Temperaturi mai ridicate decât în mod normal în luna septembrie. Directorul ANM: „Este o vară târzie, vor mai urma zile cu vreme frumoasă”
Directorul ANM a anunțat că vremea caldă va continua, în septembrie urmând să se înregistreze valori mai mari decât în mod normal cu 10-12 grade. Această lună călduroasă a distrus culturile agricole, fermierii vorbind despre un an negru și plângându-se că au fost la mila cerului în ultima vreme.
Elena Mateescu, directorul ANM: Acesta nu este ultimul weekend cu vreme bună. Și săptămâna viitoare va fi caracterizată de valori de temperaturi mai ridicate decât în mod obișnuit pentru perioada din calendar.
Vorbim de temperaturi care se vor situa scara întregii țări între 22 până la 33, posibil 34 de grade Celsius în lunca Dunării și în partea de Sud-Est a Olteniei. Chiar și pe litoral vom vorbi de temperaturi agreabile – 25, 27 de grade Celsius.
Și astăzi am avut la Gura Portiței 28 de grade Celsius. De altfel, la ora 18:00 încă înregistrăm în partea de Sud-Vest a țării 32 de grade Celsius și în bună parte din sudul, vestul, sud-estul și estul țării 30, 31 de grade Celsius. Cu 10, 12 grade mai mult peste ceea ce ar fi normal pentru această dată din calendar.
Precipitații vor fi foarte puțin, doar în zona de munte. Asta înseamnă o vreme frumoasă oriunde ne-am afla, pe litoral sau chiar la munte.
Este o vară târzie, vor mai urma zile cu vreme frumoasă.
Sursa: digi24.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Pensii mai mari din 2027? Creșterea ar putea ajunge la 7,7%, dar Guvernul ia în calcul și alte scenarii
Pensii mai mari din 2027? Creșterea ar putea ajunge la 7,7%, dar Guvernul ia în calcul și alte scenarii Milioane de pensionari din România așteaptă să afle cu cât le vor crește veniturile de la 1 ianuarie 2027. Formula legală de indexare indică o posibilă majorare de aproximativ 7,7%, însă constrângerile bugetare și scenariile analizate […]
Evaluarea Națională 2027: De ce este nevoie de două săptămâni între rezultatele finale și repartizarea computerizată la liceu. Precizări oficiale
Evaluarea Națională 2027: De ce este nevoie de două săptămâni între rezultatele finale și repartizarea computerizată la liceu. Precizări oficiale Repartizarea computerizată la liceu, programată pentru 22 iulie 2027, va avea loc la două săptămâni după afișarea rezultatelor finale la Evaluarea Națională, din 7 iulie. Intervalul este necesar pentru completarea și verificarea fișelor de înscriere, […]
Fraudă de peste 1,1 milioane de lei cu mașini second-hand: O persoană a vândut 75 de autoturisme ilegal. Ce a descoperit ANAF
Fraudă de peste 1,1 milioane de lei cu mașini second-hand: O persoană a vândut 75 de autoturisme ilegal. Ce a descoperit ANAF ANAF verifică inclusiv anunțurile publicate online pentru a identifica vânzările nedeclarate de autoturisme second-hand. În urma controalelor, inspectorii au descoperit în Argeș o persoană care ar fi vândut 75 de mașini, în valoare […]
