Terasele s-ar putea deschide la 1 iunie iar sezonul estival în data de 15: Ce au discutat reprezentanții industriei de turism cu premierul Orban
Luni, 18 mai, a avut loc la Palatul Victoria, o întâlnire a premierului Ludovic Orban cu reprezentanții Horeca, cu care a discutat despre redeschiderea acestui sector în condiții de siguranță. Terasele și restaurantele s-ar putea redeschide de la 1 iunie, iar hotelurile de pe 15 iunie, dacă se ajunge la o decizie în acest sens.
„Premierul Ludovic Orban a continuat astăzi consultările cu reprezentanții industriei Horeca, în perspectiva reluării activității acestui sector, în condiții de siguranță, atunci când situația epidemiologică o va permite.
Discuțiile au vizat stabilirea unui calendar de redeschidere a sezonului turistic în România, a activității teraselor și cafenelelor, precum și măsurile de sprijin necesare pentru redresarea acestui sector afectat de pandemia de COVID-19.
Prim-ministrul a subliniat că la nivelul Guvernului sunt în etapă avansată de pregătire mai multe măsuri de sprijinire a economiei de care va beneficia și industria Horeca. În acest sens, sunt avute în vedere acordarea de garanții guvernamentale pentru creditele contractate de IMM-uri pentru capital de lucru și investiții, prelungirea acordării șomajului tehnic pentru sectoarele care nu își pot relua activitatea, într-o primă etapă, iar, ulterior, susținerea din fonduri guvernamentale a unei părți a cheltuielilor de salarizare pentru angajații ale căror locuri de muncă vor fi menținute de angajatori.
«Guvernul susține, prin măsuri active, reluarea activității sectorului Horeca, atunci când situația epidemiologică o va permite, însă această etapă trebuie atent pregătită, în condiții de siguranță sanitară pentru cetățeni», a subliniat prim-ministrul”, arată un comunicat emis de Executiv.
Mohammad Murad, președintele Federației Patronatelor din Turism, a spus, după această întâlnire, că a primit o promisiune de la premier privind redeschiderea sectorului de afaceri respectiv.
”Restaurantele, terasele vor fi redeschise de la 1 iunie, urmând ca hotelurile toate să fie redeschise pe 15 iunie. Luăm toate măsurile necesare în așa fel încât pe 15 iunie să fie startul pentru litoral 2020. Noi am cerut mai devreme, am făcut o reevaluare și am hotărât pe 15 iunie.
Avem promisiune de la Ludovic Orban privind șomajul tehnic, ne reduce chiriile la plajă, primă de reangajare. Avem o redeschidere din partea premierului. A spus că e important să repornim economia”, a spus Murad, la Antena 3.
Surse din Guvern au spus că încă nu există o decizie în acest sens, discuțiile de luni fiind doar la nivelul de consultări.
Sursa: digi24.ro hotnews.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Foto | Hotelul Cetate din Alba Iulia, planuri de extindere verticală și orizontală: Documentații în consultare publică
Hotelul Cetate din Alba Iulia, planuri de extindere verticală și orizontală: Documentații în consultare publică Primăria Alba Iulia a anunțat joi, 5 noiembrie 2026 începerea consultării publice pentru un Plan Urbanistic Zonal (PUZ) care ar permite extinderea Hotelului Cetate, de pe strada Unirii nr. 3. Inițiator este S.C. Cetate Alba SRL, iar documentația este elaborată […]
Târguri de Crăciun și Paște la Alba Iulia: Primăria nu renunță, în ciuda unui prim eșec, la ideea de a „preda” organizarea unui operator privat
Târguri de Crăciun și Paște la Alba Iulia: Primăria nu renunță, în ciuda unui prim eșec, la ideea de a „preda” organizarea unui operator privat Administrația locală din Alba Iulia nu renunță la ideea de a preda organizarea târgurilor din Piața Cetății Alba Carolina unui operator privat. Un proiect de hotărâre privind reluarea procedurii de […]
Un nou eșec pentru Primăria Alba Iulia: Municipiul va organiza Târgul de Crăciun 2026, după ce singura firmă ofertantă s-a retras
Un nou eșec pentru Primăria Alba Iulia: Municipiul va organiza Târgul de Crăciun 2026, după ce singura firmă ofertantă s-a retras Primăria Alba Iulia a transmis joi, 5 noiembrie 2026, un comunicat de presă prin care anunță că administrația locală va organiza și în acest an Târgul de Crăciun, după ce singura firmă care a […]
