Transavia susține Festivalul Dilema Veche, unul dintre cele mai importante evenimente culturale ale anului la Alba Iulia
Transavia, una dintre cele mai reputate afaceri de familie locale cu peste 25 de ani de tradiție în România și liderul pieței de carne de pui din țară, este partenerul Festivalului Dilema Veche, ce va avea loc în perioada 26-28 august în Cetatea Alba Carolina.
Aflat la cea de-a cincea ediție, evenimentul din acest an va oferi iubitorilor de cultură o mulțime de momente artistice, de la concerte și conferințe tematice până la proiecții de film.
“Suntem onorați să susținem și să încurajăm demersurile culturale și ne bucurăm că orașul Alba Iulia se află printre destinațiile de top din țara noastră. Compania Transavia își are rădăcinile aici, iar pentru noi este foarte important să ajutăm comunitatea locală, alături de care am reușit să scriem povestea noastră de succes de mai bine de 25 de ani. De-a lungul timpului ne-am implicat în mod activ în comunitate, în acțiuni de responsabilitate socială menite să le facă oamenilor viața mai bună, iar cultura va rămâne o arie pe care vrem să o sprijinim și dezvoltăm în continuare. ”, a declarat Ioan Popa, Director General Transavia.
Festivalul Dilema Veche va reuni mai multe domenii ale culturii și artelor și va oferi vizitatorilor posibilitatea de a interacționa cu scriitori, artiști și muzicieni. Timp de trei zile, vor avea loc dezbateri, momente cu muzică de calitate, poezie, literatură, film, teatru, muzică, dans, meşteşuguri şi expoziţii desfăşurate între zidurile Cetăţii.
Printre artiștii care vor concerta în cadrul Festivalului Dilema Veche din Cetatea Alba Carolina, se află Budapest Gipsy Symphony Orchestra, artista italiană Lucilla Galleazzi, Holograf și mulți alții. De asemenea, festivalul va reuni o serie de evenimente la care vor participa personalități importante, precum ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm, ambasadorul României în SUA, George Maior, Jan Gabor, ambasadorul Slovaciei în România, Rafael Shaffer, Rabinul Șef al României, Murat Iusuf, Șeful Cultului Musulman din România, Adrian Cioroianu, ambasadorul pe lângă UNESCO, Angela Cristea, şefa Reprezentanţei Comisiei Europene în România, Mugur Isărescu, guvernatorul BNR.
Despre Transavia
Transavia este unul dintre cele mai reputate business-uri de familie românești, cu o experiență de 25 de ani pe piață, timp în care a devenit liderul local al industriei de carne de pui. Companie cu capital 100% românesc, Transavia operează sustenabil cu un model de business integrat vertical pentru a oferi cel mai bun standard de alimentație consumatorilor români și de pretutindeni. Deschiderea permanentă spre inovație în business a contribuit la succesul de care Transavia se bucură astăzi, clasându-se în topul celor mai valoroase companii din România. Calitatea produselor, precum și performanțele atinse, au adus companiei Transavia titlul onorific de Furnizor al Casei Regale a României în anul 2006, precum și o serie de premii naționale și internaționale. În prezent, Transavia are 2000 de angajați, 314 hale în 24 ferme de creștere a păsărilor și 4 ferme de producție vegetală, o fabrică de nutrețuri combinate, 3 abatoare performante de ultimă generație și o fabrică de procesare a cărnii. Fermele Transavia sunt localizate în 8 județe din România, în Alba, Cluj, Sibiu, Brașov, Timiș, Mureș, Harghita și Caraș Severin, unde anual se produc peste 60.000 de tone de carne de pui. Produsele companiei se ridică la cele mai înalte standarde de calitate și sunt prezente în majoritatea lanțurilor de retail modern prin bradurile Fragedo și Papane. 15% la sută din producția anuală a companiei merge pe piața de export, în mai multe țări europene, precum Marea Britanie, Irlanda, Franţa, Olanda, Ungaria, Grecia, Slovacia, Bulgaria, Spania și Croația.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Casă ca în poveștile de Crăciun, în satul Ighiel din Alba: Atmosferă de sărbătoare, cu mii de luminițe, decorațiuni și curte ca în basme
Casă ca în poveștile de Crăciun, în satul Ighiel din Alba: Atmosferă de sărbătoare, cu mii de luminițe, decorațiuni și curte ca în basme Locuința familiei Giura din satul Ighiel, comuna Ighiu, s-a transformat de la an la an, într-una din cele mai frumoase case decorate de Crăciun. Și anul acesta a fost transformată într-o […]
VIDEO | Bătrânică de 89 de ani, dintr-un sat din Apuseni, tâlhărită de 4.000 de lei, de trei bărbați care s-au dat angajați la curent: ,,M-am țâpat pe mâna lui cu bani și am tras de ei. Am suduit cât n-am suduit tot anul”
Bătrânică de 89 de ani, dintr-un sat din Apuseni, tâlhărită de 4.000 de lei, de trei bărbați care s-au dat angajați la curent: ,,M-am țâpat pe mâna lui cu bani și am tras de ei. Am suduit cât n-am suduit tot anul” O bătrânică de 89 de ani, dintr-un sat din Apuseni, a fost tâlhărită […]
Accident GRAV în Alba: Vârstnică de 81 de ani, lovită de tren în zona haltei Unirea. A fost preluată și transportată cu elicopterul SMURD la UPU Mureș
Accident GRAV în Alba: Vârstnică de 81 de ani, lovită de tren în zona haltei Unirea. A fost preluată și transportată cu elicopterul SMURD la UPU Mureș Un accident grav a avut loc luni dimineața, în județul Alba. O vârstnică de 81 de ani a fost lovită de un tren în jurul orei 10:00, în […]