Subvenţiile APIA dau foc terenurilor agricole
Zeci de arderi de vegetaţie uscată de pe dealuri şi diverse alte terenuri din Alba dau de furcă zilnic, în această perioadă, pompierilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Unirea” şi Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă. Numai săptămâna trecută aceştia au fost nevoiţi să intervină de zeci de ori pentru stingerea unor astfel de arderi de vegetaţie care riscau să se transforme în adevărate incendii în Alba Iulia, pe Dealul Mamut sau pe terenuri din zona şoselei de centură a municipiului dar şi la Sebeş, Blaj, Şibot, Galda de Jos, Vinţu de Jos, Teiuş. Cauza probabilă a acestor arderi necontrolate o constituie focul lăsat nesupravegheat.
Potrivit unor deţinători de terenuri pârjolite, vinovaţi pentru aceste arderi scăpate de sub control sunt acei proprietari care, fără să respecte regulile minime de siguranţă, dau foc vegetaţiei uscate de pe terenurile pe care le posedă, pentru a primi subvenţia pe suprafaţă acordată fermierilor români de către APIA, din fondurile europene. Pentru a primi acest sprijin financiar, în valoare de 92 de euro pe ha, proprietarii terenurilor au minima obligaţie de a le curăţa. Şi cum cea mai ieftină metodă de a face acest lucru este să dai foc bălăriilor, oameni nepricepuţi şi iresponsabili lasă exclusiv în seama flăcărilor întreţinerea acestor terenuri. Persoanele răspunzătoare de lăsarea la voia întâmplării a focului ar trebui să plătească costurile mari de intervenţie a pompierilor militari şi mai ales ar trebui să fie sancţionaţi pentru riscul la care inconştienţa lor expune locuinţele sau pădurile din jur.
Bogdan PRESECAN
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Alee pietonală de aproape un kilometru, amenajată de-a lungul DN 74, între Ciuruleasa și Abrud, în Munții Apuseni: Undă verde pentru proiect de la Direcția Județeană de Mediu Alba
Alee pietonală de aproape un kilometru, amenajată de-a lungul DN 74, între Ciuruleasa și Abrud, în Munții Apuseni: Undă verde pentru proiect de la Direcția Județeană de Mediu Alba Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat că a luat decizia etapei de încadrare, fără evaluarea impactului asupra mediului, pentru proiectul „Amenajare alee pietonală Ciuruleasa – […]
Activități dedicate Holocaustului la Școala Gimnazială „P.P. Aaron” Blaj: Elevii claselor a VII-a și a VIII-a, implicați în lecții despre istorie
Activități dedicate Holocaustului la Școala Gimnazială „P.P. Aaron” Blaj: Elevii claselor a VII-a și a VIII-a, implicați în lecții despre istorie Cu ocazia zilei de 9 octombrie, la școala noastră au fost organizate activități educative dedicate Holocaustului, la care au participat elevii claselor a VII-a și a VIII-a. Scopul acestor activități a fost de a-i […]
Bărbat de 36 de ani, condamnat la închisoare cu executare după ce a spart geamurile unei agenții de pariuri: Decizie la Judecătoria Sebeș
Bărbat de 36 de ani, condamnat la închisoare cu executare după ce a spart geamurile unei agenții de pariuri: Decizie la Judecătoria Sebeș Un bărbat de 36 de ani, necăsătorit, cu studii primare și condamnat în trecut pentru numeroase infracțiuni, a fost trimis la închisoare pentru că a spart, în două rânduri, geamurile unei agenții […]
