Traficanți de droguri de mare risc, care vindeau „crystal” la Alba Iulia, condamnați la închisoare
Traficanți de droguri de mare risc, care vindeau „crystal” la Alba Iulia, condamnați la închisoare
Curtea de Apel Alba Iulia a pronunțat sentința definitivă într-un dosar în care trei bărbați au fost judecați pentru trafic de droguri de mare risc. Cei trei se ocupau cu traficul de 4CMC, un drog de sinteză, care este cunoscut și sub denumirea de „Crystal”.
Drogul este unul relativ ieftin, produs din substanțe chimice, și este amplu răspândit printre consumatori.
Traficanții erau supravegheați de anchetatori. La un moment dat, în ziua de 11 ianuarie 2024, unul dintre cei trei inculpați a contactat o persoană, un „martor protejat” în dosar, pe care l-a întrebat dacă nu vrea să cumpere Crystal cu prețul de 90 de lei gramul. Acesta l-a indicat ca potențial cumpărător pe un alt bărbat.
Doar că acela era un polițist sub acoperire, introdus în grupare cu ceva timp înainte. Tranzacția a avut loc în zona unui hypermarket de materiale de construcții din Alba Iulia.
Citește și: Operațiunea „Exotic”: Cum a ajuns o cantitate record de droguri din Ecuador într-un depozit amenajat la Aiud. Cocaina, ascunsă în pulpă de fructe congelată, trebuia să ajungă în Olanda
Doi dintre traficanți au sosit cu un autoturism, iar al treilea a urcat în mașină, a luat drogurile și i le-a plasat cumpărătorului, primind la schimb suma de 12.000 de lei. Ulterior, la semnalul investigatorului sub acoperire, au intervenit lucrătorii din cadrul Brigăzii Operațiuni Speciale. Unul dintre bărbați a opus rezistență la efectuarea manevrelor de încătușare.
„La percheziții, într-un autoturism, pe locul din dreapta faţă, unde se găsea investigatorul sub acoperire, a fost descoperită cantitatea de 160,23 de grame de substanţă solidă cu textură cristalină şi culoare alb-transparent, iar pe podeaua locului din spate, în locul din care a fost scos inculpatul, a fost găsită suma de 12.000 de lei. (…) Proba ridicată la data de 11.01.2024 este constituită din 145,15 grame substanţă cristalină care conţine 4-CMC”, se precizează în dosar.
Prin hotărârea din 20 septembrie 2024, inculpații Geza K. și Andras T. au fost condamnați, definitiv, la pedepse de 3 ani de închisoare, cu suspendare sub supraveghere pe un termen de 4 ani. Cei doi trebuie să presteze muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 90 de zile.
Al treilea traficant, Anton G., fiind recidivist, a primit condamnarea finală de 3 ani de închisoare în regim de detenție.
foto: arhivă
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
ANGAJĂRI LA STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 25 octombrie. Condițiile de înscriere la concurs
ANGAJĂRI LA STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 25 octombrie. Condițiile de înscriere la concurs Mai multe instituții publice din județul Alba anunță organizarea unor concursuri de recrutare pentru ocuparea posturilor vacante. Candidații trebuie să îndeplinească atât condițiile generale, cât și condițiile specifice privind studiile, vechimea în muncă și alte […]
Doliu în Apuseni! Tanti Anuța, cea mai iubită bunicuță, care a cucerit mii de inimi, a murit. Povestea ei a început cu trei cartofi, o casă nouă și o familie de suflet: ,,Și cerul plânge. Am pierdut a doua mamă”
Doliu în Apuseni! Tanti Anuța, cea mai iubită bunicuță, care a cucerit mii de inimi, a murit. Povestea ei a început cu trei cartofi, o casă nouă și o familie de suflet: ,,Și cerul plânge. Am pierdut a doua mamă” Tanti Anuța, bătrânica din Apuseni care a emoționat o țară întreagă prin bunătatea, demnitatea și […]
Update Video | Incident la sediul Poliției Municipiului Alba Iulia: Un bărbat cu o armă de tip airsoft și o grenadă ar fi amenințat polițiștii. A fost reținut
Incident la sediul Poliției Municipiului Alba Iulia: Un bărbat cu o armă de tip airsoft și o grenadă ar fi amenințat polițiștii Un incident straniu, care a pus însă polițiștii în alertă, s-a petrecut în seara zilei de sâmbătă, 24 octombrie 2026, la Alba Iulia. Potrivit surselor ziarulunirea.ro, un individ aparent înarmat cu un armă […]
