Strângerea fondului clasei ar putea fi pedepsită cu sume cuprinse între 1.000 și 2.000 de lei: Proiect de lege
Strângerea banilor de la părinți pentru fondul clasei și fondul școlii ar putea fi pedepsită contravențional cu amendă între 1000 și 2000 de lei, prevede un proiect de lege semnat de parlamentari USR-PLUS, depus joi la Parlament.
„Interzicem prin lege fondul școlii și fondul clasei și introducem sancțiuni!Am depus astăzi în Parlament o nouă inițiativă legislativă în care solicit ferm ca practica strângerii ilegale de bani de la părinți și copii să fie eliminată și pedepsită”, a scris, pe Facebook, inițiatorul legii, deputatul USR-PLUS Filip Hăvârneanu.
Prezenta modificare legislativă introduce o nouă sancțiune cu caracter contravențional care poate fi constatată și aplicată de ofițerii sau agenții de poliție competenți din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
„Anticipăm faptul că, aceste modificări legislative propuse vor duce la o corijare definitivă a modului în care elevii, părinții, dascălii, personalul din toate unitățile de învățământ și chiar factorul politic, văd și înțeleg obișnuința de a solicita, în mod regulat, la intervale de timp repetate, sume de bani pentru a putea oferi elevilor o educație adecvată în cele mai bune condiții. În al doilea rând, părinții sau cei care susțin financiar educația unor elevi vor putea resimți o așa-numită relaxare fiscală, deoarece nu va mai exista grija unor astfel de propuneri. În al treilea rând, persoanele aflate în conducerea unităților de învățământ vor avea șansa adevărată de a manageria un buget de venituri și cheltuieli în vederea asigurării dreptului la educație al tuturor elevilor”, mai scrie deputatul USR-PLUS.
Strângerea fondului clasei va fi sancționată cu amenzi cuprinse între 1.000 și 2.000 de lei.
„Actele cu titlu gratuit, astfel cum sunt donația sau legatul, prin care sunt oferite sume de bani sau alte foloase patrimoniale sunt permise numai dacă privesc în mod exclusiv ca beneficiar direct unitatea de învățământ și numai dacă iau naștere din inițiativa celui care oferă”, se arată în proiectul de lege.
Iulian Cristache, președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți – învățământ preuniversitar, a reacționat în cazul acestui proiect și se declară revoltat de inițativă, mai ales că strângerea fondului clasei este deja interzisă prin lege.
„Vai mama voastră! În lipsă de activitate, vă băgați în seamă. Fondul școlii este interzis. Să-mi arate deștepții care susțin acest lucru… UNDE ESTE PERMIS? Doar asociațiile cu PJ pot strânge cotizații și sponsorizări. E simplu… Că fraierii ii spun fondul clasei… e o altă poveste”, a scris Cristache, pe Facebook.
Sursa: alephnews.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Circulație rutieră închisă pe DN 7C – Transfăgărășan din cauza ninsorilor și a ceții: Redeschiderea drumului depinde de evoluția vremii
Circulație rutieră închisă pe DN 7C – Transfăgărășan din cauza ninsorilor și a ceții: Redeschiderea drumului depinde de evoluția vremii Circulația rutieră pe Transfăgărășan a fost închisă temporar de marți, 27 octombrie 2026, din cauza ninsorilor, a ceții și a temperaturilor scăzute. Măsura vizează sectorul cuprins între Piscul Negru și Bâlea Cascadă. Potrivit Companiei Naționale […]
FOTO | Accident în Dej, provocat de un șofer de 35 de ani, din Alba: Bărbatul a intrat pe contrasens și s-a izbit de o mașină care circula regulamentar
Accident în Dej, provocat de un șofer de 35 de ani, din Alba: Bărbatul a intrat pe contrasens și s-a izbit de o mașină care circula regulamentar Un accident rutier s-a produs marți seara, în jurul orei 20.20, pe strada Vâlcele din municipiul Dej. În evenimentul rutier a fost implicat și un șofer din Alba. […]
Reparații la masca barajului Oașa: De ce sunt necesare lucrările. Aviz de mediu solicitat pentru proiect
Reparații la masca barajului Oașa: De ce sunt necesare lucrările. Aviz de mediu solicitat pentru proiect S.P.E.E.H. Hidroelectrica S.A., Sucursala Hidrocentrale Sebeș, a depus solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Lucrări de reparații la masca barajului Oașa – Organizare de șantier”. Proiectul este propus pe teritoriul comunei Șugag (CF nr. 108818, județul […]
