ȘTIREA TA| Pacientă care acuză efecte adverse după vaccinarea cu AstraZeneca, nemulțumită de atitudinea unor cadre medicale de la SJU Alba Iulia
O albaiuliancă care acuză efecte adverse după vaccinarea cu serul de la Astra Zeneca este nemulțumită de atitudinea unor cadre medicale de la Spitalul de Urgență Alba Iulia. Aceasta spune că s-a vaccinat cu două săptămâni în urmă, pentru că în Elveția, unde locuiește, este „bătaie” pe locurile de la imunizare și ar fi ajuns la rând abia în decembrie.
În cea de-a a patra zi după vaccin a început să aibă dureri și amorțeli la genunchi. Ieri dimineață aceasta spune că a simțit o amorțeala puternică la piciorul drept și a sunat la Urgențe, însă cea care i-a răspuns la telefon i-ar fi spus să apeleze la un medic de familie și i-ar fi închis telefonul. Femeia spune că a sunat apoi la numărul unic de urgență, 112, și deși i s-a oferit o ambulanță, aceasta a spus că va merge cu taxiul pentru a nu ocupa o ambulanță.
Odată ajunsă la Urgență la SJU, aceasta afirmă că medicul i-ar fi spus că ce are ea nu este un caz de urgență și potrivit femeii i-ar fi spus că toată lumea este stresată de la îngrijirea pacienților cu Covid și ea vine cu prostii.
Albaiulianca spune că nu a fost crezută că ar fi un caz de reacție adversă la vaccin, însă i-au fost făcute analize de sânge, o radiografie la genunchi și un examen tomograf. Medicul ortoped care a venit apoi să o consulte și despre care femeia spune că s-a purtat frumos, i-ar fi spus ca nu ține de el și trebuie un consult neurologic.
„M-a consultat doamna neurolog, mi-a dat două trei ciocane peste picioare, a zis că n-am nimic, că nu-i de la nici un vaccin, că tomograful a ieșit ok, n-am decât o spondiloză și o sinuzită și să merg acasă. Cum m-am dus așa m-am întors, mi-au scos branula din mână, plină de sânge și problema mea încă persistă”, a spus femeia.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea Ta
FOTO ȘTIREA TA: Coadă de sute de metri în trafic la Alba Iulia. Mașinile avansează foarte greu la bariera de pe strada Mărășești, lângă centură
FOTO ȘTIREA TA: Coadă de sute de metri în trafic la Alba Iulia. Mașinile avansează foarte greu la bariera de pe strada Mărășești, lângă centură O coadă de sute de metri s-a produs vineri dimineața, 17 mai, pe strada Mărășești cu centura. Traficul se mișcă foarte lent. Imaginea a fost trimisă pe adresa redacției ziarulunirea.ro […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
CODUL BUNELOR MANIERE. SALUTUL – primul semn al politeţii. Cine trebuie să salute primul: femeia, bărbatul, şeful sau vârstnicul? Reguli de bază
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de SFINŢII CONSTANTIN şi ELENA 2024. Ce SMS-uri, felicitări, urări puteţi trimite celor dragi cu ocazia zilei de nume
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Ce nume se sărbătoresc de Sfinții Constantin și Elena: În jur de 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica în 21 mai
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Cui trebuie să îi spui ”La mulți ani” de Sfinții Constantin și Elena. Nume derivate din numele Constantin și din Elena
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfinții Constantin și Elena 2024. FELICITARI și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Cine au fost Sfinții Împărați Constantin și Elena, unii dintre cei mai cunoscuți sfinți ai creștinătății, sărbătoriți pe 21 mai