Ştiinţa Bacău – Volei Alba Blaj 3-0 în Divizia A1 la volei feminin *Eşec în faţa liderului invincibil
Astăzi, 1 Decembrie, în etapa a 9-a a Diviziei A1 la volei feminin, liderul invicibil Ştiinţa Bacău a învins pe Volei Alba Blaj cu scorul 3-0 (25-22, 26-24, 25-12).
Nou-promovata din „Mica Romă” a pierdut iarăşi în Moldova, după ce a câştigat precedentele trei partide, disputate în sala „Timotei Cipariu”, cu „U” Cluj, CSM Lugoj şi Unic Piatra Neamţ.
În primele două seturi, Volei Alba Blaj s-a ridicat la înălţimea disputei cu vicecampioana, formaţie ce s-a întrebuinţat serios pentru a se impune, cu mari emoţii, partida fiind mai echilibrată decât o arată scorul. „Noi am încercat să jucăm cât am putut mai bine. Momentul cheie al meciului a fost setul secund, pe care l-am pierdut, deşi am condus în permanenţă şi am avut două mingi de set. Istoria s-a scris atunci, dacă luam setul poate că era alt meci. Am căzut şi ultimul set a fost fără istoric„, a spus preşedintele Sergiu Ştefănescu.
Pentru vizitatoare au evoluat Alice Kapelovies, Adriana Dudnic, Bojana Stojkovic, Marija Sandic, Valentina Rusu, Irina Alexandru, Laura Mastahac (libero), mai intrând Roxana Lupu, Melinda Dobeş, Andreea Niţulescu. Din nou galeria Blajului a făcut senzaţie, cei circa 30 de suporteri cântând Imnul României la debutul partidei.
În week-end-ul viitor, Volei Alba Blaj va juca pe teren propriu, cu CSM Bucureşti (sâmbătă, 8 decembrie, ora 15.00), o contracandidată la poziţia a 4-a, în fapt ultima reprezentaţie a anului 2012 în faţa freneticilor suporteri blăjeni.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Evaluarea Națională ar putea include noi probe: Ce propune noul ministru al Educației Ministrul Educației, Sorin Costreie, propune diversificarea Evaluării Naționale de la finalul clasei a VIII-a, prin introducerea unor noi probe, pe lângă cele de Limba și literatura română și Matematică. Printre variantele avansate se numără o probă din domeniul științelor socio-umane și una […]
Pilonul II de pensii în 2026: Cum verifici câți bani ai în cont și când îi poți retrage Românii care contribuie la Pilonul II de pensii pot verifica online suma acumulată și fondul la care sunt înscriși, fără să fie nevoie să aștepte până la pensionare pentru a afla valoarea economiilor. Retragerea banilor este însă […]
Președintele PSD, Sorin Grindeanu: ,,Anul viitor taxele pentru români și companiile românești nu vor crește”
Președintele PSD, Sorin Grindeanu: ,,Anul viitor taxele pentru români și companiile românești nu vor crește” Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat luni, la finalul ședinței Biroului Permanent Național al partidului, că în 2027 nu vor fi majorate taxele pentru populație și companiile românești. Acesta a criticat politicile de austeritate ale fostei guvernări Bolojan, pe care […]
