Ştirea Ta

ȘTIREA TA| Asocierea RER Vest – RETIM: Stângăciile noilor gunoieri „lovesc” și la Cugir în fieful șefului ADI Salubris Alba, primarul orașului

Ioana Oprean

Publicat

în

ȘTIREA TA| Asocierea RER Vest – RETIM: Stângăciile noilor gunoieri „lovesc” și la Cugir în fieful șefului ADI Salubris Alba, primarul orașului

Dacă nici la tine acasă nu se întâmplă unde oare s-ar putea întâmpla? Ar fi o întrebare pe care, suntem siguri, mulți cetățeni ar vrea să o adreseze primarului orașului Cugir Adrian Teban, șef peste ADI Salubris Alba – asociația ce se ocupă, de altfel, de mirosul ori lipsa mirosului de sub nasul cetățenilor din județ și decide „soarta gunoaielor”.

Aseară pe Râul Mic în jurul orei 20:00, în Cugir, pubele așteptau „liniștite” să fie ridicate, altele decât cele pe care Asocierea RER Vest – RETIM nu le-a furnizat la termen, dar nu a fost să fie pentru că „firma era la bere”, presupune un cetățean nemulțumit de debutul noilor gunoieri din oraș.

Un alt cetățean, dintr-o altă zonă a urbei, ne semnalează astăzi faptul că nici în zonele de blocuri serviciul prestat de „salvatorul din criza gunoaielor” nu este unul decent, darămite performant, într-o totală contradicție cu tarifele impuse – cele mai mari din Regiunea Centru a României.

22 octombrie 2021, ALBA IULIA: În prezent constatăm prin intermediul unei fotografii, transmise de un cititor, faptul că firmele considerate de casă ale PNL-ului, Asocierea RER Vest – RETIM, îi „premiază” pe albaiulieni cu maldăre de gunoaie neridicate, la cel mai mare tarif din Regiunea Centru a României începând cu 1 decembrie, iar potrivit unor surse din cadrul primăriei Alba Iulia vechiul operator a fost cel care a ridicat deșeurile ca urmare a unei dispoziții emise de instituție și asocierea ce părea „salvatorul” în criza gunoaielor are un debut „promițător”. Ne „paște” oare o nouă criză a gunoaielor? Este acest „miros” al eșecului doar unul temporar?

Citește și: FOTO ȘTIREA TA| Asocierea RER Vest – RETIM îi „premiază” pe albaiulieni cu maldăre de gunoaie neridicate

1 noiembrie 2021, SEBEȘ: Noul operator de salubritate din Sebeș, Asocierea RER VEST & RETIM nu a distribuit încă pubelele, zeci de cetățeni din municipiu sesizând publicația noastră că sunt nevoiți să strângă gunoiul în saci, deși noii gunoieri aveau obligația contractuală și trebuiau să le distribuie pentru ca la 1 noiembrie 2021 serviciul de salubritate să fie complet funcțional.

Citește și: Asocierea RER Vest – RETIM, debut cu stângul la Sebeș: Pubele „invizibile” la tarife exorbitante, un serviciu „complet funcțional”

Potrivit presei, Rer Vest & Retim ar fi ”firme de casă ale PNL”. La Rer Vest sunt asociați Consiliul Local Oradea și Administrația Patrimoniului, iar la Retim, Consiliul Local Timișoara. Presa din Banat a relatat pe larg despre faptul că Retim ar fi cumpărat un Mercedes pentru CL Timișoara, pentru a se plimba primarul PNL, Robu, cu el.

„Retim a cumpărat Mercedes-ul pe care primarul Nicolae Robu îl foloseşte pe post de maşină de serviciu. Mercedes-ul clasa E a fost cumpărat de Retim Ecologic Service SA în data de 29 octombrie 2014, conform facturii MB nr.2012442, emisă de RMB Casa Auto Timişoara SRL, în valoare de 331.971,55 lei, echivalentul a 73.936 euro”, scrie pressalert.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea Ta

Ştirea Ta

FOTO ȘTIREA TA | Alba Iulia, patinoar pentru pietoni și mașini: Trotuarele și parcările din municipiu, acoperite de gheață, adevărat pericol pentru cetățeni

Ioana Oprean

Publicat

în

Alba Iulia, patinoar pentru pietoni și mașini: Trotuarele și parcările din municipiu, acoperite de gheață, adevărat pericol pentru cetățeni Alba Iulia s-a transformat odată cu topirea zăpezii după câteva zile însorite, dar cu ierni geroase într-un adevărat patinoar. Locuitorii din Alba Iulia continuă ,,lupta” cu iarna grea, iar după cantitățile mari de zăpadă căzute și […]

Citește mai mult

Ştirea Ta

VIDEO ȘTIREA TA | Coadă la plata impozitelor în Sebeș: Oamenii stau la rând pentru a achita sumele de până la 70–80% mai mari decât anul trecut

Bogdan Ilea

Publicat

în

Coadă la plata impozitelor în Sebeș: Oamenii stau la rând pentru a achita sumele de până la 70–80% mai mari decât anul trecut Oamenii din Sebeș stau la coadă, astăzi, 19 ianuarie 2026 pentru plata taxelor și impozitelor, care sunt mai mari cu până la 70-80%, în oraș, față de anul trecut.  Locuitorii din Sebeș […]

Citește mai mult

Ştirea Ta

FOTO ȘTIREA TA | Saci de gunoaie, lăsați lângă un tomberon pe o stradă din Alba Iulia: ,,Asta da educație”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Saci de gunoaie, lăsați lângă un tomberon pe o stradă din Alba Iulia: ,,Asta da educație” Un gest care arată lipsa de civilizație a anumitor oameni a fost capturat, printr-o poză, de către o persoană pe o stradă din Alba Iulia, duminică, 18 ianuarie 2026. Mai exact, o femeie a publicat, pe o rețea de […]

Citește mai mult