Tăriceanu: Taxa de solidaritate a fost scoasă din programul de guvernare. Alte modificări: Creșterea salariului minim și operaționalizarea impozitului pe venitul global
Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a anunţat vineri că taxa de solidaritate a fost eliminată din programul de guvernare şi a arătat că legea pensiilor este unul dintre obiectivele pe care le va avea ministrul Muncii. Alte modificări: Creșterea salariului minim și operaționalizarea impozitului pe venitul global.
„Din programul de guvernare s-a scos taxa de solidaritate care la instalarea Guvernului precedent a făcut o serie de valuri. Ştiţi bine că nu am considerat oportună introducerea ei la acel moment, dar acum s-a operaţionalizat efectiv scoaterea ei din programul de guvernare. Sunt alte măsuri care vizează creşterea salariului minim cu câte 100 de lei pe an până în 2020 astfel încât la nivelul anului 2020 să ajungem la un salariu minim net de 300 de euro de persoană, iar cei care sunt cu studii superioare salariul minim va creşte cu 150 de lei pe an. Acestea sunt măsuri care ni se par absolut necesare în perspectiva evoluţiei economice a României, care nu trebuie să rămână o ţară furnizoare de mână de lucru ieftină. Având în vedere că media costurilor cu forţa de muncă în Europa depăşeşte 40%, România ar trebui să se îndrepte către aceeaşi direcţie, iar investiţiile să se caleze şi mai mult în tehnologii avansate care să aducă productivitate mai mare, valoare adăugată mai importantă şi nu să se bazeze pe forţa de munca ieftină, cum s-a întâmplat din păcate în ultimii 25 de ani, într-o măsură prea importantă”, a spus Tăriceanu, după Biroul Politic Central al ALDE.
Tăriceanu a menţionat că Ministerul de Finanţe urmează să demareze operaţionalizarea impozitului pe venitul global şi că acest lucru presupune o logistică necesară, stabilirea unor proceduri.
„Nu există din partea ministerului un termen pe care să-l fi avansat. (…) Nu este un impozit nou. De altfel, filosofia pe care este construit programul economic este să nu introducem niciun fel de impozite sau taxe noi în 2018, din contră, încercăm să simplificăm actualele sisteme de taxe şi impozite şi să le reducem ca număr”, a spus liderul ALDE.
El a mai arătat că nu s-a discutat în şedinţa ALDE despre impozitul pe gospodărie.
În ceea ce priveşte legea pensiilor, Tăriceanu a precizat că este unul dintre obiectivele pe care îl va avea ministrul Muncii.
„Această lege a pensiilor, este important de reţinut pentru cei care sunt pensionari, nu va prevedea nicidecum o micşorare a pensiilor, ci includerea probabil în calculul punctului de pensie a unor elemente care până acum nu au fost incluse, cum ar fi ore suplimentare, cei care au lucrat în acord, grupe de muncă, şamd, dar această chestiune ţine de resortul Ministerului Muncii şi de capacitatea de a elabora legea şi mai apoi de a operaţionaliza lucruri cu care vom fi puşi la curent de către responsabilii din Ministerul Muncii, de către ministrul şi minister”, a spus Tăriceanu.
Întrebat dacă legea pensiilor se va aplica începând de anul viitor, el a arătat că aceste anunţuri le va face Ministerul Muncii.
De asemenea, liderul ALDE a anunţat că în şedinţă au fost prezentate câteva din obiectivele importante de investiţii care sunt incluse în programul de guvernare şi dedicate Centenarului, respectiv Muzeul Naţional de Istorie care va fi construit în acest scop, Muzeul Naţional de Artă, Sala polivalentă de 15.000 locuri în Bucureşti, clădirile Operei Naţionale de la Iaşi şi Cluj.
„Sigur că nu e o listă exhaustivă, va fi rolul premierului să vorbească mai mult de aceste chestiuni”, a subliniat Tăriceanu.
Sursa: capital.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
WhatsApp lansează conturi pentru copiii sub 13 ani, dar cu control parental: Ce restricții apar și cum funcționează
WhatsApp lansează conturi pentru copiii sub 13 ani, dar cu control parental: Ce restricții apar și cum funcționează WhatsApp a introdus o schimbare importantă pentru utilizatorii foarte tineri. Aplicația a început să introducă conturi speciale pentru preadolescenți, cu vârste sub 13 ani, administrate de părinți. Noua funcție WhatsApp este gândită pentru utilizatorii care nu au […]
Cumplit! Scumpire cu aproape 57% a energiei electrice în România în februarie 2026: Date oficiale
Scumpire cu aproape 57% a energiei electrice în România în februarie 2026 Rata anuală a inflaţiei în luna februarie 2026 comparativ cu luna februarie 2025 a fost 9,3%, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS). În luna ianuarie 2026, rata anuală a inflaţiei a fost 9,6%, comparativ cu luna ianuarie 2025. Indicele preţurilor de consum […]
Concedieri MASIVE la o mare companie din România: O parte a producției, relocată în Turcia și Slovenia
Concedieri MASIVE la o mare companie din România: O parte a producției, relocată în Turcia și Slovenia Sindicatul Autoturisme Dacia (SAD) a atras atenția, vineri, 13 martie 2026 că în acest an se va înregistra o scădere a producției la uzina de la Mioveni, după mai bine de două decenii, urmând să fie făcute și […]