Taxă clawback pe comercializarea medicamentelor
Începând cu data de 1 octombrie agenţii economici care vând medicamente trebuie să achite o taxă care să acopere integral depăşirea bugetului alocat consumului de asftel de produse farmaceutice. Astfel, Ministerul Sănătăţii a modificat conceptul mecanismului de clawback în aşa fel încât, spun reprezentanţii instituţiei, acesta să fie funcţional şi să producă efecte. Ritli Ladislau, ministrul Sănătăţii, a menţionat că nu este vorba despre o nouă taxă ci de o îmbunătăţire a vechiului sistem clawback. De asemenea domnia sa a precizat că bolnavii, practic contribuabilii, „nu vor resimţi nimic din această modificare pentru că nu se modifică contribuţia din partea lor”.
Conform noului act normativ, deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor sau reprezentanţii legali ai acestora vor avea obligaţia de a plăti o contribuţie trimestrială care se calculează prin aplicarea unui procent asupra valorii consumului de medicamente, suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii (M.S.). Reprezentanţii M.S. au specificat că această contribuţie trimestrială se va calcula şi aplica pentru acele volume de vânzări care depăşesc media trimestrială a sumelor aprobate prin buget pentru medicamentele incluse în programele naţionale de sănătate, precum şi pentru cele folosite în tratamentul ambulatoriu pe bază de prescripţie medicală prin farmaciile cu circuit deschis, tratament spitalicesc şi pentru centrele de dializă.
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate va calcula şi va comunica valoarea procentului pe care fiecare deţinător de autorizaţie de punere pe piaţă o va plăti, în funcţie de o formulă matematică stabilită. De exemplu dacă într-un trimestru, statul alocă pentru consumul de medicamente un buget de 100 milioane de lei, iar consumul real în acel trimestru este de 150 milioane de lei, valoarea procentului pe care o societate va avea obligaţia de a o achita către stat este de 33% din volumul de vânzări. Sumele încasate din această contribuţie vor fi venituri la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi vor fi folosite pentru asigurarea medicamentelor incluse în programele naţionale de sănătate, pentru medicamentele cu sau fără contribuţie personală şi pentru servicii medicale. În cazul neachitării la termenul prevăzut a contribuţiei, se vor percepe dobânzi şi penalităţi, conform Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Mai mult, pentru persoanele juridice care nu îşi îndeplinesc obligaţiile de plată a contribuţiei în termen de 180 de zile de la data scadenţei, sancţiunea poate ajunge până la excluderea de pe listele de medicamente compensate şi gratuite a medicamentelor la care deţin autorizaţie de punere pe piaţă. (L.I.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Adăugați Ziarul Unirea ca sursă de ȘTIRI GOOGLE

Știri recente din categoria Actualitate
Claudiu Năsui, fost ministru al Economiei, propune cinci măsuri pentru economie: ,,Ar trebui să le facă viitorul guvern”
Claudiu Năsui, fost ministru al Economiei, propune cinci măsuri pentru economie: ,,Ar trebui să le facă viitorul guvern” Claudiu Năsui a prezentat, printr-o postare publicat pe Facebook, o serie de cinci propuneri pe care le consideră esențiale pentru îmbunătățirea economiei României. Măsurile vizează în principal reducerea taxelor, simplificarea birocrației și restructurarea aparatului administrativ. Printre principalele […]
VIDEO | Sorin Grindeanu, după consultările cu Nicușor Dan: „PSD este gata să îşi asume guvernarea, inclusiv funcţia de premier”
Sorin Grindeanu, după consultările cu Nicușor Dan: „PSD este gata să îşi asume guvernarea, inclusiv funcţia de premier” Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marți, 23 iunie 2026, după consultările de la Palatul Cotroceni cu președintele Nicușor Dan, că social-democrații sunt pregătiți să își asume responsabilitatea guvernării, inclusiv prin ocuparea funcției de premier. Liderul PSD […]
23-24 iunie 2026 | Risc de inundații în Alba și în alte județe din vestul, centrul și sudul țării: Ce au anunțat hidrologii
Risc de inundații în Alba și în alte județe din vestul, centrul și sudul țării: Ce au anunțat hidrologii Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis o Atenționare Hidrologică de Cod galben, valabilă în intervalul 23 iunie, ora 12:00 – 24 iunie, ora 09:00. Atenționarea vizează fenomene precum scurgeri importante pe versanți, […]








