Curier Județean

Start în Campionatul Naţional Women Rally 2019 – Înscrieri până în 3 mai, pentru etapa de la Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

După un debut spectaculos al conceptului Women Rally cu ocazia ediţiei de centenar din toamna anului trecut, competiţia fondată de Laura Savu capătă în 2019 o nouă structură, mai complexă. Campionatul Naţional astfel înfiinţat sub egida FRAS este dedicat exclusiv doamnelor şi domnişoarelor pasionate de condus, care sunt aşteptate să îşi rafineze aptitudinile la volan pe parcursul a 3 etape: Alba Iulia (10-12 mai), Timişoara (21-23 iunie) şi Cluj-Napoca (13-15 septembrie).

Petrecerea Divorțaților

Prima etapă a competiţiei a fost lansată oficial joi, 18 aprilie, în cadrul unei conferinţe de presă ce a avut loc la Primăria Alba Iulia. La eveniment au luat parte Laura Savu, organizator şi fondator Women Rally, viceprimarul Paul Voicu, Cristina Stan director zonal UNIQA Asigurări Alba Iulia şi Radu Susan ca reprezentant Mercedes-Benz pentru Casa Auto Vâlcea şi Casa Auto Sebeş.

Etapa de la Alba Iulia demarează vineri seara (10 mai) la ora 19.00, când va avea loc un briefing cu concurentele la sediul UNIQA Asigurări Alba Iulia. Sâmbătă dimineaţa, 11 mai, concurentele se vor reuni la startul festiv ce va avea loc începând cu ora 10.30 pe strada Militari, chiar în contextul impresionant al Cetăţii Alba Carolina. La ora 11.00 începe prima manşă de concurs, care va fi urmată de o regrupare şi de manşa a doua, tot cronometrată. Rezultatele astfel cumulate vor decide ocupantele podiumurilor celor 3 clase ale campionatului.

Festivitatea de premiere va avea loc în cadrul dineului oficial găzduit de Museikon, care îşi va răsfăţa invitatele cu un tur privat al muzeului în deschiderea serii. Prima etapă a campionatului se va încheia duminică, 12 mai, cu o vizită a cetăţii Alba Carolina pentru concurente, prieteni şi familie.

Imaginile de la ediţia pilot – Women Rally Centenary, care a adus la start 47 de concurente – sunt disponibile în albumul foto dedicat, care surprinde efervescenţa şi intensitatea acestui concept unic în România. Înscrierile la etapa 1 din 2019 sunt deschise până pe 3 mai pe www.womenrally.ro iar noutăţile legate Women Rally vor fi publicate şi pe instagram @womenrally.ro şi facebook.

Evenimentele Women Rally îmbină testele cronometrate de îndemânare la volanul maşinilor pe trasee special amenajate cu momente de socializare, noţiuni de conducere defensivă şi serate elegante. Amatoarele de viteză şi de adrenalină sunt invitate să îşi ducă pasiunea la următorul nivel, făcând astfel primul pas spre automobilism, îmbunătăţindu-şi în acelaşi timp abilităţile în trafic.

Etapa 1 Alba Iulia a Campionatului Naţional Women Rally este organizată sub egida ACR şi FRAS, cu sprijinul Primăriei, al Consiliului Local al Municipiului Alba Iulia şi al Consiliului Judeţean Alba.

Evenimentul este susţinut de Mercedes-Benz prin Casa Auto Vâlcea, Banca Transilvania, Toskana Garten, UNIQA Asigurări, La Conac.
Parteneri: Casa Pronto, Alpin 57 Lux, La Femme Jolie, Agro Transport Alba, Lacalut. Domeniul Ciumbrud, De la Georgia, Casa Auto Sebeş, Mavaro, Academia Doamnelor, Leul de Aur, Ipec, Rotary Alba Iulia, Rotary Aiud, Primăria Sebeş.

Parteneri media: Radio Unirea, Ziarul Unirea, RallyMax, Autostiri, Autorally, Clujul de buzunar.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Video | Incendiu pe autostrada A1, sensul de mers Sebeș – Orăștie: Un autocamion încărcat cu lemne a izbucnit în flăcări. Au intervenit de urgență pompierii din Sebeș

Bogdan Ilea

Publicat

în

Incendiu pe autostrada A1, sensul de mers Sebeș – Orăștie: Un autocamion încărcat cu lemne a izbucnit în flăcări. Au intervenit de urgență pompierii din Sebeș  Un autocamion încărcat cu material lemnos a luat foc marți dimineața, 3 noiembrie, pe autostrada A1, la kilometrul 311, pe sensul Sebeș – Orăștie. Potrivit ISU Alba, detașamentul de […]

Citește mai mult

Curier Județean

O conductă de apă dintr-un oraș din Alba, veche și în prezent nefolosită, din cauza avariilor frecvente, va fi înlocuită: De ce este importantă investiția

Ioana Oprean

Publicat

în

O conductă de apă dintr-un oraș din Alba, veche și în prezent nefolosită, din cauza avariilor frecvente, va fi înlocuită: De ce este importantă investiția S.C. APA CTTA S.A. Alba a depus solicitare de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Reabilitare conductă de transport apă brută și apă tratată în sistemele zonale de alimentare […]

Citește mai mult

Curier Județean

Foto | „Trofeul Memoriei” 2026, competiție de fotbal în onoarea veteranilor din Teatrele de Operații, la Alba Iulia: Participanți și… laureați

Lucian Dărămuș

Publicat

în

„Trofeul Memoriei” 2026, competiție de fotbal în onoarea veteranilor din Teatrele de Operații, la Alba Iulia: Participanți și… laureați Manifestările dedicate Zilei Veteranilor din Teatrele de Operații au debutat la Alba Iulia cu cea de-a doua ediție a turneului de fotbal „Trofeul Memoriei”, organizat de AMVVD – Sucursala Alba, la Baza Sportivă Micești. Opt echipe […]

Citește mai mult