Curier Județean

„Târgul căciulilor” 2019, Blaj se deschide vineri, 6 decembrie: Mii de vizitatori și sute de comercianți sunt așteptați

Ioana Oprean

Publicat

în

Mii de vizitatori și sute de comercianți sunt așteptați vineri, 6 decembrie, la tradiționalul „Târg al căciulilor” de la Blaj, organizat, de peste 200 de ani, cu ocazia sărbătorii de Sfântul Nicolae. Tarabele comercianților vor împânzi Bulevardul Republicii și străzile adiacente, iar circulația rutieră va fi restricționată în zonă, începând de joi, de la ora 15:00, până vineri seara, la ora 21:00.

Petrecerea Divorțaților

Aproximativ 200 de comercianți și-au anunțat participarea la ediția din acest an a „Târgului căciulilor” de la Blaj. Toate cele 360 de locuri amenajate pe Bulevardul Republicii și pe străzile adiacente au fost deja rezervate.

Suprafața unui loc de comercializare a mărfii este de 3×3 m, mulți comercianți plătind deja pentru mai multe locuri. Taxa pentru închirierea spațiului este de 150 lei/eveniment, pentru spațiile ocupate cu corturi în suprafață de 9 mp și 15 lei/ml/eveniment, pentru spațiile ocupate cu o dimensiune mai mică de 9 mp.

Și în acest an sunt așteptați tradiționalii „căciulari”, denumirea populară a comercianţilor de articole din blană, care vor putea fi găsiți în zona centrală a târgului. Alături de aceștia se vor afla comercianți cu o gamă variată de mărfuri: haine, jucării, încălțăminte, produse cosmetice, veselă, obiecte de feronerie, ornamente de Crăciun și, bineînțeles, halvița și turta dulce, care de sute de ani reprezintă deliciul atât al celor mici, cât și al adulților. Toate acestea, alături de nelipsitele tarabe cu mâncare și băutură, care completează spiritul de sărbătoare pe care îl aduce „Târgul căciulilor”!

Atestat documentar de peste 200 de ani, „Târgul căciulilor” este organizat, în fiecare an, cu ocazia sărbătorii de Sfântul Nicolae. Pe vremuri, la „Târgul Căciulilor” de la Blaj se făceau majoritatea cumpărăturilor de iarnă, căciulile şi articolele din blană fiind cele mai căutate, acest eveniment fiind şi cel care stabilea, oarecum, preţul produselor, care era valabil pe tot parcursul anului. Astăzi, târgul de Moş Nicolae oferă o gamă mult mai amplă de produse, dar rămâne la fel de căutat de vizitatorii din toată zona Târnavelor.

Traficul autovehiculelor va fi oprit, începând de joi, 5 decembrie, de ora 15:00, până vineri, 6 decembrie, ora 21:00, în zona centrală a Blajului, pe Bulevardul Republicii şi pe străzile Popa Şapcă, Timotei Cipariu, Astra, Mitropolit Andrei Şaguna și Episcop Ioan Lemeny.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Venituri din arendă în 2027 în Alba: Care sunt prețurile medii la principalele produse agricole propuse în vederea calculării

Ioana Oprean

Publicat

în

Venituri din arendă în 2027 în Alba: Care sunt prețurile medii la principalele produse agricole propuse în vederea calculării Consiliul Judeţean Alba a pus în consultare publică proiectul de hotărâre nr. 256/27 octombrie 2026 privind stabilirea preţurilor medii la principalele produse agricole pe baza cărora se calculează veniturile din arendă în anul 2027 în judeţul […]

Citește mai mult

Curier Județean

Cât vor plăti locuitorii județului Alba în 2027 pentru certificate de urbanism și autorizații de construire: Taxele propuse de Consiliul Județean

Ioana Oprean

Publicat

în

Cât vor plăti locuitorii județului Alba în 2027 pentru certificate de urbanism și autorizații de construire: Taxele propuse de Consiliul Județean Locuitorii județului Alba care vor solicita în 2027 certificate de urbanism, avize sau autorizații de construire ar putea achita taxe cuprinse între câțiva lei și un procent din valoarea lucrărilor, în funcție de documentul […]

Citește mai mult

Curier Județean

31 octombrie – 1 noiembrie 2026 | Radare de WEEKEND în județul Alba: Drumurile monitorizate de Poliția Rutieră la sfârșit de săptămână

Ioana Oprean

Publicat

în

31 octombrie – 1 noiembrie 2026 | Radare de WEEKEND în județul Alba: Drumurile monitorizate de Poliția Rutieră la sfârșit de săptămână Inspectoratul de Poliție Județean Alba a comunicat amplasarea radarelor pe drumurile din județ, în perioada 31 octombrie – 1 noiembrie 2026. Șoferii sunt îndemnați să circule cu prudență și să respecte limitele de […]

Citește mai mult