Ştirea zilei

Suspectul CRIMEI care a îngrozit Răhăul ar fi încercat să-și pună capăt zilelor în arest. Ce s-a petrecut

Ioana Oprean

Publicat

în

Suspectul CRIMEI care a îngrozit Răhăul ar fi încercat să-și pună capăt zilelor în arest. Ce s-a petrecut

Bărbatul în vârstă de 36 de ani, suspectat de săvârşirea infracţiunilor de omor, tentativă la omor şi violare de domiciliu, ar fi încercat să se sinucidă în arest.

Petrecerea Divorțaților

Potrivit surselor ziarulunirea.ro, Alexandru Paștiu ar fi încercat să-și pună capăt zilelor în cursul zilei de vineri, în timp ce se afla în arestul IPJ Alba.

Bărbatul ar fi fost dus pe secția UPU a Spitalului Județean de Urgențe Alba Iulia, de unde, în urma investigațiilor ar fi fost transferat la secția de psihiatrie cu tulburări de comportament.

Reamintim că odioasa crimă a avut loc în dimineaţa zilei de 19 aprilie, în jurul ore 04.00. A intrat în locuinţa unde se aflau cei doi şi l-a înjunghiat pe prietenul tinerei de mai multe ori. Daniel avea 23 de ani şi a murit în urma loviturilor primite. Tânăra a scăpat cu viaţă, fiind internată în spital.

După ce i-a atacat, bărbatul a fugit de la locul faptei. Acesta a fost prins în jurul orei 12.30 într-o pădure din apropierea satului. Acesta ar urma să fie acuzat de comiterea infracţiunilor de omor, tentativă la omor şi violare de domiciliu.

Bărbatul a fost prins de către poliţişti care au ajuns până în locul în care acesta se ascundea, într-o zonă greu accesibilă, cu ajutorul motocicletelor enduro. În momentul în care cei doi poliţişti echipaţi în motociclişti l-au imobilizat pe agresor, aceştia l-au întrebat unde este cuţitul, el răspunzând că l-a pierdut prin grădină.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Instanțele din Cluj-Napoca aprind lumina în ograda primarilor din Alba: O primărie din Apuseni i-a cerut unei persoane peste 7.000 de lei pentru foto-copierea unor documente

Ioana Oprean

Publicat

în

Instanțele din Cluj-Napoca aprind lumina în ograda primarilor din Alba: O primărie din Apuseni i-a cerut unei persoane peste 7.000 de lei pentru foto-copierea unor documente Soluțiile a două instanțe clujene au obligat UAT Comuna Lupșa și primarul comunei Lupșa, în solidar, să pună la dispoziția unui solicitant al unor informații publice, informațiile pe care […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Târgul de Crăciun de la Aiud se deschide pe 4 decembrie. Patinoar de 450 mp, concerte, trenulețul Moșului și surprize pentru vizitatori

Ioana Oprean

Publicat

în

Târgul de Crăciun de la Aiud se deschide pe 4 decembrie. Patinoar de 450 mp, concerte, trenulețul Moșului și surprize pentru vizitatori Aiudul se pregătește încet, încet să intre în atmosfera sărbătorilor de iarnă. Târgul de Crăciun se va deschide pe data de 4 decembrie 2026, odată cu aprinderea iluminatului festiv, iar organizatorii promit mai […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Ștafeta Veteranilor Invictus 2026: Aiudeanul Levi Polgar duce pentru al zecelea an consecutiv ștafeta albastră de la Oradea la Carei

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Ștafeta Veteranilor Invictus 2026: Aiudeanul Levi Polgar duce pentru al zecelea an consecutiv ștafeta albastră de la Oradea la Carei În cadrul Ștefetei Veteranilor Invictus 2026, ultramaratonistul aiudean Levi Polgar va duce pentru al zecelea an consecutiv ștafeta albastră de la Oradea la Carei. Militari și voluntari civili vor aduce vineri, 23 octombrie, Ștafeta Veteranilor […]

Citește mai mult