Opinii - Comentarii

Suspiciune de vot multiplu la Vinerea și Cugir

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Procurorii DNA Alba i-au audiat marți pe președinții secțiilor de votare din Vinerea, Cugir și satul Călene în cadrul unei anchete ce vizează votul multiplu al unor cetățeni din zonă.

Petrecerea Divorțaților

Cel puțin 6 persoane au fost aduse marţi dimineaţa la sediul DNA Alba pentru a da declaraţii în legătură cu desfăşurarea scrutinului din 29 iulie la respectivele secţii de vot. Potrivit unor surse, procurorii au cerut explicaţii legate de faptul că mai mulţi cetăţeni au votat în Cugir dar s-au regăsit şi pe listele suplimentare de la Vinerea şi Călene. Totodată s-au cerut detalii legate de modul în care a fost utilizate urnele mobile din aceste două secţii de votare.

De asemenea, luni au fost audiați și reprezentanți ai partidelor în secțiile de votare dar și cetățenii care sunt suspectați că au votat de două sau trei ori. Unii dintre aceștia au fost convocați telefonic la sediul DNA din Alba Iulia iar alții au fost ridicați chiar de acasă. Potrivit unor surse în zona Cugirului este vorba despre aproximativ 30 de persoane însă ancheta este în derulare și se desfășoară pe întreg teritoriul județului. DNA nu a prezentat o poziție oficială. Vom reveni cu amănunte în funcție de datele pe care le putem obține pe parcursul cercetărilor.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

Mesaje: La mulţi ani Mihai, Mihaela, Gabriel şi Gabriela!

Ioana Oprean

Publicat

în

Mesaje: La mulţi ani Mihai, Mihaela, Gabriel şi Gabriela! Felicitări de Sfinții Mihail și Gavril • Urări pentru Mihai și Gavril În 8 noiembrie, îi sărbătorim pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril. În această zi peste 1,3 milioane de români îşi serbează ziua de naştere. ziarulunirea.ro vă oferă mai jos mesaje, urări, sms-uri şi felicitări […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

Nume care se sărbătoresc de Sfinții Mihail și Gavriil 2026. Peste 1,3 milioane de români își serbează onomastica

Ioana Oprean

Publicat

în

Ce nume derivate se sărbătoresc de Sfântul Mihail și Gavriil 2026 Cei care poartă numele de Mihail, Gavril, Mihai, Mihaela, Michi, Mişa, Mihăiţă, Mişu, Mihnea, Mihăilă, Mihalache, Mihalcea, Mihu, Gabriel, Gabriela, Gabi, Gabiță, Gavriil, Gavrilă sau alte derivate își serbează în 8 noiembrie, ziua numelui. Credincioşii ortodocşi şi greco-catolici îi prăznuiesc pe Sfinţii Arhangheli Mihail […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

Mesaje de Sfinții Mihail și Gavriil 2026. FELICITĂRI și URĂRI de „La mulţi ani” pe care le puteţi trimite celor dragi de ziua numelui

Ioana Oprean

Publicat

în

Mesaje de Sfinții Mihail și Gavriil 2026: Cele mai frumoase felicitări și urări de „La mulţi ani” pe care le puteţi trimite pentru Mihai și Gavriil Peste 1,3 milioane de români îşi serbează, pe 8 noiembrie, ziua numelui, cu ocazia sărbătoririi Sinfiţilor Mihail şi Gavriil. În această zi, cu toţii ne gândim la persoanele dragi […]

Citește mai mult