TRAGEDIE la Vințu de Jos: Primarul Petru Ioan Barbu a fost găsit spânzurat
TRAGEDIE la Vințu de Jos: Primarul Petru Ioan Barbu a fost găsit spânzurat
Petru Ioan Barbu, primarul comunei Vințu de Jos, a fost găsit spânzurat marți, 16 aprilie 2024.

”Astăzi în jurul orei 17.30, a fost un apel la 112 prin care am fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat de 57 de ani, din Vințu de Jos, a fost găsit, spânzurat, într-o anexă a locuinței sale. În acest moment, polițiștii din cadrul IPJ ALba desfășoară cercetarea la fața locului, a declarat pentru ziarulunirea.ro purtătorul de cuvânt al instituției.
Potrivit unor surse ziarulunirea.ro, acesta nu mai răspundea de aproximativ 5 zile la telefon, cunoscuților și colegilor din partid.
Reamintim că edilul de la Vințu de Jos a avut un dosar penal, dar în camera preliminară Instanța a respins rechizitoriul și, implicit, și probele procurorilor. Edilul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea a trei infracțiuni: abuz în serviciu, fals intelectual și uz de fals, fiind invocat un prejudiciu în valoare de 400.000 de lei. Alături de acesta, au fost deferiți instanței un administrator persoană fizică și firma deținută de acesta.
Surse din PNL au declarat pentru ziarulunirea.ro că primarul nu avea probleme în partid fiind nominalizat pentru o nouă candidatură la primărie.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Foto | Tragedie pe DN 15: Doi morţi şi patru răniţi, între care un minor, în urma unui accident rutier teribil
Tragedie pe DN 15: Doi morţi şi patru răniţi, între care un minor, în urma unui accident rutier teribil Două persoane au murit, iar alte patru au fost rănite, duminică, 13 septembrie 2026 în urma unui accident rutier produs pe DN 15, în localitatea Gornești, județul Mureș. În accident au fost implicate două autoturisme. „Pompierii […]
Video | Șofer de 58 de ani din Sebeș, reținut după ce, cu 1,18 mg/l alcool pur în aerul expirat, a lovit cu mașina o femeie pe trotuar
Șofer de 58 de ani din Sebeș, reținut după ce, cu 1,18 mg/l alcool pur în aerul expirat, a lovit cu mașina o femeie pe trotuar Sâmbătă, 12 septembrie 2026, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Sebeș au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 58 de ani, […]
Se caută șef pentru Serviciul buget venituri al Consiliului Județean Alba: În ce constă concursul pentru o funcție-cheie în administrația județeană
Se caută șef pentru Serviciul buget venituri al Consiliului Județean Alba: În ce constă concursul pentru o funcție-cheie în administrația județeană Consiliul Județean Alba caută un nou șef pentru Serviciul buget venituri, una dintre structurile importante ale aparatului de specialitate al instituției. Postul de conducere este vacant, iar ocuparea lui se va face prin concurs […]