Subiecte istorie la BACALAUREAT 2014. Candidații au susținut astăzi proba obligatorie a profilului
Subiectele și baremele de corectare la BACALAUREAT 2014, la istorie vor fi afișate astăzi pe edu.ro, până la ora 16.00. Absolvenții profilului uman au susținut proba la istorie, în județul Alba fiind înscriși 649 de candidați. Examenul a început la ora 9.00 și nimeni nu a avut voie să părăsească sala înainte de 10.30, conform metodologiei.
Timpul destinat elaborarii unei lucrari scrise a fost de trei ore, socotit din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fotocopiate pentru fiecare candidat. Pentru elaborarea lucrării scrise, candidaţii folosesc numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor şi a desenelor folosesc numai creion negru.
Potrivit metodologiei de Bacalaureat, după ce îşi încheie lucrările, candidaţii numerotează foile, sub îndrumarea asistenţilor, numai cu cifre arabe, în partea de jos a paginii, în colţul din dreapta, indicând pagina curentă şi numărul total de pagini, de exemplu sub forma 3/5, pentru pagina a treia, dacă elevul a scris în total cinci pagini. Se vor numerota toate paginile pe care elevul a scris, inclusiv acelea pe care sunt scrise doar câteva rânduri, partea nescrisă fiind barată de către asistenţi. După încheierea numerotării, candidaţii predau asistenţilor lucrările şi semnează pentru confirmarea predării lucrării şi a numărului de pagini.
Subiecte istorie varinată PDF – CLICK
Subiecte istorie varinată PDF – CLICK
[nggallery id=2031]
Probele scrise au început luni, cu proba de limba şi literatura română, pentru care au fost pregătite două tipuri de subiecte – unul pentru absolvenţii profilului real şi un altul pentru cei de la uman.
Marţi a avut loc proba scrisă de limba şi literatura maternă, iar vineri se va desfăşura cea la alegere a profilului şi specializării (geografie, biologie, chimie, fizică, economie, informatică, sociologie, filosofie, logică sau psihologie).
Rezultatele vor fi afişate în 7 iulie, până în ora 12:00. În aceeaşi zi, vor putea fi depuse contestaţii (între orele 12:00 – 16:00), care vor fi soluţionate în perioada 8 – 10 iulie. Rezultatele finale vor fi anunţate la 11 iulie.
Absolvenţii de liceu promovează examenul de bacalaureat dacă îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii: au susţinut probele de evaluare a competenţelor; au susţinut toate probele scrise şi au obţinut cel puţin nota 5 la fiecare dintre acestea şi au obţinut cel puţin media 6 la probele scrise.
[nggallery id=2029]
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Aiudeanul Andrei Cordea a refuzat să joace pentru CFR Cluj pe „Ilie Oană”! Motivul: refuzul unui transfer tentant în China, cu salariu de un milion de euro
Aiudeanul Andrei Cordea a refuzat să joace pentru CFR Cluj pe „Ilie Oană”, în disputa cu Petrolul Ploiești, din Superligă! Motivul: refuzul unui transfer tentant în China, cu salariu de un milion de euro! Andrei Cordea (27 de ani) a refuzat să joace în Petrolul – CFR Cluj! Fotbalistul din Alba este cel mai prolific […]
FOTO | Mihaela Mih-Dehelean, sportiva din Alba Iulia, în TOP 8 mondial la Campionatul Mondial de Culturism și Fitness din Spania: ,,Am reușit să ajung în vârf cu inima la moții mei a căror istorie e piatră și vis și nerenunțare”
Mihaela Mih-Dehelean, sportiva din Alba Iulia, în TOP 8 mondial la Campionatul Mondial de Culturism și Fitness din Spania: ,,Am reușit să ajung în vârf cu inima la moții mei a căror istorie e piatră și vis și nerenunțare” Sportiva Mihaela Mih-Dehelean, din Alba Iulia, a obținut un rezultat de excepție la Campionatul Mondial de […]
Video | Primul oraș din Alba cu parc fotovoltaic își modernizează investiția, cu baterii de stocare de 1,72 MWh. Primar: „Vor putea asigura iluminatul public pe timpul nopții”
Primul oraș din Alba cu parc fotovoltaic își modernizează investiția, cu baterii de stocare de 1,72 MWh. Primar: „Vor putea asigura iluminatul public pe timpul nopții” Ocna Mureș a fost primul oraș din județul Alba și unul dintre primele din România care a realizat un parc fotovoltaic. Administrația locală urmează să modernizeze centrala fotovoltaică printr-un […]
