Actualitate

Tânăr din Alba Iulia surprins de polițiști la volan, sub influența marihuanei, după ce a avariat o mașină pe strada Octavian Goga

Bogdan Presecan

Publicat

în

Mort de …“high”, Alexandru din Alba Iulia s-a suit azi-noapte la volanul unui autoturism, iar în plimbarea sa “pe acoperișul lumii” a reușit să avarieze o mașină parcată pe strada Octavian Goga, din municipiul reședință de județ. Acum el riscă să ajungă la închisoare ca și când ar fi provocat un accident sub influența alcoolului.

Potrivit IPJ Alba, ieri, 20 noiembrie, la ora 1.00, poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei Municipiului Alba Iulia au intervenit pentru soluţionarea unui eveniment rutier produs pe strada Octavian Goga din municipiul Alba Iulia, în urma căruia două autoturisme au fost avariate.

În urma cercetărilor efectuate a rezultat că Alexandru L., de 27 de ani, din Alba Iulia, în timp ce conducea un autoturism, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a intrat în coliziune cu un autoturism parcat.

Poliţiştii l-au testat pe conducătorul auto cu aparatul etilotest, acesta evidenţiind faptul că tânărul nu era sub influenţa alcoolului însă, datorită comportamentului nefiresc pe care acesta îl avea, poliţiştii l-au condus la Spitalul Judeţean Alba unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii existenţei sau nu, în organismul acestuia a unor substanţe sau produse stupefiante.

În urma analizelor de laborator ce au fost efectuate, a rezultat că tânărul se afla sub influenţa canabisului.

Faţă de Alexandru L., poliţiştii au întocmit un dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de „conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care se află sub influenţa unor substanţe ori produse stupefiante sau medicamente cu efecte similare acestora”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 87 alin. 2 din OUG 195/2002.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

VIDEO | Cum va fi transformată o fostă reședință de protocol a lui Nicolae Ceaușescu în hub cultural

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum va fi transformată o fostă reședință de protocol a lui Nicolae Ceaușescu în hub cultural Consiliul Județean Timiș a emis dispoziția de expropriere pentru clădirea Vilei Internațional, cunoscută drept fosta casă de protocol a lui Nicolae Ceaușescu din Timișoara. Clădirea, situată pe bulevardul C.D. Loga, a fost lăsată în paragină mai bine de două […]

Citește mai mult

Actualitate

FOTO | BNR lansează o reproducere din argint după moneda de 5 lei emisă în anul 1880

Ioana Oprean

Publicat

în

BNR lansează o reproducere din argint după moneda de 5 lei emisă în anul 1880 Banca Națională a României (BNR) lansează în circuitul numismatic, începând cu data de 16 martie 2026, o reproducere din argint după moneda de 5 lei emisă în anul 1880 din Seria ”Monedele României” – Reproducere monedă cu valoare nominală de […]

Citește mai mult

Actualitate

VIDEO | Autostrada Sibiu-Făgăraș: 500 de oameni și 150 de utilaje grele pe lotul 3. „Va consolida dezvoltarea economică a Transilvaniei”

Ioana Oprean

Publicat

în

Autostrada Sibiu-Făgăraș: 500 de oameni și 150 de utilaje grele pe lotul 3. „Va consolida dezvoltarea economică a Transilvaniei” Pe Lotul 3 al autostrăzii A13 Sibiu Făgăraș progresul fizic a depășit pragul de 30%, a anunțat, sâmbătă, 14 martie 2026, Cristian Pistol, director general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). „Pe tronsonul […]

Citește mai mult