Tibor Polgar, patronul pensiunii Terra, condamnat la 3 ani închisoare și 15.000 de euro daune morale
Tibor Polgar, patronul Pensiunii Terra din Alba Iulia, a fost condamnat la pedeapsa cu 3 ani închisoare și plata a 15.000 de euro daune morale, pentru săvârşirea infracțiunilor de act sexualt cu un minor, în formă continuată și proxenetism.
”Tribunalul Alba a hotărât condamnarea inculpatului pentru săvârşirea a 3 infracţiuni de act sexual cu un minor, în formă continuată, a 2 infracţiuni de proxenetism în formă continuată – la pedeapsa de 3 ani închisoare, (fiind contopite pedepsele principale în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare) alături de care a aplicat, pe o durată de 2 ani, pedeapsa complementară a interzicerii următoarelor drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. În baza art. 88 C.penal s-a dedus din pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, pe care o va executa în final condamnatul, durata reţinerii şi a arestului preventiv începând cu 24.04.2012 şi până la zi. În baza art. 350 C.proc.penală s-a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului. Tribunalul Alba a admis acţiunile civile formulate de părţile civile, în consecinţă, a fost obligat inculpatul să plătească daune morale acestora în sumă de 15.000 euro”, se arată în comunicatul de presă emis de instanță.
Sentinţa Tribunalului Alba poate fi atacată cu apel în 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru inculpat şi pentru celelalte părţi.
Reamintim că Polgar a fost reţinut în luna aprilie, sub acuzaţiile de trafic de minori şi proxenetism. Acesta este acuzat de procurorii DIICOT Alba Iulia că în perioada 2010 – 2012 a plasat fete minore şi majore în vederea prostituţiei, beneficiind de câştiguri indirecte de pe urma activităţii lor. Anchetatorii spun că Polgar le găsea clienţi fetelor şi le punea la dispoziţie camere în propria pensiune.
În acelaşi dosar au mai fost cercetate pentru prostituţie, în stare de libertate, două fete majore care însă şi-au recunoscut faptele şi au fost scoase de sub urmărire penală. În cazul lui Darius Câmpean, cercetat în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori în formă continuată, s-a dispus disjungerea cauzei.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
Mesaje de Sfânta Maria Mică 2026: Urări și felicitări de ,,La mulți ani!” pentru sărbătoriți
Mesaje de Sfânta Maria Mică 2026: Urări și felicitări de ,,La mulți ani!” pentru sărbătorite Sfânta Maria Mică este sărbătorită în fiecare an pe 8 septembrie, zi în care creștinii prăznuiesc Nașterea Maicii Domnului. Pentru cei care își serbează onomastica, un mesaj frumos, o urare sinceră sau o felicitare trimisă de familie și prieteni poate […]
Mesaje de Sfânta Maria Mare 2026: URARI și FELICITARI pentru sărbătoriți, de Adormirea Maicii Domnului
Mesaje de Sfânta Maria 2026: URARI și FELICITARI prin SMS de Sf Marie pentru sărbătoriți, de 15 august 2023, Adormirea Maicii Domnului Data de 15 august este una încărcată de simboluri, e o zi în care creştinătatea prăznuieşte Adormirea Maicii Domnului. Este vorba despre momentul în care Sfânta Fecioară Maria a trecut la cele veşnice. […]
Mesaje de SFANTA MARIA 2026. Urări şi felicitări pe care le poţi transmite persoanelor care îşi serbează onomastica
Mesaje de Sfânta Maria 2026 • Urări de ”la mulți ani” de Sfântă Marie Mică • SMS şi felicitări de ziua numelui pentru: iubit(ă), prieteni, rude, colege, șefe. Texte cu mesaje de Sf Maria haiose și amuzante. Vă oferim mai câteva sugestii, idei de mesaje, sms-uri cu urări și felicitări pentru această sărbătoare: Citește și: nume sărbătorite […]