Traian Băsescu refuză să comenteze decizia de respingere a proiectului Roşia Montană
Premierul Victor Ponta a anunţat luni că nu mai susţine constituirea unei comisii speciale pe subiectul Roşia Montană pentru că liderii PNL şi PDL, Crin Antonescu şi Vasile Blaga s-au pronunţat împotriva proiectului. Atâta timp cât liderii politici de la două dintre cele mai mari grupuri din Parlament, sunt contra proiectului Ponta a apreciat că acesta oricum ar fi fost respins de Senat. Preşedintele Traian Băsescu a susţinut o conferinţă de presă la Palatul Cotroceni în care a vorbit despre poziţia României vizavi de Siria şi a evitat să comenteze proiectul Roşia deşi a fost întrebat de jurnalişti.
„Doamnă nu eu am 70%! deci aţi observat vreo majoritate a preşedintelui de 70% în Parlament”, a evitat preşedintele să comenteze respingerea proiectului Roşia Montană. Acesta a susţinut că există o majoritate în Parlament care trebuie să se descurce.
Amintim că Traian Băsescu a declarat acum o săptămână că nu declanşează referendum naţional privind Roşia Montană, considerând că o dezbatere parlamentară ar fi utilă, şi a precizat că va fi „neutru” în legătură cu acest subiect pentru ca, la nevoie, să poată fi un mediator credibil.
După ce Traian Băsescu şi-a terminat conferinţa de la Cotroceni, preşedintele PNL, Crin Antonescu a convocat o şedinţă de urgenţă a PNL, la ora 18.00.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Trei blocuri din municipiul Blaj, cu peste 100 de apartamente, vor fi eficientizate energetic cu fonduri europene nerambursabile: Costuri mai mici pentru locatari și o calitate mai bună a vieții
Trei blocuri din municipiul Blaj, cu peste 100 de apartamente, vor fi eficientizate energetic cu fonduri europene nerambursabile: Costuri mai mici pentru locatari și o calitate mai bună a vieții Autoritățile publice ale municipiului Blaj, au demarat în urmă cu câțiva ani un amplu proces prin care urmăresc eficientizare energetică a tuturor locuințelor colective construite […]
Comunicat de presă | Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: Producătorii din Alba, afectați de majorarea taxelor. Programul de relansare al PSD trebuie aplicat urgent
Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: Producătorii din Alba, afectați de majorarea taxelor. Programul de relansare al PSD trebuie aplicat urgent Efectele majorării taxelor, ale unor prevederi birocratice suplimentare – precum modificarea cerințelor pentru punctele de lucru – dar și ale măsurilor de reducere a cheltuielilor promovate de domnul Ilie Bolojan sunt resimțite mult mai puternic […]
A fost aprobat Planul de Amenajare a Teritoriului Judeţean Alba. Marius Hațegan, vicepreședinte CJ Alba: „Este o nouă realizare cu beneficii pe termen lung a echipei noastre”
A fost aprobat Planul de Amenajare a Teritoriului Judeţean Alba. Marius Hațegan, vicepreședinte CJ Alba: „Este o nouă realizare cu beneficii pe termen lung a echipei noastre” A fost aprobat Planul de Amenajare a Teritoriului Judeţean Alba, a anunțat, miercuri, 11 martie 2026, Marius Hațegan, vicepreședinte al Consiliului Județean Alba. „Suntem primul județ din România […]