Ştirea zilei

Tăbliţa secretă de la Tărtăria – O descoperire unicat într-unul din cele mai importante situri arheologice din România

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

O descoperire unicat într-unul din cele mai importante situri arheologice din România – Tăbliţa secretă de la Tărtăria

La Tărtăria se află una dintre cele mai importante zone arheologice din România. Aici au fost descoperite cele trei tăbliţe din lut care conţin semne pictografice de acum 7.000 de ani şi despre care se spune că reprezintă cel mai vechi scris din lume. Tot aici s-a mai găsit o altă tăbliţă care ar avea o vechime de circa 6.000 de ani şi care ar conţine semne sacre.

Această ultimă tăbliţă se află la Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia. Plăcuţa este una unicat şi a fost descoperită în 2014 la Tărtăria, în cadrul unui şantier arheologic preventiv de către profesorul Sabin Luca, directorul Muzeului Naţional Brukenthal Sibiu.

Potrivit istoricilor, aceasta aparţine culturii ”Petreşti”. Tăbliţa are două găuri, lucru care presupune că era atârnată ca pandativ. Piesa nu a fost arsă în cuptor, ci a fost uscată în mod forţat. A fost numită de către cel care a descoperit-o ”tăbliţa secretă” pentru că semnele de pe aceasta nu pot fi văzute şi înţelese de către oricine, ci doar de cunoscători în domeniu.

Descrierea tăbliţei secrete

Tăbliţa a fost descoperită după patru ani de la reluarea cercetărilor în situl arheologic de la Tărtăria. După ce s-a excavat o jumătate de metru, într-un complex circular, în care se găsea umplutură în care se afla ceramică Petreşti, a fost găsită aproape de fundul acestuia, o plăcuţă circulară de ceramică nearsă, uscată forţat, pe suprafaţa căreia se aflau semne superficiale făcute intenţionat. Contextul în care a apărut piesa a fost format dintr-un pat de pietre şi râşniţe aşezate pe o jumătate din fundul gropii.
Tăbliţa păstrează urmele de degete din momentul realizării, sub forma unor impresiuni, mai ales pe partea din faţă, semn că nu a fost finisată foarte atent. ”Semnele părţii din faţă-avers au fost realizate prin incizii foarte fine. Credem că procedura este realizată în această manieră, foarte fină, secretă, pentru a feri simbolurile de privitorii prea îndrăzneţi, pentru a le ascunde povestea. De aici şi caracterul sacru, dar, în acelaşi timp, secret al comunicării.

Partea anterioară-revers a piesei – după noi – este ornamentată cu impresiuni-tăieturi scurte, aparent neorganizate, fără a ascunde o simbolistică evidentă. Mai observăm şi incizii mai late şi mai puţin adânci, care pot fi interpretate în corelaţie cu primele. Vedem aceeaşi modelare neglijentă a suprafeţei piesei, impresiunile degetelor se păstrează evident pe ambele feţe, dar şi pe marginea tăbliţei”, afirmă Sabin Luca într-o cercetare publicată în 2015.

Istoria sitului de la Tărtăria

Situl arheologic de la Tărtăria – Gura Luncii este localizat lângă halta Tărtăria, pe un mic promontoriu lung de 300-350 m şi lat de 150 m, pe prima terasă neinundabilă a râului Mureş. Situl, care a dat prilej de polemică, dar şi mândrie totodată, prin celebrele tăbliţe inscripţionate, a fost descoperit iniţial de către Endre Orosz, în anul 1906. Locul a devenit cunoscut în anii 1930, când Martón Roska a descoperit, în mod accidental, nişte obiecte neolitice, asemănătoare cu cele de la Turdaş.

Primele săpături au fost efectuate de către Kurt Horedt, în perioada 1942-1943 când, numai la 0,3 m adâncime, au fost descoperite fragmente de vatră şi fragmente ceramice, aparţinând culturii Petreşti. Un an mai târziu au fost descoperite un posibil bordei, fragmente pictate şi resturi de chirpici, o vatră pe care a fost aşezat scheletul unui copil. Au urmat, în anul 1961, săpăturile efectuate de către Nicolae Vlassa, care a recuperat, în anul 1961, 3 tăbliţe incizate, împreună cu mai multe obiecte depuse ritual, asociate cu oase umane. De-a lungul timpului acestea au stârnit numeroase discuţii între cercetătorii români şi străini, cu privire la autenticitatea lor, circumstanţele în care ele au fost descoperite, datarea, precum şi semnificaţia lor. Unii specialişti susţin că acestea ar conţine cel mai vechi scris din lume.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Antrepriza generală Elis Pavaje, De la pavaj la antrepriză generală: Povestea unei evoluții naturale

Ioana Oprean

Publicat

în

Antrepriza generală Elis Pavaje, De la pavaj la antrepriză generală: Povestea unei evoluții naturale Interviu cu dl. Cristian Panea, director tehnic 1. Elis Pavaje este cunoscută ca producător de pavele. Când și de ce a apărut divizia de antrepriză generală? Extinderea către antrepriza generală a venit firesc, ca o continuare naturală a drumului nostru. Încă […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Premieră în județul Alba! DJ 705, primul drum județean realizat cu trei straturi de asfalt: „Am vrut să fim siguri că rezistă”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Premieră în județul Alba! DJ 705, primul drum județean realizat cu trei straturi de asfalt: „Am vrut să fim siguri că rezistă” Lucrările de modernizare a drumului județean DJ 705 au ajuns la aproximativ 80%. Potrivit vicepreședintelui Consiliului Județean Alba, Marius Hațegan, drumul este realizat cu trei straturi de asfalt, o soluție aleasă din cauza […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Vârstnic din Albac, reținut de polițiști după ce le-a propus unor adolescente, de 15 și 17 ani, să întrețină relații sexuale cu el. Este cercetat pentru corupere de minori și agresiune sexuală

Ioana Oprean

Publicat

în

Vârstnic din Albac, reținut de polițiști după ce le-a propus unor adolescente, de 15 și 17 ani, să întrețină relații sexuale cu el. Este cercetat pentru corupere de minori și agresiune sexuală Un vârstnic de 65 de ani, din Albac, a fost reținut de polițiști pentru săvârșirea infracțiunilor de coruperea sexuală a minorilor, racolarea minorilor […]

Citește mai mult