Rămâi conectat

Ştirea zilei

Traficanți de persoane din Alba condamnați definitiv de Curtea de Apel Alba Iulia – până la 11 ani de închisoare cu executare după ce au obligat 18 victime, între care şi o minoră, să cerșească în Spania

Ziarul Unirea

Publicat

în

Curtea de Apel Alba Iulia a condamnat, definitiv, o grupare de traficanţi de persoane formată din şase inculpaţi, cu domiciliile în Teiuş şi Aiud. Sentinţa a fost pronunțată în 8 iulie.

Potrivit procurorilor, Șerban Sorin, Zoltan Mircea, Șerban Petru, Șerban Ana, Șerban Aurel și Notar Ioan Ilie au acţionat în perioada 2007 – 2008, când au au transportat în Spania 18 persoane în scopul practicării cerşetoriei.

În sentința publicată pe portalul Curții de Apel Alba Iulia se arată că:

”Admite apelurile declarate de inculpaţi împotriva sentinţei penale nr. 506/01 august 2014 pronunţată de Tribunalul Alba în dosar nr. 1205/107/2009*. Desfiinţează sentinţa penală apelată sub următoarele aspecte: – greşita schimbare a încadrării juridice a infracţiunii de constituire a unui grup infracţional nestructurat prevăzută de art. 8 al.1 din Legea nr.39/2003 raportat la art. 323 Cod penal din 1969 în infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat prevăzută de art. 367 alin. 2 Cod penal; – individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatului M.A; – individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatului N.I.I.şi stabilirea modalităţii de executare a pedepsei rezultante; – determinarea legii penale mai favorabile, individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatului Z.M.şi stabilirea modalităţii de executare a pedepsei rezultante; – obligarea inculpatului N.I.I la plata despăgubirilor civile către părţile civile R.F.T. , V.A., G.V, G.J., N.C., V.V.senior, V.G., C.M.S.; – confiscarea sumelor de bani de la inculpatul N.I.I.şi Z.M., şi rejudecând în aceste limite: Înlătură dispoziţia de schimbare a încadrării juridice a infracţiunii de constituire a unui grup infracţional nestructurat prevăzută de art. 8 al.1 din Legea nr.39/2003 raportat la art. 323 Cod penal din 1969, reţinută în sarcina inculpaţilor M.S., Ş.P., Ş.A., M.A., N.I.I, în infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat prevăzută de art. 367 alin. 2 Cod penal.

– Condamnă inculpatul M.S. , la o pedeapsă de 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional nestructurat (…); menţine pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată inculpatului M.S.pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane (…); menţine pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată inculpatului M.S. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori (…) contopeşte pedepsele principale de 7 ani închisoare, 10 ani închisoare, 10 ani închisoare şi pedepsele complementare, rezultând pedeapsa principală cea mai grea de 10 ani închisoare

– Condamnă inculpatul Ş.P. la o pedeapsă de 8 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional nestructurat (…) menţine pedeapsa de 11 ani închisoare aplicată inculpatului Ş.P. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane (…) menţine pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată inculpatului Ş.P. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori (…) contopeşte pedepsele principale de 8 ani închisoare, 11 ani închisoare, 10 ani închisoare şi pedepsele complementare, rezultând pedeapsa principală cea mai grea de 11 ani închisoare

– Condamnă inculpata Ş.A., la o pedeapsă de 8 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional nestructurat (…) menţine pedeapsa de 11 ani închisoare aplicată inculpatei Ş.A., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane (…) menţine pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată inculpatei Ş.A., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori (…) contopeşte pedepsele principale de 8 ani închisoare, 11 ani închisoare, 10 ani închisoare şi pedepsele complementare, rezultând pedeapsa principală cea mai grea de 11 ani închisoare

– Condamnă inculpatul M.A, la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de sprijinire a unui grup infracţional nestructurat (…) reduce pedeapsa aplicată inculpatului M.A.pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la trafic de persoane (…) de la 7 ani la 5 ani închisoare (…) contopeşte pedepsele principale de 3 ani închisoare, 5 ani închisoare, rezultând pedeapsa principală cea mai grea de 5 ani închisoare (…)

– Condamnă pe inculpatul N.I.I., la o pedeapsă de 2 ani şi 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional nestructurat (…) reduce pedeapsa aplicată inculpatului N.I.I., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane în formă continuată (…) reduce pedeapsa aplicată inculpatului N.I.I., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori (…) de la 10 ani la 3 ani închisoare (…) contopeşte pedepsele principale de 2 ani şi 8 luni închisoare, 3 ani închisoare şi 3 ani închisoare şi pedepsele complementare, rezultând pedeapsa principală cea mai grea de 3 ani închisoare (…) suspendă sub supraveghere executarea pedepsei de 3 ani închisoare pe durata unui termen de încercare de 6 ani

– (…) Condamnă inculpatul Z.M.la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane (…) condamnă inculpatul Z.M.la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 210 alin. 1 lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 75 alin. 2 lit. a Cod penal, art. 5 Cod penal (…) contopeşte pedepsele principale de 2 ani închisoare şi 2 ani închisoare, precum şi pedepsele complementare, în pedeapsa cea mai grea de 2 ani la care se adaugă sporul de 8 luni închisoare, rezultând pedeapsa principală de 2 ani şi 8 luni închisoare (…) dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 4 ani (…) pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Aiud sau în cadrul Primăriei Teiuş pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

– Înlătură obligaţia stabilită în sarcina inculpatului N.I.I de plată a despăgubirilor civile în favoarea următoarelor părţi civile: R.F.T., V.A., G.V., G.J., V.C., V.V.senior, V.G, C.M.S.

– Înlătură dispoziţia de confiscare a contravalorii în lei calculată la cursul oficial al BNR din ziua efectivă a plăţii a sumei de 14.352,50 Euro de la inculpatul N.I.I., menţinând dispoziţia de confiscare a sumei de 14.352,50 Euro de la inculpata Ş.A.

– Înlătură dispoziţia de confiscare a contravalorii în lei calculată la cursul oficial al BNR din ziua efectivă a plăţii a sumei de 3.750 Euro de la inculpatul M.M. Menţine în rest dispoziţiile sentinţei penale apelate în măsura în care nu contravin prezentei decizii. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia.

Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 08 iulie 2015”.

Conform rechizitoriului procurorilor:

„În perioada anilor 2007 – 2008 , inculpaţii Şerban Petru, Şerban Sorin, Şerban Ana şi Notar Ioan Ilie, s-au constituit într-un grup infracţional nestructurat (grupul deşi a acţionat pe o perioadă îndelungată în scopul comiterii unor infracţiuni grave, nu avea a structură determinată cu roluri prestabilite pentru membrii săi) în vederea săvârşirii infracţiunilor de trafic de persoane şi trafic de minori, în scopul obţinerii de venituri ilicite din exploatarea victimelor prin cerşetorie, fiind exploatate pe teritoriul Spaniei 18 victime, grupul obţinând venituri de peste 70.000 euro. (…)

Inculpatul Şerban Aurel, în perioada anilor 2007 – 2008, în cunoştinţă de cauză faţă de activităţile celorlalţi inculpaţi (locuiau împreună), a sprijinit activitatea grupului infracţional nestructurat format de inculpaţii Şerban Petru, Şerban Sorin, Şerban Ana şi Notar Ioan Ilie, ajutând la exploatarea în Spania a victimelor, pe unele agresându-le fizic şi sexual, iar pe altele plasându-le la cerşit şi supraveghindu-le, în scopul obţinerii de venituri ilicite de către membrii grupului din exploatarea victimelor prin cerşetorie. (…)

Inculpaţii Şerban Petru, Şerban Sorin, Notar Ioan Ilie şi Şerban Ana, în perioada anilor 2007 – 2008, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, prin înşelăciune, promiţând un loc de muncă în Spania, au recrutat un număr de 17 victime majore, pe care le-au cazat la locuinţa inculpaţilor Şerban din Teiuş, le-au transportat în Spania, plătind biletele şi supraveghind transportul, în oraşul Barcelona, unde prin ameninţare şi violenţă au exploatat victimele prin obligarea la practicarea cerşetorie, însuşindu-şi banii obţinuţi de către victime, obţinând din această activitate peste 70.000 euro. (…)

Inculpaţii Şerban Petru şi Şerban Sorin au fost implicaţi în activităţile de recrutare, cazare, transport şi exploatare, cu privire la toate cele 17 victime, inculpata Şerban Ana a fost implicată în activităţile de cazare, transport şi exploatare, cu privire la 15 victime, iar inculpatul Notar Ioan Ilie a fost implicat în activităţile de recrutare, transport şi exploatare, cu privire la 15 victime. (…)

Inculpaţii Şerban Petru, Şerban Sorin, Notar Ioan Ilie şi Şerban Ana, în cursul anului 2007, au recrutat prin înşelăciune, promiţându-i un loc de muncă în Spania, o victimă minoră de 16 ani, pe care au cazat-o la locuinţa inculpaţilor Şerban din Teiuş, au transportat-o în Spania, plătind biletul şi supraveghind transportul, în oraşul Barcelona.

Aici, prin ameninţare şi violenţă, au exploatat-o prin obligarea la practicarea cerşetorie, însuşindu-şi banii obţinuţi de către aceasta, deşi cunoşteau că este minoră. Victime agresate fizic şi sexual Inculpatul Şerban Aurel, în perioada anilor 2007 – 2008, în cunoştinţă de cauză faţă de activităţile celorlalţi inculpaţi (locuiau împreună), a oferit sprijin moral şi material, inculpaţilor Şerban Petru, Şerban Sorin, Şerban Ana şi Notar Ioan Ilie, ajutându-i la exploatarea în Spania, prin obligarea la cerşetorie a cinci victime, pe unele agresându-le fizic şi sexual iar pe altele plasându-le la cerşit şi supraveghindu-le, în scopul obţinerii de venituri ilicite de către ceilalţi inculpaţi.

Inculpatul Zoltan Mircea, în cursul lunii ianuarie 2009, prin înşelăciune şi sub promisiunea că îi va duce în Elveţia unde vor beneficia de ajutor material din partea unei asociaţii religioase, a recrutat două victime dintre care una cu handicap locomotor.

Le-a făcut acestora rost de paşapoarte în procedură de urgenţă, l-a data de 27.01.2009, şi a început să le transporte către autocarul cu care urmau să plece împreună în Elveţia. Pe traseu când victimele au aflat că urmează a fi duse la cerşit au refuzat să mai meargă cu el, dar acesta le-a reţinut paşapoartele.”


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Tânăr de 20 de ani, din Ciugud, condamnat la închisoare cu suspendare, după ce a provocat un accident mortal: Victima, chiar tatăl său

Ziarul Unirea

Publicat

în

Tânăr de 20 de ani, din Ciugud, condamnat la închisoare cu suspendare, după ce a provocat un accident mortal: Victima, chiar tatăl său Un tânăr în vârstă de 20 de ani din comuna Ciugud, care a provocat un accident rutier în urmă cu 2 ani, în urma căruia a decedat tatăl său, și-a aflat prima […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea