Traseul principal de traversare a Cetăţii Alba Carolina va fi deschis
De căteva luni bune în Cetatea Alba Carolina se lucrează de zor în cadrul a două proiecte de reabilitare şi punere în valoarea a fortificaţiei Vauban, proiecte finanţate din fonduri europene. Acum este vremea să vă informăm că se lucrează şi cu spor.
Primul dintre proiecte vizează reabilitarea Centrului istoric Alba Carolina, „miezul” Cetăţii, ca să spunem pe româneşte. Doar o mică porţiune a acestei reabilitări este acum vizibilă datorită condiţiilor de şantier, dar în curând, probabil pe la sfârşitul acestei luni, aflăm de la Primăria municipiului Alba Iulia, vom putea circula din nou pe traseul principal de traversare a Cetăţii Alba Iulia: Poarta a III-a – Poarta a IV-a, pe strada Mihai Viteazul. Pe porţiunea indicată pavajul din piatră naturală este realizat în proporţie de 90 la sută. Se vor finaliza şi accesele spre Catedrala Romano-Catolică dinspre Poarta a IV-a, spre Catedrala Reîntregirii şi Muzeul Naţional al Unirii pe Aleea castanilor şi dinspre Poarta a III-a pe strada Militari spre strada Mitropolit Sterca Şuluţiu. În etapa imediat următoare vor fi terminate lucrările de terasamente şi va fi aşternut balastul stabilizat pe străzile Gabriel Bethlean, Ecaterina Varga şi Păcii a cărora pavare va începe în curând.
În ceea ce priveşte şantierul de reconstruire şi punere în valoare a Laturii de Vest, aici a fost executată în proporţie de 90 la sută excavarea dintre Poarta a IV-a şi Poarta a V-a. În această zonă a fost descoperit zidul cunetei (platforma de artilerie) şi un zid de fortificaţie care va fi folosit ca suport intermediar al pasarelei pentru pietoni de la Poarta a IV-a. Locul de joacă dezafectat va fi remontat în aceeaşi zonă, va fi prevăzut cu un parapet de protecţie cu o singură intrarea fiind de aceea mai uşor de supravegheat.
Pe contragarda din apropierea hotelului Cetate au fost executate terasamentele şi a fost turnat stratul de balast stabilizat. De asemenea a demarat restaurarea zidurilor contragărzii, inclusiv a porţiunii de zid descoperite în urma excavărilor. Un element important în această zonă îl reprezintă tunelurile de contragardă care sunt foarte bine conservate şi care vor fi puse în valoarea pentru a asigura accesul din parcarea ce se va amenaja spre Traseul Nordic.
În zona Casei de Cultură a Sindicatelor şi a Teatrului de Vară au fost începute excavările, executându-se devierea reţelelor de utilităţi în perspectiva realizării şanţului din faţa ravelunului Sfântul Mihail.
Anca DINICĂ
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Video | Retragere cu torțe spectaculoasă la Alba Iulia, în semn de recunoștință pentru eroii salvatori: Moment special de Ziua Pompierilor 2026
Retragere cu torțe spectaculoasăla Alba Iulia, în semn de recunoștință pentru eroii salvatori: Moment special de Ziua Pompierilor 2026 Alba Iulia a găzduit, în seara zilei de duminică, 13 septembrie 2026, un moment solemn dedicat eroilor pompieri căzuți la datorie. La 178 de ani de la lupta din Dealul Spirii, aproape 200 de salvatori ai […]
Tribunalul Alba a suspendat o corecție financiară de 1,68 milioane de lei aplicată Parohiei Ortodoxe Ampoița într-un proiect finanțat cu fonduri europene
Tribunalul Alba a suspendat o corecție financiară de 1,68 milioane de lei aplicată Parohiei Ortodoxe Ampoița într-un proiect finanțat cu fonduri europene Tribunalul Alba a admis, recent, o cerere a Parohiei Ortodoxe Ampoița și a dispus suspendarea executării unei note de neconformitate prin care Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru aplicase o corecție financiară de […]
Video | Tânărul de 22 de ani din Bucerdea Grânoasă prins băut și fără permis la volan, reținut de oamenii legii
Tânărul de 22 de ani din Bucerdea Grânoasă prins băut și fără permis la volan, reținut de oamenii legii Duminică, 13 septembrie 2026, polițiștii Secției 5 de Poliție Rurală Blaj au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 22 de ani, din localitatea Bucerdea Grânoasă, cercetat pentru săvârșirea […]