Opinii - Comentarii

Tradiții și obiceiuri de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil

Ioana Oprean

Publicat

în

Tradiții și obiceiuri de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil.

Numele complet al acestei sarbatori este, de fapt, Soborul Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavril. Cuvantul „arhanghel” inseamna „mai mare peste ingeri” sau „cel dintai dintre ingeri”, iar Sfintii Arhangheli sunt in numar de 7 – Mihail, Gavril, Rafail, Salatiil, Uriil, Gudiil si Varahil. Ei sunt mentionati in cartea biblica a Apocalipsei ca fiind cele sapte duhuri care stau in fata Tronului lui Dumnezeu.

Tradiții și obiceiuri de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil

Mihail-si-GavriilArhanghelii sunt reprezentari mitice apartinand calendarului popular dar care au ca echivalenti pe Arhanghelii Mihail si Gavriil din calendarul ortodox, celebrati la 8 noiembrie.

Arhanghelii din calendarul bisericesc sunt conducatorii cetelor de ingeri, avand aripi si purtand sabii, ca simbol al biruintei, si sunt calauze ale sufletelor in drumul acestora spre rai.

Arhanghelul Gavriil a fost trimis de Dumnezeu la Fecioara Maria sa-i vesteasca taina cea mare a intruparii Domnului si tot el a adus dreptilor Ioachim si Ana vestea zamisliriiMaicii Domnului.

In folclorul religios romanesc, Arhanghelul Mihail este un personaj mai venerat in comparatie cu Arhanghelul Gavriil. El poarta, uneori, cheile raiului, este un infocat luptator impotriva diavolului si vegheaza la capul bolnavilor, daca acestora le este sortit sa moara, sau la picioarele lor, daca le este harazit sa mai traiasca. De multe ori il intalnim alaturandu-se Sfantului Ilie, atunci cand acesta tuna si trasneste, sau oranduieste singur grindina, cu tunul. El tine si ciuma in frau, asemanator Sfantului Haralambie.

In trecut, in societatea traditionala bucovineana, Arhanghelii erau sarbatoriti pentru ca „ei sunt pazitorii oamenilor de la nastere si pana la moarte, rugandu-se lui Dumnezeu pentru sanatatea acestora”. Arhanghelii, in viziunea populara, asista si la judecata de apoi, sunt patroni ai casei, ard pacatele acumulate de patimile omenesti firesti si purifica, prin post, constiintele.

In zonele muntoase, in care Arhanghelii erau celebrati si ca patroni ai oilor, stapanii acestor animale faceau o turta mare din faina de porumb, numita „turta arietilor” (arietii fiind berbecii despartiti de oi), ce era considerata a fi purtatoare de fecunditate. Aceasta turta se arunca in dimineata zilei de 8 noiembrie in tarla oilor, odata cu slobozirea intre oi a berbecilor. Daca turta cadea cu fata in sus era semn incurajator, de bucurie in randul ciobanilor, considerandu-se ca in primavara toate oile vor avea miei, iar daca turta cadea cu fata in jos era mare suparare in satele si targurile bucovinene se faceau si se fac si astazi, de 8 noiembrie, pomeniri si praznice pentru cei morti iar, in biserici, fiecare crestin aprinde cate o lumanare ca sa aiba asigurata lumina de veci, calauzitoare pe lumea cealalta.

Despre vreme

„Vara Arhanghelilor” tine o zi. Pe langa aceasta, intre Arhangheli si Craciun trebuie neaparat sa mai fie trei-patru zile senine si calduroase, numite „vara iernii”.

Mosii de Arhangheli

In sambata dinaintea sarbatoririi se fac praznice pentru sufletul mortilor. Ofrandele date la pomana pentru morti, din Ajun sau din Ziua Arhanghelilor, se numesc „Mosii de Arhangheli”. Fiecare om trebuie sa aprinda o lumanare, care ii va fi „lumina de veci” in lumea de dincolo. Se aprind lumanari atat pentru oamenii in viata, cat si pentru cei disparuti fara lumanare.

Sursa Crestinortodox.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

Paștele din 2027 vine cu o diferență uriașă între ortodocși și catolici. Când este Învierea Domnului

Unirea Ziarul

Publicat

în

Paștele ortodox și catolic în 2027. Când pică Învierea Domnului și de ce sunt sărbătorite la 35 de zile distanță Paștele 2027 va fi sărbătorit la date diferite de ortodocși și catolici. Catolicii vor celebra Învierea Domnului pe 28 martie, în timp ce ortodocșii vor sărbători Paștele pe 2 mai Data Paștelui se schimbă de […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

13 septembrie – Ziua Internațională a Ciocolatei: Povestea dulce a unui aliment care a cucerit lumea

Ioana Oprean

Publicat

în

13 septembrie – Ziua Internațională a Ciocolatei: Povestea dulce a unui aliment care a cucerit lumea Ciocolata are, în calendarul internațional al zilelor dedicate alimentelor, mai multe date de sărbătoare. Una dintre ele este 13 septembrie, desemnată în unele calendare drept Ziua Internațională a Ciocolatei. Data este asociată atât cu istoria industriei ciocolatei, cât și […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

11 septembrie 1867 – Ziua în care Timotei Cipariu a schimbat drumul ortografiei românești

Ioana Oprean

Publicat

în

11 septembrie 1867 – Ziua în care Timotei Cipariu a schimbat drumul ortografiei românești 11 septembrie 1867 marchează un moment important în istoria limbii române. După dezbateri îndelungate, Societatea Academică a adoptat proiectul de ortografie susținut de Timotei Cipariu, una dintre cele mai puternice personalități intelectuale ale românilor din Transilvania. Propunerea lui Timotei Cipariu avea […]

Citește mai mult