Suspendarea taxei speciale pentru promovarea turistică a municipiului Alba Iulia, pe perioada stării de alertă, pe masa consilierilor locali
Suspendarea taxei speciale pentru promovarea turistică a municipiului Alba Iulia, pe perioada stării de alertă, pe masa consilierilor locali
În ședința din 27 aprilie 2021, consilierii locali ai municipiului Alba Iulia, vor avea de aprobat, printre alte proiecte și suspendarea taxei speciale pentru promovarea turistică a municipiului Alba Iulia, pe perioada stării de alertă.
Prin Hotărârea nr. 150/2019 a Consiliului local al municipiului Alba Iulia a fost instituită taxa specială pentru promovare turistică a municipiului Alba Iulia, iar prin art. 32 alin. (14) din Hotărârea nr. 341/2020 a fost stabilit cuantumul taxei speciale pentru promovare turistică pe anul 2021.
Având în vedere Hotărârea de Guvern nr. 3/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu 13 ianuarie 2021 precum și perpetuarea crizei sanitare, evoluția imprevizibilă a pandemiei SARS-CORV-2 în perioada următoare, context în care afacerile sunt în continuare afectate.
Taxa pentru promovare turistică se stabilește pentru fiecare zi de ședere într-o unitate de cazare pe raza municipiului Alba Iulia, după cum urmează:
-5,10 lei/zi/persoană>12 ani, cazată la o unitate de cazare de 3, 4, 5 stele (margarete);
-2,55 lei/zi/persoană>12 ani, cazată la orice alte tipuri de unități de cazare.
Proiectul de hotărâre are în vedere necesitatea adoptării unor măsuri care să protejeze mediul de afaceri și sistemul economic, în contextul în care, prin restricțiile impuse de autorități, pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei COVID-19, se interzic sau au fost restricționate anumite activități.
Se solicită astfel suspendarea plății taxei speciale pentru promovarea turistică a municipiului Alba Iulia în anul fiscal 2021 doar pe perioada stării de alertă și renunțarea la art. 2 din proiectul de hotărâre respectiv restituirea taxei de promovare turistică a municipiului Alba Iulia aferentă anului 2021 în cazul contribuabililor care au achitat această taxă anterior adoptării hotărârii de către Consiliul local al municipiului Alba Iulia.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Primăria Alba Iulia, „bani fără număr” pentru avocat în dosarele exproprierilor la 10 lei/mp de la Parcul Nord, lângă care primarul încearcă să vândă, prin Trifu Imobiliare, un teren cu 100 de euro/mp
Primăria Alba Iulia, „bani fără număr” pentru avocat în dosarele exproprierilor la 10 lei/mp de la Parcul Nord, lângă care primarul încearcă să vândă, prin Trifu Imobiliare, un teren cu 100 de euro/mp Povestea exproprierilor pe ,,bani mărunți” de la Parcul Alba Iulia Nord, din cartierul Orizont, este departe de a se termina. Primăria Alba […]
Video | Captură spectaculoasă la Cugir: 4,42 milioane de țigarete de contrabandă, descoperite în trei autoutilitare!
Captură spectaculoasă la Cugir: 4,42 milioane de țigarete de contrabandă, descoperite în trei autoutilitare! Polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice din Inspectoratul General al Poliției Române și Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din Inspectoratul de Poliție Județean Caraș – Severin, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism […]
Video | Puhoi de lume la moaștele Sfântului Gheorghe Pelerinul la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia
Puhoi de lume la moaștele Sfântului Gheorghe Pelerinul la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia Sute de persoane erau prezente, miercuri, 21 octombrie 2026, la prânz, la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia, pentru a se închina la moaștele Sfântului Gheorghe Pelerinul. Marți, 20 octombrie 2026, la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia, a avut loc procesiunea de […]
