Politică Administrație

Susținând candidații PNL, veți avea o echipă dedicată oamenilor

Andreea Ștefan

Publicat

în

Susținând candidații PNL, veți avea o echipă dedicată oamenilor

Peste o lună de zile vom fi din nou în fața urnelor, pentru a decide, cu mintea şi sufletul, parcursul următorilor patru ani. Este pentru noi toţi un privilegiu şi, în acelaşi timp, o mare responsabilitate.

Anul acesta, alegerile se desfăşoară într-un climat aparte, într-o perioadă în care întreaga lume traversează momente dificile. Şi, totuşi, poate că tocmai această criză pe care ne străduim să o trecem cu bine împreună a arătat că suntem capabili să gestionăm situaţii speciale. Pentru Consiliul Judeţean Alba şi pentru Partidul Naţional Liberal, prioritatea o reprezintă oamenii, sănătatea şi siguranţa lor.

Venim în faţa dumneavoastră cu o echipă solidă, o echipă unită, formată din oameni profesionişti şi responsabili. Ştim că drumul pe care am pornit e greu, dar suntem aici pentru a identifica problemele şi pentru a veni cu soluţiile potrivite. Dorim să vă avem alături, să ne sprijiniţi în demersul nostru, iar reuşita să fie, în final, a noastră, a tuturor.

Comunităţile cresc şi prin valoarea oamenilor care le conduc. Am dovedit şi până acum că suntem buni gospodari, iar experienţa acumulată ne califică pentru următorul parcurs. Avem fruntea sus şi sufletul deschis, avem voinţă şi determinare şi, mai ales, avem încredere şi speranţă.

Acestea sunt argumentele pentru care vă îndemn cu toată responsabilitatea să susțineți echipa PNL pentru comunitatea dumneavoastră: Primar, Consilieri Locali, Consilieri Județeni și Președintele Consiliului Județean!

Ion Dumitrel, Președintele Consiliului Județean Alba


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

FOTO | Activitatea unei primării din Alba mutată temporar în clădirea unei foste grădinițe: Care este motivul

Bogdan Ilea

Publicat

în

Activitatea unei primării din Alba mutată temporar în clădirea unei foste grădinițe: Care este motivul În județul Alba activitatea Primăriei Comunei Fărău se desfășoară temporar în sediul fostei grădinițe. Asta pentru că sediul primăriei locale este reabilitat și modernizat. Primăria a fost construită în 1980 și a fost reabilitată o singură dată, în interior, în […]

Citește mai mult

Politică Administrație

VIDEO | Două parcuri din Blaj urmează să fie reabilitate complet. Ce dotări vor avea: ,,Cel puțin încă 20 de ani să nu mai intervenim”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Două parcuri din Blaj urmează să fie reabilitate complet. Ce dotări vor avea: ,,Cel puțin încă 20 de ani să nu mai intervenim” Parcul Rotary și Parcul Petőfi Sándor din Blaj urmează să fie reabilitate complet. Anunțul a fost făcut de primarul din Blaj, printr-un videoclip publicat pe o rețea de socializare. Lucrările urmează să […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Peste 400 de fermieri din două localități din Apuseni pot depune cererile de plată pentru subvenții APIA , începând cu 2026, la Serviciul Centrul Local Câmpeni: ,,Își vor reduce cheltuielile cu transportul și timpul de deplasare”

Ioana Oprean

Publicat

în

Peste 400 de fermieri din două localități din Apuseni pot depune cererile de plată pentru subvenții APIA , începând cu 2026, la Serviciul Centrul Local Câmpeni: ,,Își vor reduce cheltuielile cu transportul și timpul de deplasare” La solicitarea primarilor Radu Marcel Tuhuț și Cornel Napău, recent s-a desfășurat la Primăria Abrud o întâlnire cu directorul […]

Citește mai mult