Ştirea zilei

Tarife pentru serviciile de tratament la Complexul Balnear Ocna Mureș. Ce preț vor avea biletele și abonamentele

Ioana Oprean

Publicat

în

Tarife pentru serviciile de tratament la Complexul Balnear Ocna Mureș. Ce preț vor avea biletele și abonamentele

Procesul de deschidere a noului complex balnear al orașului Ocna Mureș este pe ultima sută de metri. Cel mai probabil, baza de tratament și agrement va fi disponibilă pentru public și pacienți de la începutul lunii mai 2023, odată cu deschiderea sezonului estival în România.

Societatea care va administra baza de agrement este în procedură de angajare a personalului. Organigrama firmei prevede un total de 70 de posturi, de la muncitori, recepționeri, casieri și până la asistente și medici.

Au fost stabilite tarifele pentru serviciile oferite de baza de tratament. Astfel, un bilet pentru o zi pentru un adult costă 60 de lei, de luni până vineri, respectiv 70 de lei pentru zilele de sâmbătă și duminică. Copiii cu vârsta între 7 și 14 ani vor plăti 35 de lei/zi, iar cei mai mici de 7 ani vor avea intrarea gratuită.

Au fost stabilite și tarife pentru un interval de 1-4 ore, respectiv 45 de lei pentru adulți și 25 de lei pentru copii. Depășirea celor 4 ore se va taxa suplimentar, astfel: primele 20 de minute – 3 lei, peste 20 de minute, câte 10 lei la fiecare 30 de minute.

Tarifele abonamentelor vor fi de 50 de lei/zi pentru adulți, respectiv 25 de lei/zi la copii, perioada minimă de abonament fiind de 7 zile. Abonamentele de până la 20 de zile vor fi valabile maximum 45 de zile de la data emiterii, iar cele de peste 20 de zile vor avea o valabilitate de 90 de zile.

Tarifele pentru serviciile medicale sunt cuprinse între 5 lei şi 200 de lei. Cel mai ieftin va costa luarea tensiunii arteriale, iar cele mai scumpe sunt consultul iniţial medical primar şi ecografiile.

Un EKG va fi taxat cu 10 lei, iar un referat medical va costa 100 de lei. Şedinţele de kinetoterapie vor costa 50 de lei şi vor avea o durată de 20-30 de minute. De asemenea, serviciul de ‘kinesio taping’ va fi taxat cu 30 de lei. Societatea va avea un contract şi cu Casa de Pensii şi probabil şi cu Casa de Asigurări de Sănătate, ceea ce va permite şi derularea de proceduri gratuite de tratament.

Noul complex balnear a fost construit din fonduri publice şi a costat 8 milioane de euro (construcţii şi dotări) şi ar urma sâ devină unul dintre principalii angajatori din oraşul Ocna Mureş. Baza de tratament are o suprafaţă totală de 6.400 de metri pătraţi şi cuprinde facilităţi precum: bazine interioare şi exterioare cu apă sărată şi dulce, zonă de fitness, recuperare medicală cu un vârf de până la 700 de proceduri pe zi. vara.

Complexul beneficiază de mai multe cabinete medicale şi de vestiare pentru medici şi asistente. Pentru cei care vor veni la tratament există şi cameră cu băi galvanice, împachetări cu parafină şi cu nămol. Bolile pe care pacienţii şi le vor putea trata la complexul balnear din Ocna Mureş sunt afecţiunile reumatismale degenerative, articulare şi inflamatorii, afecţiuni neurologice periferice, afecţiuni ginecologice, afecţiuni posttraumatice.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Șofer de 78 de ani, condamnat cu suspendare pentru moartea unui motociclist într-un accident produs la intersecția cu DN 1, în Galda de Jos. Daune morale de 200.000 de euro

Ioana Oprean

Publicat

în

Șofer de 78 de ani, condamnat cu suspendare pentru moartea unui motociclist într-un accident produs la intersecția cu DN 1, în Galda de Jos. Daune morale de 200.000 de euro Un bărbat de 78 de ani, din Galda de Jos, a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere, pentru un accident […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | O artistă din Alba creează piese unicat din sticlă colorată, lucrate manual: ,,Fiecare vitraliu este o bucățică din mine, o poveste și o stare”

Ioana Oprean

Publicat

în

O artistă din Alba creează piese unicat din sticlă colorată, lucrate manual: ,,Fiecare vitraliu este o bucățică din mine, o poveste și o stare” Cu multă încredere că cei care vor vedea lucrările ei, vor mai descoperi o frântură din omul minunat care este și vor realiza cât este de puternică dar și fragilă, transparentă, […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Cazul fetiței înjunghiate cu o șurubelniță pe o stradă din Alba Iulia: Daune morale de până la 250.000 de lei solicitate de procuror

Ioana Oprean

Publicat

în

Cazul fetiței înjunghiate cu o șurubelniță pe o stradă din Alba Iulia: Daune morale de până la 250.000 de lei solicitate de procuror Tribunalul Alba a dispus începerea judecății în dosarul privind tentativa de omor calificat comisă în luna mai asupra unei minore de 12 ani care se deplasa cu bicicleta, precum și asupra tatălui […]

Citește mai mult