Transportatorii cer reducerea perioadei de înmatriculare pentru autovehiculele comerciale de la peste 30 de zile, la o singură zi
Perioada de înmatriculare pentru autovehiculele comerciale trebuie să fie redusă de la peste 30 de zile la o singură zi, în acest mod evitându-se generarea de costuri şi pierderi pentru firmele de transport rutier şi pentru economia României, solicită reprezentanţii Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR).
„Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) solicită Guvernului şi Ministerului Afacerilor Interne (MAI) măsuri urgente pentru reducerea perioadei de înmatriculare pentru autovehiculele comerciale, de la peste 30 de zile la o zi, întrucât acestea sunt mijloace de producţie, iar imposibilitatea operării acestora generează costuri şi pierderi pentru firmele de transport rutier şi pentru economia României”, precizează transportatorii.
Conform datelor UNTRR, în prezent, transportatorii rutieri români trebuie să aştepte de la câteva zile, în localităţi precum Bucureşti (o zi) sau judeţe ca Suceava (o zi), Mehedinţi (două zile), Neamţ (trei zile) sau Dolj (cinci zile), până la peste 30 de zile în judeţe, precum Bacău (32 de zile), Botoşani (35 de zile), Dâmboviţa (35 de zile), Alba (44 de zile), Sibiu (41 de zile), Braşov (43 de zile), Timiş (30 – 60 de zile), Iaşi (41 de zile), Bistriţa – Năsăud (60 de zile) sau chiar 91 de zile la Vaslui, pentru a putea realiza o programare în vederea depunerii documentelor necesare obţinerii certificatelor de înmatriculare pentru autovehicule.
Transportatorii rutieri consideră că, în această situaţie, nu mai pot fi onorate contractele în desfăşurare, întrucât vehiculele comerciale sunt blocate nejustificat de mult din cauza procedurilor de înmatriculare.
Statisticile Băncii Naţionale a României şi Consiliului de Export al României, citate de UNTRR, relevă că, în 2017, aproape un sfert din exportul total de servicii al României, de peste 20 miliarde euro, a fost realizat de ramura transportului rutier.
De asemenea, anul trecut, transportul rutier a contribuit cu 4,75 miliarde euro la exportul de servicii al României, având un aport cu 22% mai mare decât întreaga ramură de servicii telecom şi IT la exportul de servicii al României. Totodată, industria transporturilor rutiere are o contribuţie la Produsul Intern Brut (PIB) al României în creştere în ultimii ani, fiind principala modalitate de transport utilizată pentru exporturile realizate din ţara noastră.
UNTRR este o organizaţie profesională şi patronală, neguvernamentală, independentă, apolitică, fondată în anul 1990 pe principii democratice, care promovează şi apără interesele transportatorilor rutieri pe plan intern şi internaţional, înregistrând de la înfiinţare şi până în prezent peste 16.000 de firme înscrise – operatori care efectuează transporturi interne şi internaţionale de marfă şi persoane.
Sursa Agerpres.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Un cunoscut economist compară Estonia cu România după rezultatele PISA: „În Estonia impozitul pe profit este zero. În România companiile sunt conduse de birocrația statului”
Un cunoscut economist compară Estonia cu România după rezultatele PISA: „În Estonia impozitul pe profit este zero. În România companiile sunt conduse de birocrația statului” Economistul Radu Georgescu face o comparație între Estonia și România, printr-o postare pe Facebook scrisă ieri, 10 septembrie, din perspectiva modului în care cele două state se raportează la oameni […]
Casa Verde Baterii 2026: A fost semnat ordinul cu ghidul venit de la AFM pentru programul de baterii. 400 de milioane de lei pentru stocare
Casa Verde Baterii 2026: A fost semnat ordinul cu ghidul venit de la AFM pentru programul de baterii. 400 de milioane de lei pentru stocare Ordinul cu ghidul venit de la Administrația Fondului de Mediu pentru programul de baterii, 400 de milioane de lei fiind alocate pentru stocare a fost semnat de Ministrul interimar al […]
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu: ,,În acest moment suntem aproape de a avea o majoritate”
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu: ,,În acest moment suntem aproape de a avea o majoritate” În acest moment social-democraţii sunt aproape de a avea o majoritate în Parlament, potrivit președintelui PSD, Sorin Grindeanu. Totuși, a menționat că această majoritate trebuie să fie una transparentă. El consideră că este nevoie ca ”toată lumea să lase un pic […]