Politică Administrație

Surpriză! Un deputat de Alba candidat oficial la Primăria Brașov

Ioana Oprean

Publicat

în

Albaiulianul Cornel George Comșa, ales deputat al județului Alba în 2012 pe listele Partidului Poporului – Dan Diaconescu (PP-DD), şi-a lansat vineri oficial candidatura pentru Primăria municipiului Braşov.

Cornel ComsaÎn prezent deputat independent, Comșa candidează pentru funcția de edil tot ca independent.

Proaspătul brașovean a declarat la lansarea candidaturii că îşi va construi întreaga campanie în jurul conceptului de familie. „Nu mă refer doar la familia mea ci şi la familia braşovenilor. Vreau ca Braşovul să fie ca o mare familie în care toată lumea să participe şi să aibă, deopotrivă de beneficiat“, a declarat Cornel George Comşa, care a adăugat că unul dintre obiectivele sale ar fi crearea unui „oraş nou“, de tip „green city“, ca o prelungiure a celui existent. „După modelul unor oraşe din Germania de Est sau după modele de dezvoltare aplicate în Emiratele Arabe Unite sau în unele ţări asiatice emergente, se poate proiecta şi construi- atrăgînd fonduri şi nu folosind banii braşovenilor – un oraş complet nou, care să se integreze organic cu Braşovul actual, să il ridice şi să il revitalizeze“, a declarat Comşa citat de monitorulexpres.ro

Comșa a devenit brașovean în 2014, după ce s-a căsătorit cu o localnică. Împreună au un băiat născut anul trecut la Braşov.

„Am adus un spor de 200% pe un element local, adică soţia mea. Eu am devenit braşovean, adică 100%, apoi s-a născut copilul nostru, astfel că s-a ajuns la 200%”, declara recent Comșa pentru bzb.ro. (BP)

sursa foto: monitorulexpres.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Comunicat de presă | Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: CJ Alba stă pe un purcoi de bani (33 mil. euro), dar lasă de izbeliște drumul spre Munții Șureanu

Ioana Oprean

Publicat

în

Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: CJ Alba stă pe un purcoi de bani (33 mil. euro), dar lasă de izbeliște drumul spre Munții Șureanu Se pare că președintele Consiliului Județean Alba, domnul Ion Dumitrel, are în fișa postului doar atribuția de a purta discuții sterile și de a-i amăgi atât pe proprietarii de pensiuni de […]

Citește mai mult

Politică Administrație

13 incendii de vegetație uscată în Alba, o persoană cu arsuri grave și o amendă de 5.000 lei, în primele zile ale lunii martie 2026: Măsuri la nivel județean în contextul creșterii numărului incendiilor de vegetație și fond forestier

Ioana Oprean

Publicat

în

13 incendii de vegetație uscată în Alba, o persoană cu arsuri grave și o amendă de 5.000 lei, în primele zile ale lunii martie 2026: Măsuri la nivel județean în contextul creșterii numărului incendiilor de vegetație și fond forestier 13 incendii de vegetație uscată, o persoană cu arsuri grave și o amendă de 5.000 lei, […]

Citește mai mult

Politică Administrație

FOTO | Inteligență artificială și digitalizare la Primăria Blaj. Ce cuprinde proiectul de peste 2,5 milioane de lei: ,,Soluții care depășesc cadrul soluțiilor tradiționale”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Inteligență artificială și digitalizare la Primăria Blaj. Ce cuprinde proiectul de peste 2,5 milioane de lei: ,,Soluții care depășesc cadrul soluțiilor tradiționale” Digitalizarea sectorului public nu este o modă, ci o necesitate obiectivă care are ca rezultat dezvoltarea orașelor inteligente și creșterea nivelului de trai al locuitorilor. La Blaj, un pas înainte în această direcție […]

Citește mai mult