat.

Ce trebuie să facă spitalele
Spitalele vor accesa aceste fonduri pentru a-și dota cabinetele necesare, să angajeze medici, evident, și mai apoi să ceară decontare pentru serviciile care se pot realiza acolo. Vorbim de servicii de laborator, de bloc operator, de ATI pentru intervențiile sub anestezie generală, dar și pentru mentenanța aparatelor care vor fi în spitalele din România.
Ordinul a fost pus deja în transparență decizională pe site-ul Ministerului Sănătății, unde va sta o lună, iar spitalele pot veni cu completări sau adăugiri.
Toate serviciile medicale vor fi decontate atât pentru copii cât și pentru adulți, inclusiv cele realizate sub anestezie generală. Această inițiativă vine după ce, în urmă cu aproximativ două luni, o fetiță de doi ani a murit după o intervenție stomatologică realizată sub anestezie generală într-o clinică privată din Capitală, care nu avea autorizație pentru astfel de intervenții. Deja au apărut și primele reacții de la Colegiul Stomatologilor.
Medicii dentiști sunt nemulțumiți că aceste servicii nu sunt în toată țara, adică nu sunt decontate și în cabinetele private, dar pot veni în această lună cu completările necesare pentru a îmbunătății ordinul Ministerului.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Ajunul Bobotezei: Postul negru din 5 ianuarie, una dintre cele mai aspre tradiții creștine. Obiceiuri în ziua în care se alungă spiritele rele
Ajunul Bobotezei: Postul negru din 5 ianuarie, una dintre cele mai aspre tradiții creștine. Obiceiuri în ziua în care se alungă spiritele rele Postul negru din Ajunul Bobotezei este una dintre cele mai aspre tradiții creștine. Boboteaza, sărbătorită anual pe 6 ianuarie, este una dintre cele mai importante praznice ale creștinătății, marcând Botezul Domnului Iisus Hristos […]
CNAIR, ținte ambițioase pentru 2026: Câți km noi de autostrăzi și drumuri expres ar putea fi gata anul acesta. Va fi deschis primul tunel săpat prin metoda austriacă
CNAIR, ținte ambițioase pentru 2026: Câți km noi de autostrăzi și drumuri expres ar putea fi gata anul acesta. Va fi deschis primul tunel săpat prin metoda austriacă 250 de kilometri noi de autostrăzi și drumuri expres ar putea fi dați în folosință în 2026 sau aceasta este ținta Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii […]
Cum va fi vremea de Bobotează şi Sfântul Ion 2026: Vine „gerul Bobotezii”. Cât de frig se face și când cresc temperaturile
Cum va fi vremea de Bobotează şi Sfântul Ion 2026: Vine „gerul Bobotezii”. Cât de frig se face și când cresc temperaturile Primele zile din anul 2026 au fost marcate de vânt puternic și condiții dificile la munte, iar în prezent vremea pare să intre într-o fază mai echilibrată, cu episoade de frig, ninsori și […]