”Târgul Căciulilor” de la Blaj, în siguranță. Polițiștii vor acționa cu efective suplimentare
În perioada desfășurării târgului tradițional de la Blaj, intitulat „TÂRGUL CĂCIULILOR”, polițiștii vor acționa cu efective suplimentare pentru menținerea unui climat de ordine şi siguranţă publică şi prevenirea producerii oricăror evenimente negative.
În perioada 5 – 6 decembrie, pentru prevenirea și descurajarea oricăror evenimente care ar putea afecta buna desfășurare a târgului tradițional al căciulilor de la Blaj, polițiștii din Alba acționează cu efective suplimentare.
Astfel, peste 60 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, Poliţie Municipiului Blaj şi de la secţiile de poliţie rurală arondate Poliţiei Municipiului Blaj, din structurile de ordine publică, rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice şi arme, explozivi, substanţe periculoase vor acționa pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii stradale, combaterea evaziunii fiscale, precum și a comerţului ilicit.
Pentru asigurarea fluenţei traficului auto şi pietonal în municipiul Blaj, în zona de desfășurare târgului, vor acţiona poliţiştii de la rutieră împreună cu poliţişti de la Poliţia Locală Blaj.
Totodată, pentru prevenirea accidentelor, pe principalele artere rutiere ce duc la Blaj, vor acţiona echipaje de poliţie rutieră, în filtre rutiere şi cu aparate radar.
Pentru ca acest eveniment să se desfăşoare fără evenimente negative, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba recomandă:
– Adoptaţi un comportament preventiv, pentru a nu deveni ţinta hoţilor de buzunare! Manifestaţi atenţie sporită asupra banilor sau altor obiecte personale!
– Nu purtaţi portmoneul în buzunarele exterioare ale vestimentaţiei, în sacoşă sau la vedere, ci în poşete, borsete sau în buzunarele interioare ale vestimentaţiei!
– Nu păstraţi în acelaşi loc banii, actele personale şi cheile locuinței!
– În aglomeraţie, dacă vă simţiţi bruscaţi cu intenţie, controlaţi-vă geanta sau portmoneul chiar în acel moment şi priviţi cu atenţie persoanele din jurul dumneavoastră!
– Dacă sunteţi victima unei infracţiuni, dacă aţi asistat sau aveţi cunoştinţă despre săvârşirea unei fapte antisociale adresaţi-vă celei mai apropiate unităţi de poliţie.
– Circulaţi cu viteză redusă, adaptată permanent condiţiilor concrete din trafic, în special când se circulă în coloană. De asemenea, pentru un plus de siguranţă, se impune şi mărirea distanţei în mers între vehicule.
– Pietonilor le recomandăm să-şi sporească atenţia, să evite pe cât posibil folosirea părţii carosabile, să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor şi să procedeze la efectuarea acesteia numai după ce sunt siguri că o pot face în condiţii de siguranţă.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
26 februarie 2026 | Spectacolul „Comedie Neagră”, prezentat de Grupul Skepsis la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia
Spectacolul „Comedie Neagră”, prezentat de Grupul Skepsis la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia Compania de teatru Skepsis vă invită, joi, 26 februarie 2026, de la ora 19.00, la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, la spectacolul „Comedie Neagră”, după P.Shaffer, o comedie în care măștile pe care le purtăm în fața celorlalți […]
FOTO | Un tren electric va asigura legătura municipiului Alba Iulia cu Bucureștiul și vestul țării: Rama electrică RE-IR TS11 a fost recepționată
Un tren electric va asigura legătura municipiului Alba Iulia cu Bucureștiul și vestul țării: Rama electrică RE-IR TS11 a fost recepționată Alba Iulia va fi inclusă pe traseul noii rame electrice interregionale RE-IR TS11, recepționată oficial de Autoritatea pentru Reformă Feroviară. Potrivit Autorității pentru Reformă Feroviară, în 19 februarie 2026 a fost realizată recepția pentru […]
Primăria Alba Iulia a cumpărat peste 100 de bănci din materiale ecologice care vor fi amplasate pe domeniul public: Achiziție în valoare de peste 40.000 de euro
Primăria Alba Iulia a cumpărat peste 100 de bănci din materiale ecologice care vor fi amplasate pe domeniul public Primăria Alba Iulia a cumpărat, vineri, 20 februarie 2026, un număr de 104 bănci din materiale ecologice. Acestea vor fi amplasate pe domeniul public, urmând să fie livrate la 40 de zile de la primirea comenzii. […]