Ţara mea de dincolo de Prut

    La 1 Decembrie 1918, aici la Alba Iulia s-a înfăptuit, prin voinţa noastră şi a bunului Dumnezeu, România Mare în hotarele Daciei străbune, un stat puternic, naţional, unitar şi indivizibil, ce-i aduna pe toţi românii de la Nistru până la Tisa şi Marea Neagră.
A fost actul fundamental al aşezării ţării pe temelia şi în graniţele ei adevărate, la care românii s-au raportat şi se vor raporta mereu, atât timp cât va exista neamul românesc. La el ne vom raporta şi noi acum când ne pregătim să sărbătorim Marea Unire. Şi ce constatăm? Că Basarabia nu este în graniţele României Mari. Ba mai mult a devenit chiar o ţară independentă faţă de România, adică de patria mamă. Dacă s-ar fi declarat independentă faţă de Rusia care a răpit-o şi a anexat-o lucru ar mai fi de înţeles. Dar este foarte trist şi dureros că Basarabia este o ţară independentă şi faţă de România, cu graniţe straşnic păzite şi care pot fi trecute de românii de pe ambele maluri ale Prutului doar cu paşaportul. Cumplită şi cruntă întorsătură a istoriei! Dar, dacă admitem totuşi că Basarabia este o ţară independentă, de ce această independenţă nu a avut drept consecinţă alipirea ei la patria mamă ca şi în 1918? Răspunsul este unul singur: a fost clar o manevră împotriva poporului român de a trasa şi reduce hotarele lui istorice moştenite de la daci şi romani. Pentru că odată ce Basarabia şi-a declarat independenţa orice acţiune oficială a autorităţilor de la Bucureşti ar putea să aibă însemnătatea unei imixtiuni în treburile interne ale unei ţări! Iată unde s-a ajuns datorită faptului că onor guvernanţii de la Bucureşti, în frunte cu Ion Iliescu s-au grăbit să recunoască independenţa Moldovei, validând astfel încă o dată anexarea Basarabiei şi Bucovinei de nord. Recunoscând Republica Moldova, au recunoscut independenţa a două state româneşti. Adică au făcut din despărţirea pământurilor româneşti o politică de stat. Ceea ce este şi mai grav este faptul că însăşi Constituţia României trecută printr-un referendum se referă la un stat unitar redus în hotarele trasate de mâna ocupantului sovietic.
Greşeala, marea greşeală făcută de guvernanţii de la Bucureşti este pe cale să se repete şi cu Transilvania a cărei autonomie teritorială este cerută cu vehemenţă de urmaşii vechiului imperiu austro-ungar, ca un prim şi mare pas spre proclamarea unei regiuni sau ţinut, sau republicii la fel de independente ca şi Basarabia. De douăzeci de ani, de când în România UDMR-ul este mereu la putere, an de an, pas cu pas s-au făcut mari concesii pe calea ruperii Transilvaniei, atât din punct de vedere economic, pentru că am ajuns un fel de hinterland austriac, cât şi al deznaţionalizării, din moment ce istoria şi limba, stâlpii adevăratei identităţi naţionale ne sunt batjocorite şi scoase din sistemul românesc de învăţământ. Lucrul cel mai regretabil este faptul că nu avem nici la ora actuală o strategie clară, un program naţional, vizavi de rezolvarea problemei românilor din Basarabia, a atragerii minorităţilor de acolo la cauza românilor, cum are de pildă Ungaria şi UDMR-ul referitor la minoritatea maghiară din România care, treptat, treptat a ajuns să aibă mai multe drepturi şi privilegii, averi şi alte bunuri, materiale şi spirituale, decât au românii! Şi tot mai cer şi ne batjocoresc, inclusiv când este vorba de istoria şi eroii noştri naţionali aşa cum s-a întâmplat recent cu Avram Iancu.
Ce este de făcut? În primul rând şi în primul rând este necesară o politică naţională cu adevărat românească, referitor la fraţii noştri de peste Prut. Coordonatele ei ar trebui definite clar, puse la cale şi stabilite tot aici, la Alba Iulia, unde de peste 10 ani are loc aşa-zisul Congres al spiritualităţii româneşti, în fond o reuniune culturală, la care sunt prezenţi mai ales oameni de litere din Basarabia. Este deci, în esenţă, o manifestare de solidaritate cu fraţii noştri de peste Prut. Dar mai mult una teoretică, de gargară patriotardă, decât de concepţie şi acţiune, deci de substanţă. După 10 ani de dezbateri şi confruntări de teze, concepte şi teorii despre unirea tuturor românilor, credem că a venit vremea să se nască, din acest forum al spiritualităţii româneşti, şi un program, cu soluţii clare, reale pe tărâmul faptelor, pentru ca Basarabia să nu fie lăsată în voia soartei, la graniţa Uniunii Europene şi a Spaţiului Schengen şi mai ales a noului zid tip Berlin ce a fost ridicat pe Prut. Aş sugera în acest sens, Congresului spiritualităţii româneşti, care repet, este tot un fel de uniune culturală ca şi o altă uniune, adică UDMR-ul, să treacă şi el la a face o politică românească curată, după exemplu UDMR-ist, care, prin politica paşilor mărunţi, a ajuns să dicteze în ţara românească şi să hotărască destinele unui întreg popor român, fiind mereu în jilţul puterii şi la frâiele guvernării. Şi ştiu să le folosească din plin, exploatând slăbiciunea politicianului român mereu ahtiat după un os de ros şi gata să trădeze, să rupă o halcă de ţară şi să o dea duşmanului ca să-i meargă lui şi neamurilor sale, cât mai bine. Ce patrie, ce patriotism, ce interes naţional, când prioritate are sloganul „după noi potopul” , după care s-au condus şi se mai conduc cei pe care i-am ales în fruntea ţării de vreo douăzeci de ani încoace. Să sperăm însă că oamenii noştri politici se vor trezi la realitate, măcar acum, în al 93-lea ceas de la Marea Unire, şi că vor înţelege că patria este norodul şi nu tagma jefuitorilor interni dar mai ales externi care ne-au acaparat toate bogăţiile şi resursele financiare de am ajuns noi, ţara cu cel mai mult aur din Europa şi cu resurse petroliere imense să stăm cu mâna întinsă ba la FMI, ba la Uniunea Europeană, ba mai nou la Viena, ba la UDMR, care taie şi spânzură în ţara lui Mihai Viteazul, Ion Antonescu şi I.I.C. Brătianu, care au făurit România Mare. Oare când ne vom elibera de sub dominaţia străină pentru ca să fim iarăşi ce am fost şi mai mult decât atât, pentru că cea mai mare satisfacţie care ar putea să ni se dea românilor ar fi reîntregirea patriei aşa cum a fost la 1 Decembrie 1918 România Dodoloaţă.
Gheorghe CIUL

Ţara mea de dincolo de Prut,
mi s-a dat poruncă să te uit,
să te şterg din minte c-un burete,
patria mea pusă la perete.

Şi, ca-n anii noştri cei mai trişti,
iar să mă prefac că nu exişti,
iar să mă prefac că nu pot plânge
şi că alta-i ruda mea de sânge.

Tara mea de dincolo de Prut,
numai lacrima dacă-ţi mai este scut,
numai dorul te mai apără de rele,
ţară tristă-a Pruturilor mele.

Mi se-ngăduie şi-acum, ca mai-nainte,
să bocesc cu câteva cuvinte.
Trec pe stradă, necăjit, şi-mi zic:
of, mai bine mut – decât peltic!

Iar, scripturile gândite de străbuni
mi se zice c-ar fi pline de minciuni
şi că viitorul meu a şi trecut,
ţara mea de dincolo de Prut.

Ţara mea de dincolo de Prut,
am să-ncerc, dacă-am să pot să uit;
şi, cum scriu la carte-naintaşii,
am să încerc ca să-mi iubesc vrăjmaşii.

Dară dincolo de moarte, ţară-a mea,
nu mă părăsi, nu mă lăsa –
când chema-mă-va la Dânsul, Dumnezeu,
te implor să spui că sunt al tău.

Ţara mea de dincolo de Prut,
mi s-a dat poruncă să te uit.
…Dar de-o fi să mi te uit, suflet al meu,
uite-mă pre mine Dumnezeu!
Nicolae Dabija

---

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI

---

---