Opinii - Comentarii

STUDIU: Oamenii care au un comportament generos sunt mai fericiți

Ioana Oprean

Publicat

în

Potrivit unui studiu realizat recent în Elveția, generozitatea față de semeni îi face pe oameni mai fericiți și chiar și simplul angajament de a face fapte bune declanșează anumite schimbări la nivelul creierului. Pe de altă parte, persoanele care sunt mai preocupate de bunăstarea proprie și de propiul progres manifestă un sentiment de insatisfacție, conform studiului citat de Science Daily.

A întreprinde ceva pozitiv pentru o altă persoană le oferă multor oameni un sentiment plăcut pe care specialiștii în economie comportamentală îl numesc ”strălucire caldă”. Pentru a afla cum se ajunge la această stare, Philippe Tobler și Ernst Fehr de la Departmentul de Economie din cadrul Universității din Zurich au investigat alături de o echipă internațională de oameni de știință, modul în care comunică anumite zone din creier. Rezultatele lor oferă informații legate de relația dintre altruism și fericire.

În cadrul experimentului, cercetătorii au descoperit că persoanele care aveau un comportament generos erau ulterior mai fericite în comparație cu cele care acționau într-un mod mai egoist.

Înainte de începerea experimentului, unii dintre participanții la studiu s-au angajat verbal să se comporte într-un mod generos, grupul manifestându-și dispoziția de a accepta un preț mai mare pentru a face ceva bun pentru semeni.

La finalul experimentului, membrii acestuia s-au declarat mai fericiți în urma adoptării comportamentului generos (nu înainte) în comparație cu grupul de control ai cărui membrii și-au luat angajamentul de a fi mai generoși cu propria persoană.

În timp ce participanții la studiu luau decizia privind comportamentul altruist sau egoist ce urma să fie adoptat, oamenii de știință au investigat răspunsurile înregistrate în anumite zone din creierele lor — în joncțiunea temporo-parietală (unde sunt procesate comportamentul prosocial și generozitatea), în striatum ventral (asociat cu fericirea) și în cortexul orbitofrontal (în care sunt cântărite opțiunile ”așa da”, ”așa nu” în cadrul proceselor de luare a deciziilor).

Cercetătorii au observat că aceste trei regiuni din creier au interacționat în mod diferit în funcție de decizia luată de participanții la studiu.

De asemenea, simpla promisiune de a adopta un comportament mai generos activa zona altruistă din creier și intensifica interacțiunea dintre aceasta și regiunea asociată cu fericirea. ”Este remarcabil că simpla intenție generează o modificare neurală înainte ca acțiunea să fie de fapt implementată”, a menționat Tobler.

Totuși, cercetătorii au atras atenția că o creștere a procentului de generozitate manifestat nu produce augmentarea stării de fericire resimțită. ”Pentru a fi fericit nu trebuie să devii un martir care se sacrifică pe sine”, a subliniat Philippe Tobler.

Concluziile studiului au fost publicate în jurnalul științific ”Nature Communications”.

sursa: agerpres


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

Paștele din 2027 vine cu o diferență uriașă între ortodocși și catolici. Când este Învierea Domnului

Unirea Ziarul

Publicat

în

Paștele ortodox și catolic în 2027. Când pică Învierea Domnului și de ce sunt sărbătorite la 35 de zile distanță Paștele 2027 va fi sărbătorit la date diferite de ortodocși și catolici. Catolicii vor celebra Învierea Domnului pe 28 martie, în timp ce ortodocșii vor sărbători Paștele pe 2 mai Data Paștelui se schimbă de […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

13 septembrie – Ziua Internațională a Ciocolatei: Povestea dulce a unui aliment care a cucerit lumea

Ioana Oprean

Publicat

în

13 septembrie – Ziua Internațională a Ciocolatei: Povestea dulce a unui aliment care a cucerit lumea Ciocolata are, în calendarul internațional al zilelor dedicate alimentelor, mai multe date de sărbătoare. Una dintre ele este 13 septembrie, desemnată în unele calendare drept Ziua Internațională a Ciocolatei. Data este asociată atât cu istoria industriei ciocolatei, cât și […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

11 septembrie 1867 – Ziua în care Timotei Cipariu a schimbat drumul ortografiei românești

Ioana Oprean

Publicat

în

11 septembrie 1867 – Ziua în care Timotei Cipariu a schimbat drumul ortografiei românești 11 septembrie 1867 marchează un moment important în istoria limbii române. După dezbateri îndelungate, Societatea Academică a adoptat proiectul de ortografie susținut de Timotei Cipariu, una dintre cele mai puternice personalități intelectuale ale românilor din Transilvania. Propunerea lui Timotei Cipariu avea […]

Citește mai mult