Tânăr din Lunca Mureșului, cu dosar penal în trafic. Acesta a fost prins băut și fără permis pe o stradă din Câmpia Turzii
În noaptea de 6 spre 7 august, în jurul orei 00:50, un tânăr de 24 de ani din comuna Lunca Mureșului, județul Alba, a fost depistat de polițiștii Biroului Ordine Publică din Câmpia Turzii în timp ce se deplasa pe strada Republicii din municipiu, deși nu avea permis de conducere. Mai mult decât atât, în urma verficărilor, s-a constatat că acesta era și băut.
Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cel în cauză a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere, fapte prevăzute şi pedepsite de Codul penal.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Pensii mai mari din 2027? Creșterea ar putea ajunge la 7,7%, dar Guvernul ia în calcul și alte scenarii
Pensii mai mari din 2027? Creșterea ar putea ajunge la 7,7%, dar Guvernul ia în calcul și alte scenarii Milioane de pensionari din România așteaptă să afle cu cât le vor crește veniturile de la 1 ianuarie 2027. Formula legală de indexare indică o posibilă majorare de aproximativ 7,7%, însă constrângerile bugetare și scenariile analizate […]
Evaluarea Națională 2027: De ce este nevoie de două săptămâni între rezultatele finale și repartizarea computerizată la liceu. Precizări oficiale
Evaluarea Națională 2027: De ce este nevoie de două săptămâni între rezultatele finale și repartizarea computerizată la liceu. Precizări oficiale Repartizarea computerizată la liceu, programată pentru 22 iulie 2027, va avea loc la două săptămâni după afișarea rezultatelor finale la Evaluarea Națională, din 7 iulie. Intervalul este necesar pentru completarea și verificarea fișelor de înscriere, […]
Fraudă de peste 1,1 milioane de lei cu mașini second-hand: O persoană a vândut 75 de autoturisme ilegal. Ce a descoperit ANAF
Fraudă de peste 1,1 milioane de lei cu mașini second-hand: O persoană a vândut 75 de autoturisme ilegal. Ce a descoperit ANAF ANAF verifică inclusiv anunțurile publicate online pentru a identifica vânzările nedeclarate de autoturisme second-hand. În urma controalelor, inspectorii au descoperit în Argeș o persoană care ar fi vândut 75 de mașini, în valoare […]
