Studiu de caz! Primăria și părinții mai multor elevi dintr-o comună din Alba cer Inspectoratului Școlar respectarea legii
Vineri, în cadrul unei conferințe de presă organizate la sediul PNL Alba, primarul comunei Șpring, liberalul Daniel Rusu, a prezentat situația învățământului preșcolar din localitatea pe care o administrează, soluția pe care administrația locală a găsit-o pentru creșterea calității actului educațional și opoziția nejustificată la aceasta din partea Inspectoratului Școlar Județean Alba.
Mai precis, din dorința de a putea asigura elevilor din comună condiții și predare de o mai bună calitate, consilierii locali au aprobat în unanimitate un proiect de hotărâre prin care s-a aprobat comasarea activității din cele patru școli din localitate. Adică, din cauza numărului mic de elevi, în comuna Șpring sunt clase cu doar 2-3 elevi, iar din această cauză în clase învață simultan elevi de diferite niveluri, ceea ce afectează, în opinia primarului, calitatea învățământului.
Având în vedere că în unele dintre instituțiile școlare de aici învață în aceași clasă mai multe generații de copii (de exemplu: 2 elevi de clasa a V-a, 3 de a VI-a, 2 de a VIII-a), comasarea activității la nivelul a doar două școli ar permite constituirea unor clase normale, în care profesorii să predea aceași materie, să se poată ocupa în condiții mai normale de educația elevilor. Potrivit primarului, această măsură ar însemna totodată intrarea în legalitate, Legea Educației precizând faptul ca o clasă trebuie să fie formată din minim zece elevi.
Proiectul primăriei este gândit în așa fel încât fiecare copil ar avea asigurat transport tur – retur, din aproprierea locuinței și până la școală. Instituția deține deja un microbuz ce poate asigura acest serviciu și are disponibilitatea de a mai achiziționa unul, dacă ISJ le va permite să decurgă la comasarea școlilor.
Până în prezent, ISJ Alba a refuzat solicitarea primăriei Șpring, în acest sens.
„În Șpring dar și în alte comune sunt foarte multe clase în care copii învață simultan, două, chiar trei clase care învață simultan, ceea ce dăunează calității învățământului. Am transmis o adresă în acest sens IȘJ Alba mi s-a răspuns că deocamdată nu se poate face nimic. Am solicitat să fie văzută fiecare școală în parte, pentru că avem clase formate din 2 sau 3 elevi, dar și de clase diferite. Vă dați seama ce talmeș-balmeș iese acolo la sfârșitul orelor. Mi s-a răspuns că nu este posibil”, a explicat dezamăgit primarul din Șpring
Astfel, din cele patru școli care funcționează în prezent la nivelul comunei Șpring – respectiv la Șpring, Cunța, Vingard și Drașov, dacă ISJ Alba va permite în final o comasare, activitatea s-ar reorganiza la nivelul școlilor din Șpring și Cunța. Acest lucru ar permite efectuarea cursurilor școlare cu elevi de același nivel și implicit crșterea calității educației, reducerea cheltuielilor primăriei care ar putea asfel asigura condiții mai bune investind puținii bani în doar două clădiri, dar și creșterea siguranței elevilor prin asigurarea transportului de acasă la școlaă și înapoi, sub supravegherea unui adult.
Conducerea ISJ Alba și a Ministeruui Educației trebuie să se aplece cu înțelepciune asupra acestei soluții oferite de Primăria din Șpring pentru comunitatea pe care o reprezintă. Dacă nu va fi permisă această comasare, numeroși părinți din comună au anunțat că intenționează să își transfere copii la școli din Sebeș unde să aibă acces la un nivel superior de educație. Dacă acest lucru se va întâmpla, ISJ Alba va fi nevoit să desființeze o parte din școlile pe care acum primăria vrea să e comaseze.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Drumul județean DJ 705: Lucrările de modernizare între Zlatna și Almașu Mare, finalizate până la sfârșitul primăverii 2026. Marius Hațegan: ,,Nu este nici abandonat și nici uitat”
Drumul județean DJ 705: Lucrările de modernizare între Zlatna și Almașu Mare, finalizate până la sfârșitul primăverii 2026. Marius Hațegan: ,,Nu este nici abandonat și nici uitat” Marius Hațegan, vicepreședintele Consiliului Județean Alba, a transmis joi, 5 februarie 2026, care este stadiul lucrărilor de modernizare pe drumul județean DJ 705, între Zlatna și Almașu Mare, […]
Centura din zona de sud-vest a municipiului Alba Iulia: Înființarea Unității de Management a proiectului și a celor 11 funcții, la aprobat în Consiliul Local
Centura din zona de sud-vest a municipiului Alba Iulia: Înființarea Unității de Management a proiectului și a celor 11 funcții, la aprobat în Consiliul Local Consilierii locali din Alba Iulia vor avea de aprobat în ședința extraordinară de vineri, 6 februarie 2026, înființarea Unității de Management pentru realizarea Centurii din zona de sud-vest a municipiului […]
Proiecte de mediu în valoare de aproape 60 de milioane de lei în Alba. Corneliu Mureșan: „Investițiile de mediu în comunitățile locale sunt esențiale și trebuie susținute de Guvern”
Proiecte de mediu în valoare de aproape 60 de milioane de lei în Alba. Corneliu Mureșan: „Investițiile de mediu în comunitățile locale sunt esențiale și trebuie susținute de Guvern” Corneliu Mureșan, secretar de stat la Secretariatul General al Guvernului, a avut, luni, 2 februarie 2026, o întâlnire de lucru cu președintele Administrației Fondului pentru Mediu, […]