Rămâi conectat

Actualitate

Totul despre acordarea venitului minim garantat şi a ajutoarelor de urgenţă

Alexandra Mates

Publicat

în

Pentru că foarte mulţi cetăţeni nu cunosc sau nu sunt la curent cu prevederile legale cu privire la acordarea unor ajutoare de asistenţă socială din partea statului, prezentăm în cele ce urmează cele mai importante prevederi legislative în acest sens, informaţii ce ne-au fost puse la dispoziţie de către reprezentanţii AJPIS Alba.

„Acordarea venitului minim garantat în anul 2012 şi prezentarea modificărilor legislative referitoare la venitul minim garantat

 Venitul minim garantat (VMG), este unul din cele mai importante programe de promovare a incluziunii sociale şi de combatere a sărăciei. Actul normativ, care reglementează acest program, este Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, actualizată.

Potrivit acestei legi, venitul minim garantat se asigură prin acordarea unui ajutor social lunar, pe baza unei cereri şi a unei declaraţii pe propria răspundere, însoţite de actele doveditoare privind componenţa familiei şi veniturile membrilor acesteia, cerere care se înregistrează la primăria localităţii din raza de domiciliu.

Valoarea ajutorului social lunar se calculează ca diferenţă între nivelul venitului minim garantat prevăzut de lege şi venitul net lunar al familiei sau al persoanei singure.

în anul 2012, a fost plătită suma de 10.576.192 lei pentru un număr mediu de 4.957 de beneficiari, persoane singure sau familii. Faţă de anul 2011, se constată o creştere cu 6,5% a numărului de beneficiari şi cu 8% a sumelor plătite cu acest titlu. în ceea ce priveşte debitele constatate şi recuperate, precizăm că în anul 2012 au fost constituite debite în valoare totală de 346.876 lei şi au fost recuperate debite în valoare totală de 253.170 lei, soldul contului, la sfârşitul anului 2012, fiind de 93.706 lei, pentru 124 de beneficiari. Aceste situaţii se află în procedură de recuperare, protrivit Codului Fiscal.

Tot în anul 2012, au fost suspendate 2.781 de dosare şi încetate 1.719 dosare, motivele fiind, în ambele cazuri, neîndeplinirea prevederilor legale privind eligibilitatea acordării dreptului.

 Legislaţia privind acordarea acestui beneficiu de asistenţă socială, s-a modificat, în anul 2012, după cum urmează:

 A. Prin legea nr. 166 din 9 octombrie 2012 privind aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 124/2011 pentru modificarea si completarea unor acte normative care reglementează acordarea de beneficii de asistenta sociala

 1. La stabilirea venitului net lunar al familiei sau, după caz, al persoanei singure se iau în considerare toate veniturile pe care membrii acesteia le-au realizat în luna anterioară depunerii cererii, inclusiv cele care provin din drepturi de asigurări sociale de stat, asigurări de şomaj, indemnizaţii, alocaţii şi ajutoare cu caracter permanent, indiferent de bugetul din care se suportă, obligaţii legale de întreţinere şi alte creanţe legale, cu excepţia alocaţiei pentru susţinerea familiei, a bugetului personal complementar pentru persoanele cu handicap, a ajutoarelor de stat acordate în baza Ordonanţei Guvernului nr. 14/2010 aprobată prin Legea nr. 74/2010, a burselor de studiu si a burselor sociale, precum şi a sprijinului financiar «Bani de liceu.

 2.   Titularul ajutorului social are obligaţia de a depune, din 3 în 3 luni, la primăria localităţii, o declaraţie pe propria răspundere privind componenţa familiei şi veniturile realizate de membrii acesteia, iar primarii au obligaţia să dispună efectuarea de anchete sociale la interval de 6 luni sau ori de câte ori este nevoie.»”

în situaţia în care beneficiarii de ajutor social sunt şi beneficiari ai alocaţiei pentru susţinerea familiei ancheta socială se efectuează o singură dată, pentru ambele beneficii de asistenţă socială .

 3.   Pentru menţinerea dreptului la ajutorul social, familiile şi persoanele singure beneficiare, cu drepturi stabilite de cel puţin 6 luni, au obligaţia să îşi achite impozitele şi taxele faţă de bugetul local pentru bunurile pe care le deţin în proprietate.

Verificarea îndeplinirii obligaţiei prevăzute se realizează anual, până la data de 31 ianuarie a fiecărui an, pentru obligaţiile de plată către bugetul local aferente anului anterior, în caz contrar, prin dispoziţia primarului, dreptul la ajutorul social se suspendă pe o perioadă de 5 luni, începând cu drepturile aferente lunii aprilie.

Achitarea obligaţiilor legale faţă de bugetul local în perioada de 5 luni, atrage reluarea, prin dispoziţia primarului, a dreptului la ajutorul social, începând cu luna următoare celei în care s-a achitat obligaţia, inclusiv pentru drepturile cuvenite în perioada suspendării.

Dacă după termenul de 5 luni, nu a fost îndeplinită obligaţia, dreptul la ajutorul social încetează prin dispoziţia primarului.

 4.   Autorităţile administraţiei publice locale pot aproba scutiri, reduceri, eşalonări sau amânări la obligaţiile de plată faţă de bugetele locale, pentru beneficiarii drepturilor prevăzute de prezenta lege. Termenele de mai sus vor fi prelungite corespunzător cu perioada eşalonată.

 5. Plata ajutorului social se poate suspenda începând cu luna următoare constatării, numai prin decizie a directorului executiv, în următoarele situaţii:

* în situaţia în care agenţia teritorială constată, că s-a stabilit un cuantum eronat al ajutorului social;

* 3 luni consecutive se înregistrează mandate poştale;

*  în urma controlului efectuat de inspectorii sociali sau de reprezentanţi ai Curţii de Conturi a României s-au constatat date eronate cu privire la componenţa familiei sau a veniturilor beneficiarilor.

După verificare, drepturile neridicate de către titular se achită acestuia, după caz, în acelaşi cuantum sau în cuantum modificat, pe bază de cerere înregistrată la agenţia teritorială, dacă cele constatate nu conduc la încetarea dreptului.»

Modificările aduse prin această lege se aplică drepturilor stabilite începând cu cu luna octombrie 2012, inclusiv pentru persoanele ale căror drepturi au fost stabilite până la această dată.

B. Prin HG nr. 1291 din 18 decembrie 2012 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 50/2011

 Modificările aduse Normelor metodologice au fost de natură a le armoniza cu dispoziţiile Legii nr.416/2001. S-au adus modificări noi sub următoarele aspecte:

 1. Pe perioada suspendării dreptului la ajutor social, beneficiarii nu au obligaţia de a efectua acţiunile sau lucrările de interes local prevăzute de lege.

La reluarea acordării dreptului, orele aferente acţiunilor şi lucrărilor de interes local se repartizează proporţional de către primar, astfel încât efectuarea lor să fie finalizată în termen de maximum 3 luni de la reluarea plăţii.

 2. Privitor la ajutoarele de urgenţă, acestea se acordă pentru acoperirea nevoilor de bază ale familiei sau ale persoanei singure aflate în situaţiile prevăzute la art. 28 alin. (1) din lege, în vederea susţinerii acestora.

Pentru acordarea ajutoarelor de urgenţă agenţiile teritoriale transmit ANPIS anchetele sociale efectuate, pe bază de borderou, care cuprinde numele beneficiarului, adresa de domiciliu/reşedinţă, situaţia pentru care se propune ajutorul de urgenţă şi suma propusă cu titlu de ajutor de urgenţă.

Pe baza borderourilor menţionate, ANPIS transmite MMFPSPV situaţia centralizatoare privind propunerile de ajutoare de urgenţă.

 3.   Referitor la asigurarea locuinţelor, pentru locuinţele aflate în proprietatea
persoanelor beneficiare de ajutor social, asigurarea obligatorie împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren sau inundaţiilor se plăteşte de către ANPIS, prin agenţiile teritoriale. Plata primelor de asigurare calculate la cursul valutar stabilit de BNR pentru ziua în care acestea realizează fundamentarea de credite bugetare, se face de către agenţiile teritoriale direct în contul Societăţii Comerciale «Pool-ul de Asigurare împotriva Dezastrelor Naturale» – S.A. Contractul de asigurare obligatorie a locuinţelor este valabil pe o perioadă de 12 luni, cu începere de la ora 0,00 a zilei următoare celei în care agenţiile teritoriale virează sumele în contul PAID.”


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

VIDEO | Donald Trump, președintele ales al SUA: Vreau să opresc delirul transsexualilor! Voi semna decrete pentru a exclude persoanele transgender din armată, școli primare, colegii și licee

Bera Larisa

Publicat

în

VIDEO | Donald Trump, președintele ales al SUA: Vreau să opresc delirul transsexualilor! Voi semna decrete pentru a exclude persoanele transgender din armată, școli primare, colegii și licee Donald Trump, preșesedintele ales al Statelor Unite ale Americii, a anunțat măsurile pe care dorește să le ia încă din prima zi la Casa Albă, din 20 […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea